fbpx

Last Christmas for George Michael… Cunoscutul muzician a murit la 53 de ani

de

Celebrul star pop “a murit, în pace, acasă”, în prima zi a Crăciunului, în locuinţa sa din Oxfordshire,  a declarat managerul său, Michael Lippman. Artistul suferea de inimă și a mai trecut, recent, pe lângă moarte, căci n 2011, a fost dus la spital de urgență și tratat de pneumonie într-un spital din Viena, după care George Michael și-a exprimat în repetate rânduri recunoștința față de medicii care i-au salvat viața.

Potrivit celor apropiați, artistul ar fi decedat în somn, fără suferință.

George Michael, pe numele său real Georgios Kyriakos Panagiotou, s-a născut pe 25 iunie 1963 și a murit pe 25 decembrie 2016. Ca artist, a ajuns celebru ca membru component al duo-ului Wham, însă și-a continuat ascensiunea în muzică pe cont propriu, lansând în 1987 albumul “Faith”, care s-a vândut până în zilele noastre în peste 20 milioane de exemplare în întreaga lume.

Michael s-a născut în Anglia, la Finchey. Tatăl său, pe nume Kyriacos Panagiotu, grec de origine cipriotă, devenise managerul unui restaurant în Marea Britanie, unde emigrase  în 1950. Bunicul lui Michael din partea mamei era britanic și provenea dintr-o familie de evrei. Fiica acestora şi mama lui Michael, Lesley Angold Harrison, fostă dansatoare, a murit de cancer în 1997, când fiul său, George Michael, devenise deja super celebru în întreaga lume.

George Michael a fost un activist fervent și un apărător al drepturilor comunității LGBT.

“Am pierdut un prieten iubit și un artist de excepție” a declarat Elton John, prieten apropiat al artistului, cel care a interpretat alături de George Michael splendida piesă Don’t Let the Sun Go Down on Me, în timp ce Andrew Ridgeley, celălalt membru al trupei Wham, a scris pe Twitter că are “inima frântă”. Bryan Adams s-a revoltat în fața sorții, scriind: “Era prea tânăr să plece dintre noi!”…

George Michael a concertat și în țara noastră, susținând în mai 2007 un concert grandios pe stadionul național din București.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.