fbpx

N-au gasit alta rima…

de

Dupa ce ca, si asa, academicienii pun pielita gramaticii pe bat, inventind tot felul de modificari de ultima ora, care gidila enervant citoplasma jurnalistului, presa dichisita din România s-a umplut de redactori nascuti gata derutati. Multe reviste glossy considera ca luciul e un substantiv predestinat, care autorizeaza frivolitatea si ineptia. Acum stau si ma gindesc si eu ca poate era bine sa iau de buna ce zice Andreea Esca in revista One, cica „Cititi si nu cercetati“. Dar e cam tirziu, fiindca am cercetat deja, fie si din spirit de opozitie. Daca-ti spune cineva sa te gindesti la orice in afara de iepuri, ce faci? Te gindesti numai la iepuri.

Fusta nu-i ca vara, dar si pantofii e un lucru foarte mare!

Ce mi-a fost mie drag sa vad expresii pe care le cara cineva-n casa si nu mai scapam de ele nici cu soricioaica… Revista Avantaje chiuie: „Moda anilor ’60 este super in tendinte“. In care nu stiu ce e mai enervant: „super“ asta, particula preferata a unora care, cind nu stiu ceva, pun jolly-joker-ul „super“ in loc, sau „tendinte“, o scama ajunsa azi la mare trafic prin gura publica, emanata de aceleasi gitlejuri care-n liceu nu stiau ce-s alea. Cind vedeau scris „tendinte stilistice in literatura interbelica“, li se parea un titlu greu si se rugau sa nu le pice la teza, ca nici nu stiau de unde sa copieze. Iar azi toata lumea e-n tendinte, te doare mintea.
„Nonculoarea care se gaseste intotdeauna in dulapul fiecarei femei e negrul“, ne explica Avantaje noua, femeilor, care, desi avem toate negrul in dulap (cum scrie aici), trebuie sa aflam si din revista lor ca avem toate negrul in dulap. In fond, va spun sincer, daca-i Denzel Washington, sa-mi fie intr-un ceas bun!
Aceeasi revista ne demoralizeaza nadragii si ne anunta pe ton sententios, ca un Moise mai mic: „Fustele se poarta si in sezonul toamna-iarna“. Am ramas cu gura cascata. Culmea ar fi ca si posetele sa se poarte si in sezonul toamna-iarna! Asta ar fi chiar bomba… Si de presa, si de moda.
Din ciclul „micul filosof“, Avantaje ne indoapa: „Se spune ca talentul nu se poate dobindi. Este grauntele acela ciudat, pe care nimeni nu l-a putut defini, si pe care il simti citeodata izbucnind inexplicabil“. Pai stii ce de izbucneste talentul asa inexplicabil, papusa? Fiindca l-ai scos din sarite. Cum adica „nimeni nu l-a putut defini“? Hai la mama sa-ti arat ca l-a definit cineva in Dictionarul Explicativ, zice: „capacitate deosebita, innascuta sau dobindita“ etc. Nota bene, si la faza cu dobinditul ai fost in ofsaid, nu te mai lua dupa astia care rad un sprit si dupa aia pun licente poetice pe definitii…
