ANDREEA MARIN BANICA: Am stiut ca barbatul care ma va implini ca femeie, transformandu-ma in mama, va deveni marea mea dragoste

Sora mea e suflet-pereche pentru mine

Marea Dragoste/ Tango: Andreea, cum era casa in care te-ai nascut, cum iti amintesti de anii copilariei?

Andreea Marin Banica: Hmmm… S-a intamplat de curand sa ma intorc acasa, la Roman, si, in vecinatatea orasului in care m-am nascut, realitatea Moldovei, care parea smulsa din pamant dupa revarsarile de ape, mi-a adus sentimentul dureros al copilariei mele care, parca nu mai avea radacini… Parea ca revenisem acasa intr-o alta viata, total distincta de cea traita pe aceleasi meleaguri, odinioara. Apele au sters parca de pe fata pamantului meu parfumul amintirilor lui Creanga… Dar asta-i alta poveste… Memoria mea afectiva pastreaza o mireasma de placinta calda, facuta la cuptorul de pamant al bunicii, si dulceata mustului pastrat la rece in beciul bunicului, a carui voce semana izbitor de mult cu cea a Mosului Craciun ce ne poposea in casa dupa un drum lung prin nameti, in fiecare iarna. L-am recunoscut intr-un tarziu, nu dupa timbru, nici dupa ochii umbriti de ochelarii „de Mos“, nici dupa ceaslovul in care obrazniciile erau parca prea bine stiute, apoi marturisite, spre a obtine promisiunea-mi ferma ca „la anul nu se va mai intampla“; l-am recunoscut dupa… maini, fiindca niciun alt Mos, oricat de iscusit si darnic ar fi fost, n-ar fi putut avea mainile blande, brazdate intr-un anume fel, ale bunicului.

Marea Dragoste/ Tango: Bunicii iti mai traiesc?

Andreea Marin Banica: Doar bunicul dupa tata, el e singurul care mai este in viata din
cei 4 buni ai mei. El e cel care imi spunea povesti numai de el stiute, in care personajele nu cunosteau granita basmului, si astfel, capra cu trei iezi se putea pierde oricand prin padurea Scufitei Rosii, de vreme ce povestitorul adormea adesea inainte sa ajunga la capat de istorioara. Il zgaltaiam din rasputeri cand ne dadea de veste, cu primul sforait, ca treaba se opreste inainte de vreme, iar bunicul tresarea si mai gasea putere, fara sa deschida ochii, sa mai adauge un amanunt, doua, fireste dintr-o alta poveste, odata ce firul naratiunii se rupsese. Bunicii mei sunt icoane ale copilariei mele si, da, ei insisi sunt personaje de poveste. Iar mama, tata… tineri, erau doi oameni frumosi, cititi si buni in meseriile lor, cu grija pentru educatia noastra si pentru principii care sa ne dea un start sanatos in viata. Mama e inger, vegheaza, nevazuta, asupra mea, dintr-o vara in care Dumnezeu a avut o scapare, si-a luat din greseala mana de pe umarul meu si m-a… ratacit. Mai apoi, insa, am inteles ca era cumpana mea de trecut in viata. Tata mi-a fost suflet si sprijin si gand de atunci inainte, si-l iubesc cum numai inima mea stie.

Marea Dragoste/ Tango: Ce amintire iti vine in minte prima oara cand te gandesti la copilarie?

