fbpx

Alice Năstase Buciuta – Investim în esențe sau în aparențe?

de

De când, în urmă cu câțiva ani, m-am minunat la știrea care a făcut înconjurul planetei cum că Jennifer Aniston cheltuiește minim 8000 de dolari în fiecare lună pe tratamente de înfrumusețare și că și-a recunoscut adicția față de tratamentul cu laser care îi împrospătează tenul în fiecare săptămână, am ajuns să fiu mai atentă cu sumele pe care, în special femeile, le alocă înfățișării lor.

Eu am câteva amice care au abonament la coafor, manichiură, pedichiură, tratamente cosmetice și masaje care valorează peste zece mii de euro pe an, care își fac cel puțin o dată pe an un set de intervenții estetice „nonivazive”, cum se numesc acum injecțiile cu botox sau acid hialuronic la care apelează doamnele trecute de 30 de ani și care și-au făcut, măcar o dată în viață, vreo adăugire sau extracție estetică – pe ici pe colo, prin zonele esențiale, care le-a mai costat câteva mii de euro. Care pleacă în fiecare an cu prietenele la o clinică de detox, de unde se întorc mai ușoare cu câteva kilograme, dar și cu alte câteva mii de țechini sau ce or cheltui ele pe acolo. În total, rezultă sume absolut impresionante, credeți-mă!

E la modă să dai bani mulți pe forma trupului tău, indiferent în ce domeniu lucrezi, și spun asta pentru că am avut, la început, o mirare la care am renunțat, pe parcurs: de ce să faci atâtea sacrificii pentru cum arăți dacă nici măcar nu ești stripteusă sau actriță la Hollywood? Răspunsul a rămas suspendat în aer, undeva, între toate neliniștile insuflate nouă de o societate de consum, în care femeile sunt folosite ca imagini predilecte în reclamele pentru produse și în care există presiunea nebunească a mitului frumuseții, atât de asupritor.

Câți bani dăm și pe… CITEȘTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
MoneyChat

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.