In seria adevarurilor perene ca testoasa, aceeasi revista bubuie: „Pantofii exista de foarte mult timp“. Nu stiu sa va explic de ce, dar asertiunea asta mi-a adus aminte de-un film vechi cu Tanta si Costel, „Iubirea e un lucru foarte mare“, dupa Baiesu. Pentru ca titlul e o judecata la fel de cutremuratoare ca asta cu pantofii.
Despre Mircea Dinescu, distinsa revista remarca un fapt poltergeisticesc: „Acum, poeziile sale se vind singure“. Ale naibii, cum le scapi din ochi, cum se vind cui pune mina si scoate banul… Sa mai zica vreunul ca arta nu-i curva. Poeziile astea ori leviteaza, ori se vind la dozatoare, cu monezi, ca instant cappuccino sau mocca.
Doamne, apara si pazeste, mai gasesc ceva in Avantaje care ma scoate din albia tihnei mele:
„A venit vremea sa invatam sensurile morale ale suroritatii. Cred ca trebuie sa intelegem ca, fara suroritate, vocabularul nostru si viata noastra sunt mai sarace“. Eu cred ca voi trebuie sa intelegeti ca „fara suroritate“ om fi mai saraci, dar cu „suroritate“ sintem prea incarcati. Ca limba româna a respins cuvintul, nu l-a recunoscut si l-a scuipat ca un bebe care pune carnita pe limba prima data. Frate, soro, ce-i aia „suroritate“, bre? Cumva vrei sa insinuezi ca ti-ai facut vreun pui de masterat pe la Liverpool si faceai parte din vreo „sorority“? Ca asta-i obirsia delirului dumitale din revista, cred: in engleza, „sorority“ e o organizatie studenteasca feminina (uneori si feminista), bazata pe interese si pasiuni comune. Bun, si ce-are asta cu cele doua femei din PD pe care cica aia le-au dat afara „fiindca s-au certat civilizat in public“ (cum spune Avantaje)? Pai a te certa in public e civilizat? Sau ai vrut sa spui ca si-au adus cearta la cunostinta publicului? Diferenta (aproape insesizabila fonetic) e exact ca intre a face pipi la toaleta publica si a face pipi in public.
Revista Bolero manifesta un talent (care se spune ca nu e dobindit, vorba domnilor de la Avantaje) de a consuma tot ghemul de lina ca sa tricoteze un deget de manusa: „Chiar daca fidelitatea nu este punctul lui forte, il poti cuceri daca vei face eforturi considerabile sa arati bine, el nefiind un fan al lookului natural“. Trei idei total diferite inghesuite in aceeasi sacosa, fara noima. Si ce-mi plac mie astia care te invata cum sa te motezi ca sa cuceresti staruri de la Hollywood! Pai atunci va rugam frumos sa ne spuneti si ce rochie ar fi oportun sa purtam cind luam Premiul Nobel pentru stiinta.

