În vremuri tulburi din punct de vedere politic, merită să ne amintim de figurile exemplare ale politicii românești. Se împlinesc astăzi, 20 mai 2025, 111 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, cel ce a fost secretar general al Partidului Național Țărănesc și secretar particular și secretar politic al marelui om politic Iuliu Maniu, un om care a stat 15 ani în închisorile comuniste și alți doi ani în domiciliu obligatoriu în Bărăgan.
Născut în 1914, în comuna Bobota, județul Sălaj, Corneliu Coposu era fiul lui Valentin Coposu, protopop greco-catolic, doctor în teologie și specialist în limba aramaică. În același timp, Valentin Coposu era și președinte al Ligii antirevizioniste, precum și prieten personal cu Iuliu Maniu. Tatăl său s-a preocupat să-i asigure fiului său – copilul cel mare, urmat de încă patru fete: Cornelia, Doina, Flavia si Rodica – o educație cât mai bună, dar i-a facilitat și contactul cu mediul politic țărănist. Corneliu Coposu a studiat dreptul la Universitatea din Cluj și, în același timp, a început să facă și ziaristică, implicându-se activ în politica PNȚ. Astfel a ajuns în atenția lui Iuliu Maniu. Desele sale atitudini anticarliste i-au atras o „atenție sporită” și din partea Siguranței statului român, care i-a deschis un dosar de urmărire informativă. În 1937 Corneliu Coposu a suferit prima condamnare pentru delictul de „lezmajestate”. În timpul acestei detenții a cunoscut-o pe Ana Pauker – viitor lider al comuniștilor români – care era atunci condamnată pentru activitate comunistă. În timpul regimului de dictatură antonesciană, Corneliu Coposu a rămas în continuare în atenția Siguranței statului, ulterior urmând să intre și în atenția Securității.
În anul 1940, Corneliu Coposu a devenit secretar particular și politic al lui Iuliu Maniu și s-a mutat la București. Prin funcția pe care o îndeplinea în acel moment, Coposu era în temă cu evenimentele politice în curs, fiind un obișnuit al reuniunilor mondene din Capitală, loc unde și-a făcut o serie de relații, atât în cercurile politice, cât și în cele diplomatice. A îndeplinit funcția de secretar politic al lui Iuliu Maniu până la arestarea sa și a lui Maniu, la 14 iulie 1947. În această poziție, l-a însoțit pe Maniu în toate negocierile și tratativele purtate cu negociatorii occidentali și cu liderii partidelor politice din coaliția antihitleristă. I s-a încredințat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opoziția negocia ieșirea României din Axă și întoarcerea ei către aliații tradiționali. Avea misiunea de a întreține relatii confidențiale cu reprezentanții guvernului englez la Liverpool, cu delegații opoziției române care duceau tratative la Cairo, cu emisarii români de la Stockholm și cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).
Arestat în 1947 de comuniști, Corneliu Coposu a fost condamnat la 15 ani de închisoare și doi ani de domiciliu obligatoriu. Abia în 1964, după ce trecuse prin 16 închisori și fusese exilat în Bărăgan, a primit permisiunea să se stabilească din nou în București, unde avea să își câștigânde existența ca muncitor, normator, contabil etc. Soția sa, Arlette (Marcovici) Coposu, a fost și ea arestată în 1950 și acuzată de spionaj. Timp de 14 ani, familia ei nu a știut nimic despre închisorile în care a fost încarcerată sau despre procesele prin care trecea. A fost eliberată doar la puțin timp după eliberarea soțului, dar nu l-a putut revedea, deoarece era deportat în Bărăgan, iar ea, neacordându-i-se dreptul de a avea buletin, nu a putut să călătorească pentru a-l vedea, deși își dorea cu disperare regăsirea. S-au putut reîntâlni abia după întoarcerea lui Corneliu Coposu din domiciliul forțat, pe 28 aprilie 1964, însă nu au mai petrecut decât doi ani împreună. Arlette Coposu a murit în a treia zi de Crăciun a anului 1966 și a fost înmormântată în Cimitirul Bellu Catolic, în cripta familiei sale. A fost o poveste de dragoste de o viață, dar în care le-au fost îngăduiți doar câțiva ani împreună… Pe 14 noiembrie 1995, în acelaşi cimitir, avea să fie îngropat şi Corneliu Coposu.
În anii dictaturii ceaușiste, chiar și când nu mai era activ politic, Corneliu Coposu avea o influență aparte asupra celor din jur, atrăgând în preajma sa foști membri ai partidelor istorice – PNL și PNȚ. Tocmai din această cauză, regimul comunist continua să îl considere un pericol. Astfel, Securitatea l-a supus unei supravegheri stricte: urmărire constantă cu echipe mobile până în decembrie 1989, instalarea de microfoane în locuință, 27 de percheziții domiciliare, interceptarea corespondenței și trimiterea de informatori în cercurile sale de cunoscuți. Mulți dintre acești informatori îi erau cunoscuți lui Coposu, dar a ales să-i tolereze în continuare în preajma sa. Dosarul de la Securitate al lui Corneliu Coposu este unul impresionant și conține zeci și sute de note informative date de diverși informatori sau de surse voluntare.
La 22 decembrie 1989 (în timpul Revoluției Române), Corneliu Coposu și alți membri importanți ai partidului au redactat un manifest care confirma intrarea în legalitate a PNȚ-ului, sub denumirea de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD).
Pentru restul vieții sale, Coposu a fost principala voce a opoziției față de Frontul Salvării Naționale (din 1992, Frontul Democrat al Salvării Naționale). Aflat la sediul partidului său, a fost vizat și amenințat cu moartea în timpul Mineriadei din ianuarie 1990 (prima dintre Mineriade), pe 28 ianuarie 1990. Primul-ministru Petre Roman s-a adresat mulțimii furioase care dorea să-l linșeze pe Coposu și pe ceilalți lideri ai opoziției democratice, afirmând că dorește să medieze conflictul. Într-o tentativă de a crea o paralelă între modul în care dictatorul Ceaușescu a coborât din vehiculul blindat înainte de procesul său și „evacuarea” lui Coposu, sub pretextul protejării acestuia de mulțimea furioasă, Roman a dispus trimiterea unui vehicul blindat care să-l transporte la sediul Televiziunii Române, unde i-a promis lui Coposu că va putea face o declarație ce urma să fie difuzată în aceeași zi. Declarația a fost înregistrată, dar nu a fost niciodată difuzată. Nicio copie a acelei înregistrări nu a fost găsită în arhive.
Coposu a reușit să unească diverse organizații în Convenția Democrată Română (CDR), al cărei lider a fost între 1991 și 1993. A fost ales senator în alegerile generale din 1992. În 1995, guvernul Franței i-a conferit distincția Grand Officier de la Légion d’Honneur, în cadrul unei ceremonii desfășurate la București.
Referitor la alegerea lui Emil Constantinescu drept candidat al CDR pentru funcția de președinte, în 1992, Coposu a declarat: „Candidatul a fost ales într-un mod absolut democratic. Desemnarea candidatului Convenției Democratice pentru funcția de președinte al țării s-a făcut potrivit celor mai autentice reguli democratice. Cei cinci candidați aveau toți statura morală și prestigiul necesare pentru a onora cea mai înaltă magistratură a țării. Noi, Convenția Democrată, îi dorim unicului candidat ales, prin votul celor 67 de mari electori prezidențiali, să reușească în alegeri și să îndeplinească primul său obiectiv: eradicarea comunismului în România.” Din păcate, Coposu nu a trăit pentru a asista la victoria în alegeri a lui Emil Constantinescu, care abia în 1996 a reușit să ajungă președinte.
Corneliu Coposu a murit pe 11 noiembrie 1995, iar Regele Mihai nu a fost lăsat să participe la înmormântare și nu i s-a permis să intre în țara sa, condusă pe atunci de Ion Iliescu.
„Autoritățile române nu au luat în considerare dorința transmisă de familia președintelui Corneliu Coposu și au decis să împiedice participarea Regelui Mihai la funeralii. Nu au fost nici măcar în stare să înțeleagă dorința Regelui de a însoți un bun și vechi prieten pe ultimul său drum. Inima Regelui este încărcată de durere. Fiecare român, fiecare româncă și, mai presus de toate, Istoria va judeca”, a declarat Regina Ana în noiembrie 1995, când Regele Mihai a fost nevoit să se întoarcă de la Geneva, unde i s-a comunicat că autoritățile române nu i-au acordat viză de intrare în România. Doar Regina Ana și Principesa Margareta au putut ajunge la București pentru a participa la funeraliile lui Corneliu Coposu, iar Regele a transmis un mesaj.
Mihai I de România: Corneliu Coposu a reprezentat un necontestat reper și simbol al valorilor esențiale ale neamului nostru
„Profund îndurerat de trecerea în veșnicie a lui Corneliu Coposu, mă alătur în doliu familiei sale, partidului căruia i-a închinat viața și tuturor românilor loviți de pierderea marelui om de stat. Dimensiunea sa etică l-a impus ca un necontestat reper și simbol al valorilor esențiale ale neamului nostru. Autoritatea sa morală a constituit coloana vertebrală a structurilor care, din decembrie 1989, au reunit toți românii dornici să scoată țara din impas. Prin caracterul său ferm a impus respect până și adversarilor săi cei mai încrâncenați.
Viața exemplară a acestui mare român a fost o pildă pentru toți cei care l-au cunoscut. Împreună cu întreaga Familie Regală am fost impresionat de seninătatea cu care a trecut prin încercările care i-au zdruncinat sănătatea, dar nu i-au clintit crezul. Dârz și demn a luptat până la sfârșit. Om al datoriei, suflet generos, fidel Țării și Coroanei, Corneliu Coposu a trăit prin dăruirea de sine.
Salutul cel mai demn de memoria lui Corneliu Coposu, pe care i-l pot aduce cei ce-l însoțesc pe ultimul său drum, este promisiunea de a duce la îndeplinire cele începute de el. Tuturor, și mai ales tinerilor, să le fie pildă de patriotism, devotament și tărie de caracter. Românii știu cât de mult dorea Corneliu Coposu să ne putem întoarce acasă spre binele Țării. Tot atât de mult aș fi dorit și eu să mă aflu alături de cei care îi aduc un ultim omagiu.
De aici, de departe și de pe pământ străin, îmi închin un gând pios și mă rog pentru odihna sufletului său. Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în împărăția Sa!”
