fbpx

La castel in poarta, campii cine-i bate?

de

Stind aici cu baloturile de reviste glossy pe masa, m-am dat cap in cap cu concluzia ca accidentele de prin pagini sint de doua feluri (sau haluri): cele pur gramaticale – inocente in dezmatul lor sintactico-morfologic, ortografic, ortoepic si, cu voia dumneavoastra, de punctuatie – si cele produse de substante halucinogene: pasta de pix, tonerul de la imprimanta, celuloza colii A4, zatul cafelei de pe birou, scapat din greseala pe omusor. Recolta recenta de reviste s-a confruntat cu diverse ciuperci fitopatogene, care au avariat serios tuberculii profundei gindiri jurnalistice de tip lucios.

Românca s-a nascut poet

Din seria „invatatoarea a facut tot ce i-a stat in putere“, urmatoarele reviste au improscat cu taciuni ochii nostri sensibili. Avantaje a auzit, pesemne, ca Academia a hotarit ca de azi inainte sa scriem „imprimeul“ in loc de imprimeu, ca asa arata si icnea cuvintul in revista lor.
Lunara Elle are o depresie: „Parintii mei m-a anuntat ca divorteaza“. Eu cred ca parintii tai s-a saturat pur si simplu si s-a decis sa bage divort, fiindca ei nu mai poate sa-ti explice la infinit ca acordul la plural se face si daca este numai doua subiecte.
Revista Joy e cercetata pentru vatamare corporala grava a acuzativului: „Prima impresie care trebuie s-o ai“, dar si pentru trafic de pleonasme: „stea sclipitoare“, cica.
Barem revista One e de-a dreptul suprarealista: „Acest ceasul este primul“. Chiar daca dam ceas in urma?
Tabu persista in preferinta ei curenta, „creaza…“ – ori poate e vreun defect la taste si nu le da voie sa bata doi de „e“ la rind. Mai aflu din editorialul Catincai Roman ca „sunt anutate“ nu stiu ce, dupa care pocnesc citeva pleonasme ce-i drept mai deosebite, adica nu banale coboriri in jos si repetari din nou: „falduri unduitoare“ (ca si cum fald n-ar insemna deja cuta, care serpuieste prin firea lucrurilor) si „amalgamul pestrit“ (amalgam insemnind deja talmes-balmes, deci pestrit ca bibilica, dar asta e, v-am spus, ne calmam la gindul ca sunt niste urticarii verbale aparte).
Unica planteaza clandestin virgula intre subiect si predicat – „cele lemnoase, sunt accentuate“ – si e sustinuta militant de sor-sa Viva, care efectueaza aceeasi boroboata: „cartea, este o transpunere“. Dar Viva sprijina si manifestul Tabu-ului, contribuind cu un pleonasm la ghiftuirea limbii române: „retraieste din nou“.