Intoarcerea orgasmului ratacitor

Ca sa-i arate lui Cosmopolitan ca nu e asa o mare isprava sa zornai cuvinte tari, Bolero plesneste un titlu ca o alica: „Mi-a fugit orgasmul?!“. Ne intreaba pe noi, bag de seama. Aflu ca „mult rivnitele momente de climax pot sa-ti traga clapa… la propriu“. Pe mine nu ma intereseaza unde a fugit orgasmul, fiindca oricum nu pot sa alerg dupa el, la virsta mea nu ma mai tin plaminii. Lasa ca vine el inapoi cind i s-o face foame. Eu altceva vreau sa aflu: unde e clapa? Ca ziceti ca ne trage clapa la propriu, deci undeva, noi avem o clapa. Daca aflam unde e clapa asta, orgasmul nu mai fuge-n viata lui, va garantez!
„Cind vor sa te cucereasca, unii barbati sunt irezistibili“, a mai descoperit Bolero. E ca si cum ai spune: cind vor sa faca dus, unii barbati vor sa se spele.
Ia, ssst, am gasit Cosmopolitan. Si, ca si cum asta n-ar fi fost de-ajuns, deschid. Si, ca si cum nici asta n-ar fi fost de-ajuns, citesc: „Orice minune dureaza trei zile – cu exceptia celor care dureaza mai mult, sau mai putin. Si minunat este ca iti poti fabrica uneori cite o minune de care sa te minunezi. Vreo trei zile…“. Sincer, as fi vrut sa va pot spune ca e o farsa de la „Noaptea erorilor“ cu Buzdugan. Dar admit indurerata ca aceasta fraza a fost publicata pe bune in Cosmo. Nu ne ramine decit sa ne rugam…
O alta formulare cu parfum de nonsens rasare ea tot in Cosmo: „Chiar daca nu te-ai aflat vreodata pe un covor rosu, e bine sa stii sa pozezi“. Ultima data cind m-am aflat pe un covor rosu, a fost la un muzeu unde, cind am scos camera foto, a venit un destept si m-a usuit, ca cica sa nu pozez pictura naiva a unor taranei din Yukon, ca se supara. Asa ca ingaduiti-mi sa sar acest pasaj, nu ma intereseaza pozele pe covorul rosu. 
Oricum, Cosmo are numai zvicnete avangardiste: „Iti place sa stea drepti? Indreapta-l si imblinzeste-l de la radacina la virf sau infoaie-l ca dupa o incinsa partida de… hm, meditatii in fin“. Intrebare: cine sa stea „drepti“? Pieptenii? Pieptenurile? Perii? Parurile? Ailalti din redactie, socati de acest articol?
In stilul consacrat al filosofiei Cosmopolitan, se anunta: „Fii o profesionista in ale penisului“. Vreau sa clarific de la bun inceput ca pe mine nu ma deranjeaza cuvintul „penis“, ci forma „in ale“ (in loc de „intr-ale“), care e fortata, ca aia care pronunta afectat „eu“ in loc de „ieu“. Iar din articol va pot dezvalui doua subtitluri glorioase: „Trimite-l printre nori cu o singura mina“ si „Pentru bile albe la sex oral“. De cind stiu eu Cosmo pe fata pamintului, ea le invata pe femei sa faca sex oral ca niste profesioniste. Dragii mosului, nu credeti ca, daca din 1886, de cind v-au inventat Schlicht si Field revista, femeile tot nu stiu sa faca sex oral (ca vad ca le bateti intruna la cap), n-are rost sa mai insistati?…
Eu toata viata am auzit ca „repetitia e mama invataturii“. Citesc in Cosmo ca „repetarea e mama invatarii“. Mai intii am ris, apoi m-am zapacit, am zis cind asa, cind invers si n-am mai putut nici eu sa zic corect. Asa am patit odata la coada la farmacie, cind una din fata mea a cerut „paratacemol“. Am ris de m-am umflat, repetind in gind paratacemol-paracetamol, pina mi-a venit rindul si, cind am ajuns la ghiseu, am cerut si eu tot „paratacemol“. In spate, un tip behaia amuzat. Am plecat cu rinjet razbunator, fiindca stiam ca si el o sa spuna tot „paratacemol“ cind ii vine rindul.

Elefantul, vrabiuta, plus bursucul si maimuta muncesc cu-abnegatie la o publicatie