Andreea Marin Banica: Am o amintire care traieste in mine, pe care o simt aievea, daca-nchid ochii traiesc in pielea copilului de-atunci cu un firesc de necrezut:  sunt rosie-n obraji si-mi ard urechile sub fes de frig, dar nu ma dau batuta-n fata gerului, pentru ca sunt pe sania trasa de tata… Mergem in miez de noapte pe o carare batatorita prin nameti si-ncerc sa-i prind, fara izbanda, talpile ce merg – ia te uita! – la fel de repede ca si sania mea, dar cu un pas inainte. Nu am atatia ani cat sa-nteleg mai mult, dar sentimentul e ca traiesc o secventa de copilarie si siguranta eterna, alaturi de tata, care nu va lasa sa se intample nimic rau pentru mine vreodata. Povestea e franta, fireste, cand deschid ochii, si stiu ca, pentru fiece pas al meu, de-atunci incoace, a trebuit sa fiu propria pavaza, sa invat si sa lupt. Pentru ca, daca alegi in viata drumul corect fata de cei din jur – fiindca-ti pasa – esti constient si ca aceasta e calea incomoda prin care trebuie sa demonstrezi de doua ori mai mult. Nu numai ca n-am trait copilaria eterna, dar – inainte sa-mplinesc anul 10 – am devenit „om mare“, ca asa-mi fusese scris. Mi-am crescut, o buna bucata de vreme dupa moartea mamei, sora mai mica, asa cum m-am priceput, si se pare ca mi-a folosit: ma simt acum eu insami, ca mama, omul potrivit la locul potrivit. Iubesc sa retraiesc copilaria alaturi de Violeta.

Marea Dragoste/ Tango: Deci ce e bine si ce e rau atunci cand ai o sora?

Andreea Marin Banica: Rau?! Cum sa fie rau? Sora mea e suflet-pereche pentru mine, in alt sens decat spunem asta in cazul unui cuplu barbat-femeie, fireste, dar felul in care ne intelegem din priviri motiveaza exprimarea mea. Semanam, avem o educatie similara, o atitudine asemenea, suntem confundate la telefon, ne leaga durerea momentului greu al copilariei, dar si bucuriile, sentimente de protectie, de dragoste pura si unitate, am dormit una in bratele alteia pana cand eu am plecat la facultate; apoi aici, la Bucuresti, ani buni cat am locuit impreuna inainte sa ne casatorim si sa devenim mame amandoua, la diferenta de cateva luni. Ne crestem pruncii impreuna acum, ca sa fie prieteni – ea are baietel, eu fetita –, a fost si ramane cea mai buna prietena a mea. Ne distram pe cinste impreuna si n-avem sanse vreodata sa ne plictisim, calatorim uneori numai noi doua ca sa ne aducem aminte de ceea ce nu reusim sa mai impartim cu nimeni, avem nevoie de un timp al nostru impreuna, din cand in cand, e si firesc, pentru ca ceea ce ne leaga e prea puternic si de lunga durata. O complicitate fireasca, un sentiment special ne leaga, si e o treaba pe care barbatii nostri o inteleg.

Dumnezeu trebuie sa-mi fi daruit… timpul prezent

Marea Dragoste/ Tango: Care si cum a fost prima ta mare iubire?

Andreea Marin Banica: Pai, fara ipocrizie, daca ma uit la ceea ce traiesc astazi, nici nu mai pot sa fac vreo clasificare, ar fi fara sens si nedreapta. Am mai fost casatorita, se stie, la 18 ani, am trait un alt sentiment, cu sinceritatea si bucuria pe care ti-o dau tineretea si inceputul de drum in viata, ca femeie. Ceea ce se intampla, insa, de cand a aparut Stefan in viata mea, nu se aseamana cu nimic, nici nu incerc o comparatie cumva, pentru ca ea pur si simplu nu exista. Nu o data am spus ca, pentru tot sufletul pe care l-am pus in tot ce am facut in atatia ani, pentru oameni stiuti si nestiuti, si pentru meseria mea, pentru drumul drept pe care l-am urmat in viata – chiar daca uneori a fost greu sa nu accept compromisuri – Dumnezeu trebuie sa-mi fi daruit… timpul prezent. Pentru un om cu capul pe umeri e lesne sa citeasca, printre randuri, ceea ce s-a intamplat in ultimii ani, de cand suntem impreuna, e usor de observat cate incercari de manipulare spre a ne departa unul de altul au cunoscut esecul, pentru un singur motiv: dragostea noastra a fost mai puternica decat toate. Mai greu de inteles e de ce implinirea noastra deranjeaza atat de mult, dar, sincer vorbind, noi am ales sa consumam energia noastra in mod pozitiv, consolidand ceea ce ne-a fost dat sa traim, in loc sa analizam la nesfarsit ce resorturi intime ii determina pe altii sa-si bata atat de mult capul cu povestea noastra. Revenind la intrebarea ta, fara nicio ezitare iti raspund: am stiut din capul locului ca barbatul care ma va implini ca femeie, transformandu-ma in mama, va deveni, negresit, marea mea dragoste. Nu folosesc vorbe mari, stiu ce spun. Pentru mine, un om care a cunoscut atatia ani un succes neegalat inca in meserie, nu a existat fericirea in adevaratul sens al cuvantului, pana ce n-a scancit puiul asta mic de fata, rasarit din mine, in bratele mele.