Altfel, nemaiavind ce sa treiere la sfirsit de an, Avantaje prelucreaza prin aschiere diverse noduri din papura tarii: „Titlurile in sine sunt excesiv masculinizate. «Mari români» nu sunt «Mari românce». «Români celebri» nu sunt «Românce celebre»“. A folosi masculinul cind generalizezi este o regula internationala, papusa, un reflex unanim admis, nici crema feministelor din Colorado n-ar avea pretentia sa zici „va prezentam insecti si insecte“ sau „cele mai zguduitoare catastrofe si cei mai zguduitori catastrofi din lume“. In plus, de ce, Doamne, iarta-ma, sa spuna „românce celebre“, cu cecefonia aia strepezitoare? Desteapta-te, românco!
„Ciresele sunt dulci si moi“, mai spune Avantaje. Consider ca e o amenintare, nu o simpla informatie. Cind o cireasa e moale, va sfatuiesc sa nu incercati sa aflati de ce.
Aceeasi revista mai mormaie ceva despre „oaza din balcon“, de unde se vede ca autorul acestei pufoase imagini habar n-are ce-i aia oaza. Sau balconul lui era in Desertul Gobi, ceea ce e contrazis de context, totusi.
Cosmopolitan face socoteala pe degete: „Daca primul tau album a fost unul de debut, iar al doilea unul de revolta, acest al treilea album ce reprezinta?“. Dar hei, am si eu o intrebare: daca pe primul tau rind ai trintit un edificiu pleonastic (fiindca la noi, la tara, primul album e intotdeauna de debut, asta e, n-avem incotro), urmatoarele rinduri ce (naiba) reprezinta?
Pe Jessica Alba, Cosmo o banuieste de oarece tusti!-uri: „Nu ne-ar mira ca dupa poza sa plece direct la o lectie de calarie“. Sa-nteleg ca „dupa poza“ inseamna „dupa sedinta foto“ sau „de pa poza“ scris grasit… aaa… gresit? Sau ar merge mai bine „dupe poza“, olteneste, asa?
„O supradoza o forteaza sa-si schimbe stilul de viata“, povesteste Cosmo. Bine ca n-a fortat-o sa-si schimbe stilul de viata cu stilul de moarte, ca de obicei supradozele astea cam cu-asa ceva se indeletnicesc.
Credeam ca la etatea mea am auzit de toate tipurile de sex, dar Cosmo (cine altcineva?) mai nascoceste unul de ultima ora, colectia iarna-grea: „Barbatilor le place sexul visceral“. Asadar, moment istoric: dupa sexul normal, oral, anal si banal, s-a brevetat sexul visceral. Nu stiu care dintre viscere sint mai erogene, banuiesc totusi ca ficatul, fiind mai catifelatios, e mai senzual.
Tot Cosmo ne invata pe noi, nemtalaii din creierii Alpilor, sa pronuntam frumos frantuzeste (ei au ajuns la finesuri, ca
pe-alea românesti le-au terminat, ati vazut): „Suna mai bine «Un Coq au Vin (coc-o-van), te rog»“. Mon iumil parer: totouche, suna si mai bien daque zici «adu-mi si mie silteople iun crem briule si un satobriannn».
Crezind ca face un serviciu unor anumite farduri, Cosmo ne asigura ca ele vor avea „efect dramatic de zi“ si „efect dramatic de noapte“. Stii ceva? Avem destule drame-n viata asta ca sa ne mai facem de dragoste si cu machiajul tragic. Probabil ca a fost ultimul fard folosit de srilankezi inainte de tsunami.