In revista One, o pseudonima infipta, Nina Evanghelina, scutura niste teribilisme stilistice si, desi incepuse articolul destul de nostim, la pasajele urmatoare scapa drujba din mina si face cheresteaua rumegus. Imbatata de propriul curaj de a da bobirnace cuvintelor, expune o priveliste gifiinda: „Pai sa zicem ca sinteti elefant. Sau elefanta. Multa vreme v-ati dorit un ceas de purtat macar pe trompa daca nu pe piciorul din fata. Ei, bine, vesti minunate. Il gasiti acum in magazinele pentru oameni“.
Tinara dactilografa a facut o mica gafa.
Cosmo arunca bomba si elefantul isi pierde… ce-si pierde elefantul?
Trompa… n-am gasit alta rima.
„Pentru a ajunge in vitrinele magazinelor din Oslo, un designer trebuie sa fie curajos“, crede One. Ca sa zic asa (si-mi cer scuze daca bat cimpii) cred ca, pentru a ajunge in vitrinele magazinelor din Oslo, oricine trebuie sa fie curajos, nu numai designerii. Ca poate n-ati vazut cum face politia norvegiana, calare si necalare. Adica eu am auzit de multi români care au ajuns in vitrinele din Franta, Spania sau Germania (inainte sau dupa ora inchiderii) – si nu vreau sa existe discriminari, ca si ei sint la fel de curajosi ca designerii, sa stiti.
Oarecum legat semantic de margaritarul de mai sus, vad tot in One un indemn  cu parfum penal: „Lasa-ti imaginatia sa zboare cu produsele Estée Lauder“. Bine, dar sa-ti lasi numai imaginatia, nu si mina sa-ti zboare cu vreo pudra Lauder, ca acum au pus de-alea cu senzori antifurt la toate magazinele mari.
Nu stiu cum s-a nimerit, dar din ultimele trei idei (incluzind-o p-asta) puteam sa fac o compunere legata: „Se stie ca pielea se regenereaza cel mai bine in timpul noptii si atunci chiar n-ai cum sa fii la salon…“ Doar daca-i dai o tuica paznicului.
Editorialul scris… aaa.. semnat… scris adica de Catinca Roman in revista Tabu se bate cu pumnisoru-n bust ca România si-a bagat si cinematografia-n Europa, pe linga alte lucruri pe care si le-a bagat in viata asta ingrata. Pentru ca probabil a avut lipici prost, o virgula care trebuia sa fie mai sus (in „l-a impresionat atit de tare incit“ – ciuciu virgula inainte de „incit“) a cazut de-acolo si s-a oprit, a dracului pielea pe ea, exact intre principala si subiectiva, mai jos, cum ne-a spus tovarasa de-o mie de ori ca ne scade doua puncte la româna si unul la purtare daca mai facem asta – „faptul ca am ales sa avem pe coperta o femeie care nu se incadreaza in standardele de virsta pentru o coperta clasica in România, e o declaratie publica“. Plus de doua ori „coperta“, unul sub altul, fapt care imbarbateaza toti diletantii patriei: iata ca se poate sa faci un editorial intreg, chiar daca ai vocabular mai dietetic, folosind numai o mina de cuvinte, snopite-n toate directiile.
Tot in Tabu gasim si o varianta de cronica anchilozata: „Ajung mai usor faimosi pentru film“. Cu aceasta fericita ocazie, cei de la Tabu ajung mai usor faimosi pentru presa. Ce simplu e sa scrii cind ai modele gata rumenite…
Am gasit intr-un loc din Tabu un pasaj care m-a induiosat, mi-am revazut copilaria cu parfum de tufanele: „Dupa ce a primit Premiul Nobel pentru Literatura in 1991, Nadine Gordimer nu s-a apucat de gradinarit“. Fantastic! Dupa ce-am primit premiul intii la Tinere Condeie, in 1981, nici eu nu m-am apucat de gradinarit! Credeti ca e vreun semn divin?…     
Tabu mai rostogoleste pe o pagina si o gaselnita geniala, despre „sindromul Stockholm in muzica“, o expresie care, pe cit de pompos suna, pe atit ridicol isi da cu sensul in cap. Ideea lor era ca acest sindrom ne face sa nu mai stim ce e bun si ce e rau in muzica, pasamite e ca si cum „ne identificam cu rapitorii“. Ca sa fim cuminti si corecti, am face bine sa ne amintim ca sindromul Stockholm nu e „identificarea“ cu rapitorii, ci o stranie loialitate fata de rapitori, vecina cu afectiunea, favorizata initial de instinctul de conservare si devenita, pe parcurs, o stare de intelegere, chiar de admiratie fata de cel care te tine captiv. Ei, de-aici si pina la talmes-balmesul din muzica noastra, e cam ca de la Stockholm la Chitila, daca mergi la galop.

