Există întâmplări artistice care înnobilează destinele celor care au șansa să ia parte la ele. Au loc rar și nu poți niciodată să le prevezi pe de-a-ntregul, doar să le presimți și să speri, știind că artiștii care vor veni în fața publicului obișnuiesc să aducă în aparițiile lor comori de har, de muncă, de inspirație. O astfel de mare și memorabilă întâlnire a avut loc pe 6 martie 2025, la ICR Londra, un recital cameral susținut de doi instrumentiști de excepție, aclamați în întreaga lume: Mara Dobrescu la pian şi Matei Ioachimescu, la flaut.
Fotografii de Alex Coman pentru ICR Londra
Concertul, desfășurat sub egida „Seriei Concertelor Enescu” și având susținerea Societății Enescu din Marea Britanie, a inclus un program muzical proaspăt, uimitor, având ca figură centrală personalitatea lui George Enescu, dar nu în modul în care se stabilesc repertoriile în mod obișnuit, alegându-se cele mai cunoscute piese muzicale, ci prin găsirea unor legături inedite între Enescu și ceilalți compozitori din program: Béla Bartók, Charles-Marie Widor, Gabriel Fauré, Gabriel Mălăncioiu. Astfel, am avut șansa de a ne îmbogăți inima cu sonorități noi, cu frumuseți încă neatinse, ascultând creații muzicale foarte rar cântate și având parte inclusiv de o premieră, compoziția tânărului Gabriel Mălăncioiu intitulată în românește “Cu năduf”. S-a trecut de la nuanțele grațioase ale fanteziei lui Fauré la vivacitatea dansurilor maghiar din suita lui Bartók, de la romantismul și energia din enescianul – de asemenea, rar cântat – Cantabile et Presto, la bogăția de stări din cele patru părți ale suitei lui Charles-Marie Widor și mergând până la curajosul “With Resentment” al nonconformistului compozitor contemporan Gabriel Mălăncioiu, o bucată special compusă pentru a fi adusă la viață de cuplul artistic Dobrescu-Ioachimescu. Dincolo de interpretările pline de nuanțe, de lumină, de impecabilă eleganță pe care cei doi artiști știu să le dăruiască într-o împletire fără cusur a emoțiilor, seara a crescut prin felul prietenos, carismatic, plin de umor și subtilitate în care interpreții au prezentat textele muzicale și au transmis publicului mesajele lor artistice – într-o engleză fără cusur a unor artiști ce stăpânesc la perfecție nu doar limbajul universal al muzicii, ci și alte trei, patru limbi străine.
A doua zi după recital, cu inima încă plină de emoție – și de senzația rară că atunci când asculți pentru prima dată compoziții valoroase, cântate divin, e ca și cum ai descoperi o constelație nouă pe cer sau l-ai apuca, pur și simplu, pe Dumnezeu de un picior – l-am rugat pe Matei Ioachimescu să-mi răspundă la câteva întrebări care să așeze lucrurile și mai bine în istoriile trăite.
Alice Năstase Buciuta: E diferit să cânți în fața publicului din altă țară față de concertele din România?
Matei Ioachimescu: Eu nu fac neapărat o diferență între publicul din România și cel din diferite zone geografice ale lumii. Există, desigur, oameni mai mult sau mai puțin expuși la diferite genuri muzicale, cu un grad mai mic sau mai mare de sofisticare. Deseori am surpriza ca un public, fără a fi fost înainte expus la limbaje muzicale contemporane, să fie mult mai curios, să accepte muzica pe care o fac cu mai mare căldură. Pe de altă parte este plăcut să te adresezi unui public care înțelege calitatea muncii depuse de artist și detaliile prin care încearcă să-și convingă audiența.
Cum ai ajuns să stabilizezi așa de frumos acest duo cu Mara Dobrescu? Ce anume trebuie să se potrivească între doi artiști care cântă împreună?
Matei Ioachimescu: O relație de succes dintre doi muzicieni este una bazata pe câteva racorduri, dincolo desigur de stăpânirea în egală măsură a propriilor instrumente. Aș spune că în primul rând contează curiozitatea cu care partenerii de scenă se scufundă în textul propus de compozitor, în studiul partiturii. Mai departe cred în comunicare și în încrederea acordată celui cu care faci muzică, dar și maleabilitatea, atât de necesară atunci când muzica curge într-un anumit moment și într-un anumit spațiu.