Marea Dragoste/ Tango: De ce femeile nu sunt solidare intre ele, spre deosebire de barbati?

Andreea Marin Banica: N-as spune ca e asa, in cazul meu, am condus ani buni o „intreprindere“ in care lucrau, in procent de 99%, femei, si am construit impreuna, si am dus la capat cel mai durabil succes de televiziune din Romania, cu efect benefic asupra atator oameni, care nu vor uita o viata echipa Surprizelor sau a Galelor „Cei mai iubiti“. Asa ca eu nu vad lucrurile in acelasi fel. Ca sa vin cu o explicatie mai aproape de tine, iti voi spune ca te-am cunoscut mai bine (si am devenit astfel solidara cu tine) citindu-ti scrierile cu atentie de-a lungul timpului, si nu pentru ca ulterior te-am intalnit fata in fata, cum te-ai astepta. Cred ca femeile educate (nu cele care doar pretind ca sunt astfel), superioare ca nivel de intelegere a experientelor de viata, pot depasi orgoliul si tentatia vesnicei comparatii sau competitii cu femeia de alaturi. Imi plac femeile inteligente, ferme si frumoase, in acelasi timp, si am incurajat intotdeauna ascensiunea lor, atunci cand am putut sa ajut cu ceva, ba chiar indraznesc sa spun ca ma mandresc sa fi fost, intr-un fel, dascal – sau poate e mult spus -  indrumator pentru tinere care acum sunt femei in toata puterea cuvantului, realizate deja pe drumul pe care, atunci cand ne-am cunoscut, erau la inceput. Daca esti puternica – si forta aceasta vine din siguranta pe care ti-o da constientizarea propriei valori, fara sa cazi in capcana orgoliului nemasurat, fireste – stii ca ai locul tau, care nu poate fi pus in pericol de catre altcineva asa, cu una, cu doua, nici macar odata cu trecerea anilor, stii sa te reprofilezi si sa evoluezi. Daca, insa, tu insati ai urcat in ierarhie, dand deoparte, fara scrupule, pe altcineva, pe principiul „scopul scuza mijloacele“,
atunci simti ca te paste acelasi pericol si… prea bine nu-ti e. N-as vrea sa fiu in pielea unui astfel de personaj. Si, din pacate, exista destule in lumea valorilor rasturnate in care traim.

Sunt in stare de fidelitate absoluta

Marea Dragoste/ Tango: Ai fost inselata vreodata?

Andreea Marin Banica: Da, am fost. Si mi-am vazut de drum si am realizat ca nici macar nu e un capat de lume, nu e o pierdere, in final, ci o binecuvantare sa realizezi cine esti, sa te valorizezi asa cum meriti. Urmarea mi-a aratat ca nu am avut decat de castigat, e ca si cum as fi fost ajutata sa constientizez la timp ca-mi pierdeam vremea cu cine nu trebuia, cand, de fapt, ma astepta cineva mult mai bun, mai departe. N-am niciun regret.

Marea Dragoste/ Tango: Dar auzim mereu de tradari. Tu crezi ca exista iubire in care sa existe fidelitate absoluta?

