fbpx

Constantin Preda: Nu cred in legenda ca Bucurestiul acorda glorie si recunoastere cu nemiluita

de

Artist pana in maduva cuvantului, Constantin Preda asaza lumina sufletului sau in tot ceea ce scrie.

Alice Nastase Buciuta: Tocmai a aparut la Craiova o antologie a poeziilor tale – un prilej pentru noi toti de a urmari istoria unei intregi vieti poetice. Cum a fost pentru tine trecerea prin toate epocile poeziei tale?
Constantin Preda: Frumoasa, zbuciumata, duioasa, melodioasa. Deloc lina. Am fost, pe tot acest parcurs, ca o biserica in flacari. Am ars cu toata fiinta mea, cu altare cu tot, pana la cenusa si m-am reaprins mereu. Cu foc mai nebun, mai salbatic, dar mult mai pur. Oare se poate zice foc pur?

Marea Dragoste-Tango:
Ce vom gasi in antologia poeziei tale, ce revelatii vom avea strabatand-o?
CONSTANTIN PREDA: Antologia despre care vorbesti este, daca se poate spune asa, cartea vietii mele. Are peste 800 de pagini. Cuprinde poeme scrise intre anii 1983 – 2014 si publicate in toate volumele mele. Eu ii spun caramida de manastire. Pentru ca este groasa si grea, de-abia o poti tine in mana. O viata de poet, zidita in pagini de carte. O viata de poet, cu suisuri si coborasuri. O viata de poet rebel, nonconformist, care a refuzat totdeauna inregimentarea. O viata de poet in afara clasamentelor, a gastilor literare, a cumetriilor de tot felul. O viata de poet care a iesit mereu din front, care a inotat mereu impotriva curentului, o viata de poet care a cantat, sfidator, in fata acelora care i-au tintit fruntea!

Marea Dragoste-Tango: In toti acesti ani ai ramas deopotriva si jurnalist, si, uneori, prozator… Ce se activeaza diferit in tine cand abordezi genuri literare diferite? Care este esenta ta?
CONSTANTIN PREDA: Esenta este aceeasi: firea mea de poet, structura mea de poet. Indiferent ca fac gazetarie, ca scriu jurnal sau proza poematica. Ma incapatanez sa cred ca, prin Poezie, as putea salva planeta de la dezastru. Ma regasesc in aforismul lui Ion Caraion: „O poezie poate dainui mai mult decat un imperiu”. Dar si in marturisirea de credinta a lui Franz Kafka: „Cand nu scriu sunt pierdut… Port in mine o lume nemaipomenita. Dar cum sa ma eliberez si cum s-o eliberez fara s-o sfasii? Si, totusi, e de o mie de ori mai bine s-o sfasii decat s-o pastrez si s-o inmormantez in mine. Pentru asta traiesc, iar acest lucru imi este cat se poate de clar.

Marea Dragoste-Tango:
Esti parinte, baietii tai sunt mari. Cat de insemnata s-a dovedit a fi pentru tine ca artist experienta paternitatii?
CONSTANTIN PREDA: Nu poate fi explicata in cuvinte. Crezi ca miracolele pot fi explicate in cuvinte? Sunt fericit. Atat!

Marea Dragoste-Tango:
Dar experienta unui mariaj durabil, admirabil, in care tu si Ana ta v-ati dedicat unul altuia poate fi explicata?
CONSTANTIN PREDA: Ana este femeia care m-a salvat de o mie de ori de la moarte. Are ca nimeni altcineva spiritul sacrificiului. Ana este, de fapt, singura mea Ana, cea mai frumoasa Ana, amurg ce plange-ntr-o icoana, icoana ce se vindeca-ntr-o rana!

Marea Dragoste-Tango:
Ai cunoscut si cunosti toti scriitorii tarii, unii iti sunt sau ti-au fost prieteni. Care dintre ei te-au influentat semnificativ ca poet sau ca barbat?
CONSTANTIN PREDA: Cand aveam 18 ani neimpliniti, am luat trenul si am ajuns la Bucuresti, cu straita plina de mere, covrigi si poezii. Nu cunosteam pe nimeni, habar n-aveam de ierarhiile din Bucuresti. Asta se intampla in toamna anului 1981. Am avut ghinionul de a pica intr-o sambata, cand la Uniunea Scriitorilor era deschisa doar carciuma. Am avut, totusi, norocul de a-i intalni pe Damian Necula (pe-atunci, redactor la „Viata Romaneasca”) si Florin Puca (grafician de talie europeana, prietenul lui Fanus, al lui Dimov si-al lui Pitut). Mi-au citit poeziile, le-au placut si s-au hotarat sa ma ajute pe loc. Damian Necula m-a luat la el acasa si, in aceeasi zi, am mers impreuna la Nichita Stanescu, care mi-a scris un fel de Prefata de carte, o scrisoare catre cel mai important critic literar din Craiova, Eugen Negrici. Seara, am fost condus in redactia revistei „Viata Romaneasca”, unde i-am cunoscut pe Gheorghe Pitut, Cezar Baltag, Ioanichie Olteanu, Petre Got si Ileana Malancioiu. Toate acestea s-au datorat lui Damian Necula, nepotul lui Demostene Botez, care s-a incapatanat sa creada, din prima clipa, in steaua mea. Celalalt inger pazitor, Florin Puca, ilustrator al uneia dintre cartile mele de mai tarziu, mi-a dat numarul de telefon al lui Fanus Neagu, pe care l-am sunat in aceeasi zi. Fanus era bolnav, mi-a zis ca nu poate iesi din casa, dar m-a rugat sa-i las poemele la biblioteca Uniunii, unde lucra sotia sa, Stela. Peste nici o saptamana, apaream in „Flacara” (8 octombrie 1981) cu o prezentare entuziasta a autorului „Frumosilor nebuni ai marilor orase”.
Nu stiu ce sa-ti spun, mai intai… Multe am invatat de la ei, de la acei mari boieri de vita veche pe care i-am cunoscut. O lume care, azi, aproape ca nu mai exista. M-am bucurat de prietenia unora dintre cei mai mari scriitori ai vremii. Multi dintre ei s-au pronuntat favorabil despre poezia mea: Geo Bogza, Nichita Stanescu, Adrian Paunescu, Constanta Buzea, Fanus Neagu, Gheorghe Pitut, Gheorghe Tomozei, Grigore Vieru, Florin Mugur (care mi-a fost si redactor de carte), Marin Sorescu, Emil Brumaru, Valeriu Cristea, Laurentiu Ulici, Nestor Vornicescu, Adrian Marino, Ioanid Romanescu, Ioan Alexandru, Ion Cristoiu etc. Il sunam disperat, dintr-o cabina telefonica din Craiova, prin 1980-1981, pe Emil Brumaru si-mi strigam deznadajduirea si tristetea. El era la un alt capat de tara, la Iasi, si ma incuraja, imi scria scrisori de recomandare pentru cele mai importante edituri din Romania. Pe atunci se debuta greu, foarte greu. Si mi-a pus Dumnezeu mana in cap, scotandu-mi-l in cale pe Ion Cristoiu. Acesta conducea, pe-atunci, Suplimentul literar-artistic al „Scanteii tineretului” (SLAST) si mi-a acordat o rubrica saptamanala in SLAST. Iti dai seama ce insemna sa ai o rubrica la 18 ani? Rubrici fixe aveau foarte putini: Fanus, Paunescu, Barbu, Tomozei, Baiesu, Sorescu, Nichita etc. Din pacate, vremurile acelea sunt irepetabile, acum traim intr-o alta lume… Cei mai multi dintre prietenii mei sunt sub pamant!…