Totul a fost splendid joi seară, dar Bartók, mi-a tăiat respirația. Cum a fost și cum este pentru tine ca artist întâlnirea cu muzica lui Bartók?
Matei Ioachimescu: Béla Bartók este un compozitor genial. Dincolo de arhicunoscutele dansuri românești, se ascunde o creație fascinantă, atât de complexă și de plină de emoții. M-am bucurat mult că am reușit să aducem și noi un mic omagiu acestui titan al muzicii, printr-o colecție de cântece și dansuri populare maghiare, aranjate admirabil pentru aceste două instrumente!
Ați propus un program de muzică neștiută de noi, publicul. Nu e mai greu așa pentru voi, artiștii? Nu mergeți mai la sigur cu “șlagăre”?
Matei Ioachimescu: Încerc ca programele mele să ajungă la sufletul ascultătorului spărgând granițele genurilor muzicale. Câteodată pornesc de la “șlagăre” pop-rock sau jazz pe care le aduc cu ajutorul unor compozitori din zona cultă-contemporană într-o zonă de sofisticare. Alteori abordez partituri mai complexe pe care încerc să le aduc cât mai aproape de înțelegerea publicului. Astfel, publicul să plece de la aceste concerte cu sentimentul că a a fost martor la un moment special, că este privilegiat.
Ești un mare promotor al muzicii contemporane. Cum să îi convingem să vină către muzica contemporană pe cei care sunt reticenți?
Matei Ioachimescu: Cred că muzica bună, indiferent de epoca în care a fost scrisă, va convinge. Este nevoie de doar două lucruri. Ca cel care o prezintă să o facă cu maximă dedicare și ca cel căruia îi este adresată să aibă disponibilitatea de a se lăsa vrăjit.
Ești și profesor universitar, predai la Universitatea de Vest din Timișoara, de aceea te întreb ce se poate preda și învăța în muzică și ce nu se poate preda sau învață niciodată?
Matei Ioachimescu: Eu pot să-mi sincronizez studenții cu un sistem de predare și un mod de gândire vest-european. Ce nu pot face este să ofer soluții care să nu implice un volum mare de muncă, studiu și lecturi…
Programul recitalului din 6 martie de la ICR Londra a inclus:
Gabriel Fauré – Fantasie op.79
George Enescu – Cantabile şi Presto
Bela Bartok – Suite Paysanne Hongroise
Gabriel Mălăncioiu – With Resentment – premieră londoneză
Charles-Marie Widor (1844-1937): Suita op. 34
Despre Matei Ioachimescu
Este unul dintre cei mai renumiți flautiști români și, în prezent, este profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara. Cântă frecvent pe scenele internaționale ca solist sau în propriile sale proiecte de muzică de cameră, acoperind un repertoriu vast, de la muzică barocă, muzică contemporană și cross-over, în săli de concert precum Konzerthaus Wien, Suntory Hall, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Ateneul Român. Matei Ioachimescu deține titlul de „Ambasador al Integrării”, acordat de Secretarul de Stat al Austriei pentru implicarea sa în numeroase proiecte artistice de mare importanță pentru schimbul intercultural. Este un pedagog pasionat, organizând și predând masterclass-uri și ateliere în Austria, Polonia, Croația, Ungaria și România, fiind membru al juriului la Concursul Internațional de Muzică „Lira de Aur” din România și la Concursul Internațional de Muzică din Varazdin, Croația. A absolvit Universitatea de Muzică și Arte Performative din Viena cu profesoara Barbara Gisler-Hase. Este câștigător al mai multor competiții și burse, precum Concursul Internațional de Muzică Jeunesse Musicales București, Bursa Thyl-Dürr sau bursa Fundației Yehudi Menuhin. Matei Ioachimescu cântă pe un flaut Muramatsu de 9K cu cap personalizat Tomasi de 24K. „Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai mari flautiști pe care i-am auzit vreodată. Este un artist care ne cucerește inimile cu energia sa electrizantă, rafinamentul subtil și sensibilitatea extraordinară. Este înzestrat cu un talent enorm și o personalitate carismatică.”( Kalevi Aho, compozitor)