Andreea Marin Banica: Poate ca suna a poezie, dar cred, da. Daca eu insami sunt in stare de fidelitate absoluta, pentru ca am tot ce imi trebuie ca hrana pentru trup, suflet si spirit, de ce n-as fi in stare sa ofer acelasi sentiment barbatului meu? Sigur ca vor exista destui care vor stramba din nas citind acest raspuns, dar trebuie sa recunosc faptul ca n-o sa mint doar ca sa „dea bine“ in pagina. Asta simt, asta cred, asta traiesc in prezent, si am toate motivele sa ma gandesc cu optimism la viitor.

Marea Dragoste/ Tango: Care e cea mai grava minciuna pe care ai spus-o?

Andreea Marin Banica: N-am spus minciuni grave, n-am avut nevoie de asta ca sa obtin ceva, am alta scara de valori si alte metode prin care sa obtin ce vreau in viata. Recunosc faptul ca eu consider un pacat de neiertat minciuna care depaseste o anumita limita cand e vorba de cei dragi, eu nu fac asta, si am pretentia reciprocitatii, care-mi asigura necesarul sentiment de incredere. Nu numai ca nu-mi place sa mint, dar nici sa duc cu vorba oamenii nu-mi place, sa-i aman, cand stiu clar deznodamantul, sa-i las sa creada ca pot sa-i ajut, cand nu pot. Prefer sa fiu corecta, si asta a devenit o emblema pentru mine, corectitudinea in afaceri si in viata particulara. Cand zic ceva, fii sigura ca am gandit bine ce spun si ca asa voi face. Am chiulit cu toti colegii de dragul experientei interzise, de pilda, desi eram o eleva foarte buna, intr-o clasa la fel de buna la liceu, si evident ca am gasit o motivatie puerila, o minciuna greu de crezut – cam genul asta de mari minciuni „ma bantuie“, dar nu mai mult decat atat.

Marea Dragoste/ Tango: Minciuni, deci, n-ai spus, dar care e cel mai greu adevar pe care l-ai demascat?

Andreea Marin Banica: Mi s-a intamplat sa fiu acuzata pe nedrept, cu buna stiinta si cu o seninatate incredibila, ca am facut ceva ce n-am facut, tocmai pentru ca persoana respectiva se baza pe bunul meu simt, exagerat, uneori, pe simtul ridicolului pe care il am bine dezvoltat, si credea ca, in numele felului meu de a fi in general, voi ezita sa ma apar public. Asa e, sunt un om care evita polemica, ideea de scandal imi repugna, dar nici prostia nu ma caracterizeaza. Tac o zi, doua, trei, astept sa se linisteasca omul sau sa realizeze ca merge prea departe, dar daca nu are limita si vad ca tacerea mea intr-o astfel de situatie imi poate afecta, de fapt, munca de atatia ani facuta cu respect pentru principiile sanatoase, atunci actionez in felul meu: direct, clar, cu argumente, intr-o unica actiune, nu mergand cu vorba din poarta in poarta, spunand pana la refuz acelasi lucru, fara masura. Nu atac, asadar, dar stiu sa ma apar daca sunt atacata.

Marea Dragoste/ Tango: Spune-mi fapta cu care te mandresti cel mai mult, dintre toate realizarile tale…

Andreea Marin Banica: Puterea de a lasa in plan secund succesul de televiziune de atatia ani, care pe atatia altii ii imbata, creandu-le dependenta, pentru a trai deplin anul acesta minunat din viata mea ca mama, ca sotie. Si, desi mi-am impus sa nu fac mai nimic in acest an, in afara de a-mi umple golurile legate de pasiunile mele, pe care, din pricina ritmului de munca nebun de dinainte, le lasasem deoparte, iata ca nu m-am tinut de cuvant: a fost un an plin si la nivel emotional, legat de bucuria din familia mea, si in plan profesional, pe diverse directii. Noutatea a fost ca am putut sa fac totul, pentru prima data dupa 10 ani, fara stresul emisiunilor de televiziune saptamanale, realizate in fata a milioane de oameni.

