Cred ca toti am fost la un moment dat dezamagiti in dragoste. Ne-am infundat suspinele si lacrimile amare in nopti tarzii, am tremurat la auzul vocii celuilalt si am simtit cum trupul ne doare stiind ca nu ii vom mai simti vreodata atingerea. Apoi, ranile s-au vindecat, lasand insa in urma cicatrici, gata sa se redeschida la primul semnal sau la prima amintire.
In timp, invatam ca dragostea e ca o prajitura ce poate contine un ravas otravitor. Stim asta, la fel cum stim ca asumarea acestui risc este singurul care ne poate face sa iubim din nou. Intelegem atunci ca nu vom mai fi niciodata la adapost, poate doar daca renuntam in a mai investi sentimente.
Cei mai multi aleg sa lupte. Ingroapa undeva in minte si in suflet zilele in care intensitatea disperarii si a tristetii depasea, poate, frumusetea unor nopti de dragoste. Clasifica acele cazuri de iubiri trecute ca fiind false si mediocre pentru ca asta a fost realitatea sau pentru ca doar astfel ar putea continua.
Cei mai multi reusesc. Ajung sa iubeasca din nou. Mai altfel, mai intens, mai pasional si de o suta de ori mai adevarat.
Intr-o dimineata, te trezesti si iti dai seama ca langa tine doarme acel cineva pe care l-ai asteptat o viata. Stii ca te afli langa The One, incetezi in a mai cauta semne si motive pentru a fi sigur sau pentru a te indragosti mai tare. Acesta este momentul in care oamenii incep sa faca greseli.
Credem prea mult in iubire si o vedem ca pe scutul perfect impotriva tuturor. Uitam ca o dragoste mare si impartasita nu e garantul perfect al fericirii eterne. Uitam ca acel ravas amar inca mai poate exista in prajitura, uitam ca acel The One de langa noi e totusi un om supus greselii si uitam ca timpul prin definitie ajunge sa ne schimbe asa cum, poate, nu ne-am dori vreodata.
Iubim, suferim, ne plangem de mila, alegem, iubim din nou, pentru ultima oara, ca mai apoi sa existe posibilitatea de a intelege ca am gresit. Pentru ca ceva se intampla. Cel in care am investit sentimente nu pare a mai pune pret pe ce ne dorim noi, pleaca spre o alta iubire sau, pur si simplu, privindu-l intr-o alta dimineata ne dam seama ca de fapt viata langa el sau ea nu e decat o aventura de o noapte. Ca nu il vom putea convinge sa devenim o familie, sa ne asculte macar o data sau sa ne mai mangaie asa cum o facea la inceput.
Ajunsi de unde am plecat, realizam ca deceptia este de o suta de ori mai mare. Nu se mai manifesta prin suspine si lacrimi amare in nopti de septembrie, nu mai tremuram la auzul celuilalt spunandu-ne ‘Adio’ si nu ne mai doare trupul stiind ca nu vom mai fi niciodata iubiti la fel.
Cititi continuarea acestui articol la http://www.121.ro/articole/art7743-povestea-casatoriilor-de-dupa-marile-deceptii.html
yTLIAx ibospzpjlrhc
You’re the geratset! JMHO