fbpx

Ce-am mai citit, ce-am mai povestit, ce-am mai grădinărit

de

De câteva zile, am pe noptieră două volume care i se datorează scriitoarei, editoarei, jurnalistei Alice Năstase Buciuta. Le am împănate cu semne de carte și aproape citite. Zic „aproape” fiindcă antologia realizată de Alice, „Nina Cassian – O mie de poeme”, editura Cărțile Tango, București, 2020, am citit-o în diagonală, mai îndesat, mai pe sărite, și trebuie să îi mai dedic ceva timp, volumul având peste 700 de pagini. Dar, rătăcind printre poemele Ninei Cassian, am luat la răsfoit și volumul „Dragostea e un bonsai”, de Alice Năstase Buciuta, apărut la aceeași editură, în 2010, și nu l-am mai lăsat din mână până nu am parcurs toate „exercițiile de îndrăgostire” propuse de autoare!

Volumul cuprinde texte scurte, de două-trei-cinci pagini, în care citim cu inima și cu sufletul (la gură!) învățăturile de iubire pe care ni le istorisește „povestitoarea”, o femeie care a exersat experiențele iubirii, cu tot alaiul de speranțe, amăgiri, dezamăgiri, fericiri, nefericiri, cu ura, disperarea și extazul pe care numai îndrăgostirea și… dezîndrăgostirea ți le pot da. Nu știm dacă „pastilele de învățături de iubire” ne sunt livrate chiar de semnatara volumului ori sunt ale unei femei prototip, inventate de autoare, femeie care a trecut prin toate chinurile și bucuriile iubirii, prin tot amarul și toată dulceața pe care o femeie le-ar fi putut trăi „din cele mai vechi timpuri, până în zilele noastre”! Oricum ar fi, povestioarele sunt scrise cu har, întâmplările relatate fiind întrețesute măiestru cu sentimentele, gândurile, zbuciumul povestitoarei, astfel încât cititorul (fiind el chiar și bărbat!), se identifică cu povestitoarea, cu trăirile sufletești ale acesteia, emoțiile cititorului fiind garantate! Înțelegem că textele au fost scrise ca o lectură (mai) ușoară pentru cititoarele unei reviste pentru femei, dar, publicate într-un volum, povestirile capătă greutatea unor pietre prețioase, capătă dimensiunea unor rafinate diagnoze ale iubirii, primesc parfumul florilor din grădina secretă a iubirii. Pentru și mai multă muzică și romanță, textele sunt străjuite în deschidere de versuri ale unor celebre cântece de iubire interpretate de: Leonard Cohen, Lara Fabian, Whitney Houston, Brian Adams, Shania Twain, Abba și alții.

Iată ce scrie povestitoarea în „pastila” din deschiderea volumului, intitulată „Inima mea”: „În fiecare zi fac pe profesoara și, cel mai adesea, mă scot la tablă chiar pe mine însămi. Și nu îmi dau note mari. Sunt exigentă și gravă. Iar pentru atunci când voi fi mare cu adevărat, fac exerciții de îndrăgostire.”

Ofer potențialilor cititori alte câteva pastile de îndrăgostire-dezîndrăgostire, pentru degustare:

„Alungarea din Rai vine pentru fiecare dintre noi odată cu cea de-a doua iubire.” (Raiul iubirii)

Mi-am propus să fac oameni fideli din curvari. Boemi din tipicari. Onești din mincinoși. Poeți din semidocți. Arhitecți din zugravi. Curajoși din lași. Atleți din sedentari. Soți din vagabonzi. Tați din iresponsabili. Bărbați din cârlige de rufe.” (Să îndrăznească, să spere, să aștepte, să caute!)

„De-o viață întreagă caut răspunsuri. Dar găsesc mereu doar întrebări, altele și altele. Interogații despre cum să îți faci dragostea să dureze o viață, despre cum trebuie îmblânziți bărbații, lighioane superbe și sălbatice, despre cât de bună sau rea e gelozia într-o poveste de dragoste. Și, între timp, învăț tot mai bine să gătesc și să spăl.”  (Cu sau fără strategii)

În sfârșit, iată un extras din pastila care dă și numele volumului: „În dimineața amară de după cea dintâi ceartă a noastră în care eu am plâns, am găsit primele frunze căzute pe măsuța pe care așezasem ghiveciul albastru din care răsărea bonsaiul.” (Dragostea e un bonsai)

Autoarea volumului „Dragostea e un bonsai” este un receptor extrem de sensibil al mișcărilor sufletești, al sclipirii din priviri sau din lacrimi, al oftatului din iubire, al tremurului din glas sau din respirația tuturor îndrăgostitelor din lume, al emoțiilor feminine care se raportează la eterna relație femeie-bărbat, la Ea si El, la Yin și Yang, la atracția și tensiunea dintre cei doi poli care au dat și dau naștere Lumii.

 

Text și fotografie de Matei Mircioane

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Cărți

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.