Marea Dragoste/ Tango: Deci era mult stres, nu a fost ceva usor…

Andreea Marin Banica: Usor? Deloc! Spun „stres“ pentru ca nu eram doar „imaginea“, interfata cu publicul, ci si directorul acelui program mamut, care nu si-a permis esecul timp de aproape un deceniu. Asadar, am putut sa respir si sa fiu alaturi de copilul meu foarte mult timp – ceea ce n-ar fi fost posibil inainte – am judecat mult mai relaxat orice oportunitate, am calatorit enorm, pe continente diferite, cu proiecte inedite, sau alaturi de familia mea – inclusiv copiii nostri au devenit „calatori“ fara probleme, pana si pitica se simte foarte confortabil in avion. Am avut reusite notabile in proiectele umanitare de amploare, alaturi de UNICEF. De asemenea, m-a bucurat ascensiunea rapida pe care, recunosc, n-am prevazut-o, a blogului  meu www.andreeamarinbanica.acasa.ro  si a Fundatiei mele, „Pretuieste Viata“. Am inceput sa dau consultanta si sa fac training-uri pe comunicare, probleme de imagine si organizare de campanii pentru companii mari si oameni aflati in top management, au intrat in viata mea oameni de valoare de cand sunt director editorial la Business Woman Magazine si simt ca am evoluat spiritual, pentru ca am avut timp sa citesc, in acest an, ceea ce lasam, inainte, neatins pe noptiera. Mi-am permis „luxul“ de a face documentare interesante pe continente diferite, am avut experienta frumoasa a lansarii filmului american in care am avut o aparitie civilizata, am fost cu atat mai fericita cu cat si eu si sotul meu am fost in distributie, in fine, sunt multe experiente frumoase pe care le-am trait in acest an, care se dovedeste a fi unic in viata mea, e greu sa mai traiesc atatea impliniri, in timp atat de scurt, pe toate planurile, sunt constienta de asta.

Marea Dragoste/ Tango: Esti o persoana cu multe realizari. Totusi, de-a lungul vietii, te-ai gandit vreodata sa te sinucizi?

Andreea Marin Banica: Da, mi-a trecut prin cap prostia asta – pentru ca este o prostie – atunci cand eram vulnerabila, dupa ce mama s-a stins in bratele mele.

Marea Dragoste/ Tango: Te temi de moarte? Unii oameni isi inving teama gandind ca va veni o alta viata si dupa plecare…

Andreea Marin Banica: Ma tem de boala, de durere, de neputinta, nu de moarte in sine, asadar, ci de ceea ce o poate precede. Si eu vreau sa cred ca nu ne stingem… de tot. Eu simt o comunicare incredibila cu mama mea, sunt intamplari greu de descris, care-mi argumenteaza credinta ca ea exista aproape de mine si dupa ce n-a mai fost pe pamant, dar n-as insista asupra subiectului, poate nu toata lumea vede asta cu ochi buni si, in fond, e experienta mea, nu incerc sa conving pe nimeni ca ar fi sau nu asa.

Marea Dragoste/ Tango: Stiu, din proprie experienta, ca nu-i usor sa fii mama. Tie ti-a fost vreodata atat de greu, incat sa regreti, fie si o fractiune de secunda, faptul ca ai nascut un copil?

Andreea Marin Banica: Nu. Sotul meu m-a ajutat foarte mult, si in timpul sarcinii – am muncit pana in ultima zi, in ritm sustinut –, si dupa nastere, ba chiar a stat alaturi de mine acasa, o buna perioada, la inceput, noi am ales sa traim alaturi de fiica noastra primii pasi ai ei in viata, fara ajutorul unei bone, am vrut sa ne simta, sa ne cunoasca bine, sa se lege de noi. Am apelat la sprijin mai tarziu, cand am considerat ca ne putem apuca, pas cu pas, de munca, pentru ca pitica era pe directia buna, deja. Eu, oricum, mi-am facut birou acasa pentru a-i fi aproape cat mai mult timp cu putinta. S-o vedeti acum cat e de atrasa de laptop si de pian… Am tinut-o pe brate adesea, si eu si tati, cand lucram sau cand cantam, si se vede!