Marea Dragoste-Tango: Nu ai tanjit dupa gloria si efervescenta Bucurestiului? Nu te simti izolat in Craiova ta?
CONSTANTIN PREDA: Nu m-a tentat niciodata Bucurestiul, desi am avut multe oferte sa vin aici. Dar nici nu cred in legenda ca Bucurestiul acorda glorie si recunoastere cu nemiluita. Doar nu este Maglavitul lui Petrache Lupu! Bucurestiul imi displace, ma inspaimanta serparia de aici, fosgaiala de aici. Vreau sa contrazic, pe aceasta cale, teoria ca „ora exacta”, in materie de literatura, se da in Bucuresti. In prezent, cei mai mari poeti din Romania traiesc in Provincie: Emil Brumaru (la Iasi), Ion Muresan (la Cluj), Nichita Danilov (la Iasi), Mircea Barsila (la Pitesti), Vasile Morar (la Ulmeni – Maramures), Mircea Dinescu (la Cetate – Dolj), Ion Mircea (la Sibiu), Adrian Popescu (la Cluj), Gellu Dorian (la Iasi), Serban Foarta (la Timisoara), Gheorghe Grigurcu (care este nu numai un mare critic, ci si un mare poet – la Targu Jiu). Tot in provincie au trait si au visat, pana mai acum cativa ani, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi (la Iasi), Aurel Dumitrascu (la Borca – Neamt), Dan David (la Bertea – Prahova), Petre Stoica (la Jimbolia – Timis), Gheorghe Azap ( la Oravita – Caras Severin). Nu m-am simtit niciodata izolat in Craiova mea, dimpotriva. Desi sunt un mare solitar, un mare lup singuratic. Un lup cat o haita! Sunt in afara taberelor de tot felul, a gastilor literare, a clasamentelor de doi lei. Sunt fericit in sihastria mea!

Marea Dragoste-Tango:
Ce diferentiaza un poet de un om care practica o meserie mai aproape de concretete? Cu ce esti diferit de restul barbatilor lumii?
CONSTANTIN PREDA: Lumina. Percep totul prin Lumina taranii din care sunt plamadit, prin Lumina cutelor de pe frunte, prin Lumina din atrii. Doamne, cat de adanca si de frumoasa este aceasta Lumina!

Marea Dragoste-Tango:
Poezia ti-a dat o sansa in plus sa gasesti fericirea sau sa intelegi viata?
CONSTANTIN PREDA: Nu pot trai in afara Poeziei. Atunci cand scriu, simt ca pot muta muntii din loc cu inima mea, cu lumina Poeziei mele. Mi-am facut din inima – chilie, cu pereti de poezie. Sau: Puneti urgent un diagnostic inimii mele, de ce bate dincolo de stele? Imi dai voie sa dedic acest superb poem – acest poem intr-un vers – distinsei doamne doctor cardiolog Lucia Mihaela Botezatu?

Marea Dragoste-Tango:
Exista o viata si dincolo de viata aceasta? Ai reusit sa raspunzi la intrebarea asta dupa ce ti-ai pierdut mama, cautand-o in semnele universului?
CONSTANTIN PREDA: N-am reusit, dar ceea ce stiu clar este ca parintii mei au fost cei mai frumosi tarani, cei mai frumosi tarani cu chipuri de sfinti. I-am pierdut pe amandoi si, de atunci, nu-mi pot reveni, probabil nu-mi voi reveni niciodata, niciodata nu ma voi impaca, Doamne, cu ideea ca i-am pierdut. Mama este cea mai frumoasa femeie din ceruri si de pe pamant, pe care o tot caut mereu, cum zici tu, in semnele Universului!

  • Credit: ARTISTA PHOTO AGENCY
  • Title: COPYRIGHT 2010: PAUL BUCIUTA/ ARTISTA

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *