Am pătruns în castelul pălărierilor Dragomir și am stat de vorbă cu creatoarea de accesorii Kristina Dragomir despre artă și frumusețe, despre haine și modă, despre bani și despre dragoste… Între pălăriile fermecate din atelier, amintirile au curs lin, zâmbitor, cu înțelepciune și drag.
Fotografii de Paul Buciuta
Alice Năstase Buciuta: Pasiunea pentru artă a fost, cum se spune, „din tată-n fiică”? Ce sunt părinţii tăi?
Kristina Dragomir: Mama a fost profesoară de Limba şi Literatura română, iar tata face parte din generaţia de aur a graficii româneşti. Pentru mine tata a fost şi este în continuare un exemplu. Un om deosebit, un artist consacrat, apreciat şi premiat internaţional într-o perioadă comunistă de cenzură. A participat la a X-a Bienală de grafică de la Brno în ‘82, a V-a Bienală de la Lahti în ‘83, la Bienala din New York în ’85, Bienala de afiş de la Varşovia din ‘84, si ’86, obţinând medalia de argint la al XX-lea festival internaţional din Chicago şi premiul III la Concursul de afiş Moscova în ’84, sunt doar câteva exemple ale încununării activităţii artistice a tatălui meu. Florin şi Cornelia Ionescu sunt părinţii mei. Iar eu am moştenit talentul de la tata şi am urmat drumul artelor plastice de la o vârstă destul de mică. Practic de când se poate intra la Liceul de Artă “Nicolae Tonitza”, din clasa a V-a, am început aşa, uşor-uşor, apoi am urmat toate etapele unei educaţii plastice, începând cu Liceul de Artă, Universitatea Naţională de Artă, masteratul în artă şi, acum, doctoratul în arte vizuale.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Te făcea diferită faţă de ceilalţi copii pasiunea pentru artă? Arătai altfel, te purtai, te îmbrăcai diferit?
Kristina Dragomir: În copilărie, nu. Mai târziu, categoric, educaţia artistică mi-a influenţat mult atât stilul vestimentar, cât şi make-up-ul pe care l-am abordat. La vârste foarte mici nu conştientizezi, însă pasiunea mea a fost întotdeauna desenul. Când nu îmi făceam lecţiile, eu desenam. Desenez de când mă ştiu, de la trei, patru ani. Am început cu pereţii casei, întâi pe interior şi apoi pe exterior, după care m-am extins pe tot ce era suport permisibil. În clasa a III-a desenam deja planşe explicative pentru profesori, la disciplinele geografie şi biologie. Reproduceam în detaliu, cu măestrie şi cu o pasiune extraordinară, toate plantele şi animalele, fascinată fiind de perfecţiunea acelor forme dirijate de lumină. Atunci am hotărât că ăsta o să fie drumul meu. Am copilărit printre atelierele artiştilor plastici, eram impresionată şi, în acelaşi timp, intimidată de arta lor, de atmosfera din atelier, de stilul vestimentar pe care îl abordau în acea perioadă artistele, colegele tatei. Toată această lume fascinantă am regăsit-o mai târziu în liceu şi apoi în anii studenţiei, în facultate, unde am avut ocazia să-i am ca profesori pe marii maeştri ai artei contemporane româneşti.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cu cine ai lucrat?
Kristina Dragomir: Am absolvit la clasa profesorului universitar doctor Henry Mavrodin. Pictor prin excelenţă şi discipol al pictorului Corneliu Baba, un artist cu un respect sacru faţă de marea pictură europeană a secolelor trecute, în spaţiul afectiv al căreia se consideră un fericit prizonier… Un maestru drag şi un pedagog de excepţie, de la care am învăţat meserie şi căruia îi datorez întreaga mea carieră artistică.
Marea Dragoste/revistatango.ro: E doar mulțumire și recunoștință în ceea ce povestești… Nu ai avut nici un moment în care să asculţi ce spunea lumea, că e un drum păgubos, că n-o să ai ce să faci ca artist plastic, că vei fi săracă?
Kristina Dragomir: Având un artist profesionist în familie, membru al unei uniuni puternice de creaţie, cum era Uniunea Artiştilor Plastici din România în anii ‘80, știam că te puteai bucura de un statut privilegiat, ca artist. UAP aduna artişti reprezentativi pentru fiecare domeniu de creaţie, ţi se puneau la dispoziţie ateliere, spaţii expoziţionale, case de creaţie, beneficiai de burse şi împrumuturi financiare. Artiştii se bucurau de susţinere şi de un recunoscut prestigiu, atât în ţară, cât şi peste hotare, primeau premii şi distincţii obţinute în cadul unor manifestări culturale şi internaţionale, într-un cuvânt beneficiau de foarte multe avantaje, nu numai financiare, ci şi de toate aceste beneficii puse în slujba creativităţii şi a formării lor profesionale. Vremurile dificile pentru artiştii români au venit după revoluţie, când arta românească a rămas subfinanţată, UAP-ul s-a împărţit între studenţii care, în anii aceia, experimentau arta contemporană şi între profesorii lor mai vârstnici, lipsa spaţiilor expoziţionale de promovare şi doar câţiva curatori care să aibă curajul descoperirii tinerilor artişti sunt doar câteva probleme cu care arta românească se confruntă şi acum, după 25 de ani.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Care au fost etapele profesionale până aici?
Kristina Dragomir: După absolvirea Universităţii de arte şi a anului de masterat în arte vizuale, am intrat în Uniunea Artiştilor Plastici, la secţia pictură. Următorii ani i-am petrecut lucrând în atelier, participând în cadrul Saloanelor Naţionale şi Municipale la expoziţii de pictură, atât personale, cât şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate. Din anul 2001, fără însă a părăsi convenţia tabloului, am schimbat putin registrul şi, vreme de cinci ani, am reconstruit imagini plastice, transplantând desenul şi paleta cromatică în zona brand-urilor comerciale. O experienţă valoroasă s-a dovedit și cea de Art Director în agenţii multinaţionale de publicitate, dublată în planul teoriei de încă un masterat, de această dată în publicitate, în cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice “David Ogilvy”.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cât timp ai stat în publicitate şi unde?
Kristina Dragomir: Am petrecut aproape cinci ani în publicitate, am debutat ca Junior Art Director la Agenţia “Grafitti BBDO” şi am continuat ca Senior Art Director la “David Ogilvy”.
Marea Dragoste/revistatango.ro: De ce ai făcut, apoi, trecerea către propriul business?
Kristina Dragomir: Din dorinţa de schimbare, de libertate creativă, cât şi pentru pasiunea mea pentru modă si accesoriul de înaltă ţinută care se regăseşte atât în creaţiile mele, cât şi în discursul public practicat.
Marea Dragoste/revistatango.ro: A meritat trecerea și din punct de vedere financiar? Câştigai bani de la început?