Marea Dragoste/ Tango: Cum ti-a schimbat felul de a privi lumea si de a te privi pe tine insati aparitia Violetei?

Andreea Marin Banica: In primul rand, nu ma mai intereseaza succesul efemer, ci sunt constienta ca sunt o femeie in stare sa construiasca enorm si dincolo de ecran, si asta si fac, in acelasi timp incercand sa ma expun cat mai putin, pentru ca destul ne-a afectat obsesia asta pentru noi doi, eu si Stefan, ca si cuplu de top pe micul ecran. Asa ca eu am decis sa fac un pas inapoi in acest moment oportun din viata mea de femeie implinita si sa aduc un echilibru necesar spre binele copiilor nostri, in primul rand. Nu cunosc reteta discretiei totale, din pacate, pentru ca orice fac si, de fapt, uneori orice nu fac e subiect de dezbatere nationala, asta e, incerc sa inteleg, desi nu-mi reuseste pana la capat, si caut sa mentin o balanta cat mai corecta, punand pe primul loc, pe lista prioritatilor mele, familia mea si efortul meu in directia umanitara. Pentru ca, daca invatam sa fim Oameni, avem o sansa in plus sa facem un pas inainte. Daca nu… Dumnezeu stie cum poti evolua daca nu ai nimic sfant in tine.

Marea Dragoste/ Tango: Ti-a spus cineva vreodata ca esti urata?

Andreea Marin Banica: Da. Ilustrele reviste de scandal, care se chinuiesc de ani de zile sa ma faca sa par ceea ce nu sunt, si n-au facut decat sa-mi demonstreze ca toata energia lor pusa in acest „proiect“ e in van. Urata, falsa, nepotrivita standardelor lor… E interesant ca un personaj de acest gen ii intereseaza pana la obsesie. Nu trebuie sa fac nimic, doar sa-mi vad de treaba. Si sa mai castig, din cand in cand, cate un proces impotriva lor, asa cum am facut-o, deja, in cazul revistei Star. Cum proprietarul de atunci s-a mutat, intre timp, cu arme si bagaje catre zona Can-Can si Ciao, e lesne de inteles de ce vedeti aproape zilnic tot felul de prostii in aceste publicatii, dar cum pur si simplu n-au substanta, se vede clar ca sunt directionati impotriva mea sau a altor „clienti“ care nu le canta in struna, si ca au drept obiect de activitate permanent venerarea altor persoanaje, vesnic bune la toate, pentru ca le ofera „mici“ recompense, vacante, favoruri, asta e lumea lor, din care noi n-am acceptat niciodata sa facem parte. Si ei stiu ca noi am putea fi oricand ca ei, la nivel teoretic, dar ei nu pot fi ca noi, asa ca si-au gasit o indeletnicire pe masura valorii lor. Nu-si dau seama ca multi oameni stiu sa citeasca deja printre randuri, si ca actiunile lor sunt atat de transparente, incat chiar le fac un deserviciu celor pe care ii sustin, neconditionat, prin sedinte de paparazzi „intamplator“ aranjate. E o mandrie pentru mine si sotul meu ca n-avem nevoie de „sustinerea“ unor asemenea amatori pentru a reusi in carierele noastre. Ei au nevoie de noi sa-si vanda fituicile, si nu invers.

Marea Dragoste/ Tango: Te-ai ingrasat odata cu sarcina, apoi ai slabit brusc… Ai suferit cand ti-ai pierdut forma fizica odata cu sarcina?

Andreea Marin Banica: Nu, am un corp bun si stiam asta, am slabit in 3 luni, si a contat si faptul ca am alaptat, ca m-am apucat de dans, si ca am mancat echilibrat si sanatos. Pe de alta parte, exista un secret al moralului bun: felul in care te face sa te simti barbatul tau intr-o astfel de perioada. Daca el te face sa te simti iubita, asta e tot ce conteaza. Eu am fost norocoasa.

Marea Dragoste/ Tango: De ce nu ai recurs, ca alte vedete, la operatii estetice care sa te faca sa fii si mai frumoasa?