Si totusi, se pisca…

Revista Glamour se jura: „Mascara deschide privirea“. Daca aveam si noi mascara asta cind ne-am maritat prima, a doua, a treia si cit p-aci a patra oara, poate ne cracana ochii la timp si nu mai faceam atitea timpenii. „Descopera de ce nu te mai poti opri din rontait“, zice Glamour. Eu am descoperit de mult de ce, acum avem nevoie sa stim daca mai avem vreo sansa de vindecare si in ce stadiu e stiinta cu acest proiect. „Sa fie oare pentru ca dragostea trece prin stomac?“ se hlizeste Glamour. Da, adoratia pentru iubitul meu arata exact ca o punga cu covrigei cu susan, de aceea plimb zilnic prin esofag aceasta memorabila poveste de amor.
„Te-ar putea incinta ideea sa pierzi citeva kilograme (chiar si din cauza stresului)“, stie, mai bine ca noi toate, revista Glamour. Pai, de obicei, cam asta e procedura, cind tin regim: saptamina unu – supa de varza, saptamina doi – regimul Atkins, saptamina trei – cura de suparari degresate, fara zahar, indulcite cu aspartam.
Aceeasi revista, optimista pina la plins, te mingiie pe crestet: „N-ai nevoie de IQ-ul lui Einstein ca sa depasesti perioadele de criza cu calm si relaxare“. Bine, cumva se leaga chestia asta. Ca daca n-ai IQ-ul mare, nu stii nici ca o criza nu se poate traversa cu calm, ca de-aia-i zice criza, fiindca faci ca toti dracii.
Din horoscopul dumnealor aflam ca „e inacceptabil ca o balanta sa lucreze de una singura“. Fenomenal, deci ii trebuie si ceva pe talere? Sa inteleg ca-i trebuie doua talere? Tehnica asta a ajuns la niste progrese inspaimintatoare.
„Un machiaj accentuat care sa puna in valoare ochii, desi sunt ascunsi sub cozoroc“. Foarte frumos, n-am nimic impotriva, cine se respecta isi pune in valoare si amigdalele, desi sint ascunse-n (pardon) fundul gurii. Glamour ne mai dadaceste si cu „cearcanele din jurul ochilor“, ca si cum am putea avea cearcane si-n jurul narilor.
Glamour mai striga: „Asa-i ca nu mai stii de ce tin puloverele cald?“. Ce-i asta, test de Alzheimer? Tratament de revenire din amnezie? Ooooff, mai, autorule, asa-i ca nu mai stii de ce scrie stiloul? Aceeasi revista se intreaba si-si raspunde singura, ceea ce e o atitudine sanatoasa-n ziua de azi: „De ce stranuti cind te uiti la soare? Pentru ca esti speciala“. O sa ma duc la doctorita mea de familie sa-i dau cu Flunisolidu-n cap, fiindca atunci cind m-am vaitat: doamna, de ce stranut cind ma uit la soare, ea mi-a zis „pentru ca esti alergica la ceva“ si mi-a carcalit reteta. O durea parafa sa-mi spuna si mie ca sint speciala?
Sub genericul „doar in doi“, revista Joy (ce rima frumos altoita…) da din cap: „Vibratorul este cel mai bun prieten – nu uita sa ii schimbi bateriile“. Cind a auzit aceasta, ciinele, care a fost pina ieri cel mai bun prieten al omului, a latrat concludent si a alergat putin dupa propria coada, de nervi: adica macar el n-are nevoie de baterii, da-o-n ma-sa de treaba.
Aceeasi geniala Joy exceleaza in concluzii ciupitoare: „Baie, dus, sampanie, apa minerala – tot ceea ce pisca provoaca placere“. Sa labartam: deci baia pisca? De ce, are smaltul sarit? Dusul pisca? De ce, faci dus cu acetona? Apa minerala pisca? Numai daca e carbogazoasa. Si apa plata e tot minerala, dar multi cred ca mineral inseamna cu bule. Tot ce pisca provoaca placere? Si eu ce fel de frigida sint, daca tintarii care mi-au facut spinarea sita la cabana nu mi-au produs nici o placere? Una atipica? Si cui ma adresez? Poate lui Cosmo, in ultima instanta. Dar concurenta pisca. Si asta provoaca placere?

Te-am vazut, te-am baut, ce ramine de facut?

O mostra de umplut pagina cu multe marafeturi stilistice care nu-ti sugereaza mai nimic, ci doar te naucesc, gasim in revista One: „Inima parfumului evoca o feminitate exploziva, cu note de mijloc opulente de crin“. Dupa cum hipofiza acestui articol invoca un talent bubuitor, cu note laterale luxuriante de ceara. Si tot One: „Gorzo picteaza starea mm, starea care poate sa fie orice, de la Maramures la Marilyn Monroe“. Cind am citit aceasta splendoare, am avut si eu starea mm, starea care poate asadar sa fie orice, de la mamma mia la Mona Musca.
„Si totusi se respira moda“, mai ofteaza One. Si totusi exista textile, si totusi exista blestem, dau lumii, dau presei de stire, ma-mbrac, am curaj si ma tem.
Catinca Roman snopeste niste sensuri si forme in deja legendarul ei editorial din Tabu, pe care il dedica, de data aceasta, in mod oficial, profesionalismului. Si, pentru a-si sustine promisiunea de-a faptui o revista atenta la detalii, inrobita de seriozitate si profesionista pina-n virful pixului, Catinca trece la fapte. In afara de pana de gramatica de care vorbeam la inceput, in acelasi text, prea mic pentru o imbulzeala asa de mare de greseli, mai gasesc si formula groazei: „daca sunteti o fashionistas“… Daca-i „o“, trebuie sa care dupa dinsul forma „fashionista“, fara „s“-ul ala buimac, focarul unui plural aberant.
In plus, de mult voiam sa bombanesc asta, editorialista e topita dupa termenul „fashionista“, ba uneori le gratuleaza cu aceasta stampila pe unele personaje pe care isi propune pasamite sa le laude. Bre, „fashionista“ are, la origini, coaja peiorativa, sugereaza sclavia ridicola la care te supui in raport cu mutrele modei. Numai ca in gura si pixul parca Parker al doamnei redactor foarte sef, acest cuvint a ajuns sa se prefaca in ceva bun, culmea. Va spun toate astea, doamna, ca sa stiti de ce unele dame chipurile laudate prin rubricile „fashionistas“ se pot ofusca aparent din senin, cind va vad pe la chermeze.
Dupa ce parcurg si cugetarea de inestimabila valoare a Catincai Roman, „caci extremele nu sunt bune“, o asez in dosarul cu „Iubirea e un lucru foarte mare“ si dau foaia.
Prin foile cu atelierul de shopping, Tabu graieste umflat: „E drept, citadin, dar plin de elemente deja consacrate“. Hodoronc-tronc. E drept, bucolic, dar pline de elemente dadaiste.
Ceea ce urmeaza a vazut lumina orbitoare a tiparului in Unica si reprezinta o tortura inflamabila a unui talent fara catusa. A se feri de foc. A nu se lasa la indemina copiilor. „Eu am intilnit exemple care stingeau si exemple care puneau paie pe foc disputei. Exista fete (…) la care privesti fara grai si nu te abtii sa nu gindesti: cum o fi sa fii ca ea, sa rasucesti atitea gituri dupa tine, sa ai o viata ca un party, un obraz de papusa, sa fii perfectiunea?“. O colcaiala de dative ciudate, care iau locul altor forme pe nedrept surghiunite dracu stie incotro, nu-uri bagate pe sens interzis, plus imagini de metafizica martiala: giturile rasucite il repun in drepturi pe Jackie Chan si ti-amintesc, concomitent, de vremurile cind capul nu se termina asa brusc.
Mai tese Unica: „Viata in doi e o aventura. Dar ce te faci cind lucrurile nu merg mereu ca unse?“ Ce sa fac? Astept sa mearga ca pe roate, macar. Dar n-am timp sa ma gindesc la vaselina vietii, ca vad circul: „Dupa o asemenea vizita, relatia mea cu orice sticla de suc s-a schimbat, s-a sedimentat, e mai echilibrata“. Domnule doctor Cristian Andrei, am apelat la aceasta emisiune ca sa va rog sa ma ajutati sa-mi imbunatatesc si eu relatia cu sticlele de suc, cu toate ca, domnule doctor, nu indraznesc sa ma gindesc ce fel de relatii are doamna de mai sus cu sticlele dinsei. Va multumesc.
Mai sustine Unica, mai la vale, ca parfumul cutare are o „aroma gurmanda“. Zau, in tara asta toata lumea-si face de cap, fiecare trage de cuvinte cum vrea si le foloseste abuziv.
Gurmand, fratilor, e un tip caruia ii plac si care stie sa aprecieze mincarurile bune, de calitate, rafinate. Ce-are asta cu prefectura odicolonului nici nu-mi trece prin acest cap anesteziat de atitea atentate lexicale.
Mai e un titlu genial: „Stii sa maninci?“. M-am uitat chiondoris si la educatoarea care m-a intrebat asta-n prima zi de gradinita, la patru ani jumate, daramite acus?
In editia urmatoare a unicii dumneavoastra Unica, astept o alta intrebare capitala a omenirii: „Stii sa scrii?“. Dupa taste, potopul.

 

 

Categorii:
Revista presei

Comentarii

  • Multumesc, Simona, ca ai reusit, a nu stiu cata oara, sa imi readuci zambetul pe buze. Asta dupa ce, dis de dimineata, a avut grija cineva sa ma faca sa imi curat ochii, iar cerul a fost de partea mea. Concluzia? grea e limba asta romaneasca.

    pisicaneagra aprilie 23, 2010 1:57 pm Răspunde
  • Ras cu plans. Ras cu lacrimi. E incredibil ce poti sa gasesti in atatea reviste…si si \"mai\" incredibile sunt comentariile tale. Am devenit dependenta de rubrica asta…printre altele…
    Astept urmatorul articol. Nici nu stiu ce-mi doresc: sa fie lung ca sa rad mai multe minute sau sa fie scurt si asta sa insemne ca jurnalistii incep sa-si revina???

    alex aprilie 23, 2010 10:26 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.