Andreea Marin Banica: Pentru ca sunt impotriva lor pentru propriul corp, atata vreme cat stiu ca prin sport si o dieta echilibrata pot obtine rezultatele dorite. Nu-mi doresc asta, desi n-am nimic cu femeile care iau astfel de decizii, e corpul lor, nu e treaba mea sa judec daca fac bine sau nu. Ani de zile s-a scris despre mine ca am silicoane, si iata ca tot cei care au scris asta au descoperit – uimitor! – ca nu e asa. O iau ca pe un compliment: inseamna ca nu am nevoie de o asemenea operatie, pentru ca arat de parca ar fi intervenit deja un medic estetician. Nehotarati mai sunt baietii astia care se indeletnicesc si ei cu ce pot: cu privitul pe gaura cheii.

Valoarea e in noi, nu in eticheta hainelor pe care le purtam

Marea Dragoste/ Tango: Crezi ca un barbat trebuie sa fie frumos pentru a putea fi iubit?

Andreea Marin Banica: Pai, daca-l iubesti, implicit iti pare frumos. Nu e important ce zice vecina de peste gard, nu-i asa?

Marea Dragoste/ Tango: Dar bogat trebuie sa fie? Ai fi putut iubi un barbat sarac?

Andreea Marin Banica: Am trait si vremuri de restriste, m-am reconstruit de doua ori in viata, si financiar, nu doar sufleteste, am trait si inceputul de cariera, fara venituri civilizate, am urcat sanatos, treapta cu treapta, pe propriile forte, asa ca nu ma vad in imposibilitatea de a traversa vremuri grele. Nici sotul meu nu s-a nascut instarit si tot ce a realizat e datorita talentului si muncii lui, asa ca valoarea e in noi, nu in eticheta hainelor pe care le purtam.

Marea Dragoste/ Tango: Cum reactionezi fata de barbatii care se indragostesc de tine si acum, chiar daca stiu ca nu au nicio speranta?

Andreea Marin Banica: Ei, barbatii intotdeauna sunt de parere ca exista o speranta. Eu imi vad de treaba si orice barbat de bun simt intelege ca nu poate concura cu ceea ce traiesc alaturi de Stefan, pur si simplu. Nu e nevoie de vorbe, ci doar de o atitudine civilizata, dar care sa nu lase loc interpretarilor.

Marea Dragoste/ Tango: Cum si pentru ce l-ai ales pe Stefan, si pentru ce calitati ale lui il iubesti cel mai mult?

Andreea Marin Banica: Pentru ca este barbat in adevaratul sens al cuvantului, din toate punctele de vedere. Si are vocatie de tata, ceea ce e foarte important pentru mine.

Marea Dragoste/ Tango: Daca ar fi sa mori maine, cum ti-ai petrece ultima zi din viata?

Andreea Marin Banica: Tocmai am vazut un film tare sensibil construit in jurul acestei idei. E clar ca as petrece fiecare secunda alaturi de oamenii dragi mie si fara sa pierd timpul plangandu-ma de ce-o sa urmeze.

Marea Dragoste/ Tango: Esti talentata la scris, probabil ca ai in plan o carte? Cum va fi si cand va fi prima carte scrisa de tine?

Andreea Marin Banica: Nu e vocatia mea. Dar am un proiect editorial inedit pentru aceasta toamna, dedicat femeilor si drepturilor lor la o viata civilizata, informata, frumoasa, de calitate. E un proiect din care nu-mi propun sa castig, voi dona profitul.

Marea Dragoste/ Tango: Urmatorul copil cand va veni? Cati copii va doriti?

Andreea Marin Banica: Cand si cati o vrea Dumnezeu.

Marea Dragoste/ Tango va recomanda si
Andreea Marin – Banica: „Nu sunt un erou, sunt doar o mama cu capul pe umeri“

Andreea Marin Banica, In style, in love

Andreea_marin_banica_nu_sunt_un_erou_sunt_doar_o_mama_cu_capul_pe_umeri