Iar daca ne-ntrebati cum ne permitem, raspunsul e simplu: Mos Craciun

Dar sa trecem la lucruri mai gospodinice, fetelor, uite ca Tabu are sfaturi „pentru a-ti incalzi tinutele din aceasta toamna“. Eu marturisesc ca pina acum le incalzeam fie cu fierul de calcat, fie cu sufletul meu mare. Ca la microunde m-am jurat ca nu le mai incalzesc, de cind mi-a zis cineva ca ia foc aparatul de la copcile metalice. Ha, mai tineti minte episodul ala din „Seinfeld“ cind Kramer isi incalzea camasile in tava de la cuptor, ca sa fie mai pufoase? Asa ca, draga Tabuule, nu-mi spui nimic nou cu incalzitul ilicelor.
Si mai au ei un sfat cel putin la fel de fascinant: „Daca ajungi intr-o situatie inconfortabila, nu trebuie sa te retragi, ci doar sa vezi pina unde poti ajunge“. Deci daca, de exemplu, esti cascat si te-asezi pe-o mina de pioneze, nu trebuie sa sari ca ars, ca sa le dai tuturor satisfactie, ci sa te infigi mai bine, sa vezi pina unde poate ajunge o buca demna, in aceasta lume ca o jungla ce este ea. Poti avea un „minisoc“, vorba Tabuului. Cind un nonsens parvenit ajunge sa se proclame paradox, nu mai e nimic de facut.
„Iar daca va intrebati cum e maestrul Pintilie astazi, raspunsul e simplu: Mos Craciun.“, mormaie Tabu. Iar daca nu va intrebati cum e maestrul Pintilie astazi, raspunsul e la fel de simplu: pelicanul sau babita, vorba lui Urmuz.
Ceva lugubru, cu inflexiuni medico-legale, gasim in aceeasi revista care, de cind macelareste tabuuri, are si pierderi colaterale, c-asa-i in tenis: „Am intrebat-o cum reuseste sa ramina vie, proaspata pe dinauntru“. Doamne, daca mai spunea si cuvintul „formol“, anuntam politia. Ceea ce nu pot face in cazul altui delict, de care nici un procuror nu vrea sa se ocupe – molestarea relativelor in Tabu: „Intr-o graba perpetua al carui (sic!) unic merit“…
Din Unica aflam, ca de obicei, chestiuni asortate cu titlul revistei: „Casa Anastasiei Soare (…) este asezata pleonastic exact pe colinele din Beverly Hills“. Aaaa, recunosc ca, de cind maninc cu chimicale si aditivi, nu-mi mai merge mintea cum zbirniia pe vremuri, dar va rog totusi sa-mi spuneti si mie cum poate o cladire sa fie asezata pleonastic undeva, nu de alta, dar vreau sa controlez si pozitia casei mele, fiindca eu urasc visceral pleonasmele si n-as vrea sa descopar intr-o zi ca locuiesc agramat.
Unica mai spune ca „Marti trebuie sa ai cele mai sexy buze“. Acum, cind scriu, tocmai s-a terminat marti, deci o las pe saptamina viitoare. Miercuri cele mai sexy ce trebuie sa am? Ca sa zic asa.
„Cleopatra este un copil mic intr-o lume mare, cautindu-si fericirea“, constata Unica. Pai, daca la 4 ani Cleopatra a aflat deja ca fericirea trebuie cautata, mi-e mila de bietul copil, eu abia pe la 25 de ani mi-am dat seama ca fericirea nu se capata genetic, ci se fugareste prin toate cotloanele.
De-atita pofta de viata, revista Viva presara virgule pe nervii nostri („in ceea ce priveste, tinerii debutanti“), dar si forme verbale cu scolioza („spectatorii au trebuit sa scoata bani“). Eh, am avut si zile mai proaste… Ca de exemplu ziua in care am citit (tot in Viva) despre „ochii fierbinti“ ai cuiva, amintindu-mi brutal vremurile cind pojarul nu fusese eradicat, aveam cinci ani si 41 de grade si-mi ardeau ochii-n cap. Cine n-a facut penicilina cu canamicina sa nu mai manevreze metafore fragile!   
Oricum, Viva e de-un avint bezmetic: „Oglinda, oglinjoara, cine e cel mai fashion fotbalist din tara?“ Care esti, ma, cel mai tendinta? Esti moda, ai? Ce trend de ghete ai! Nu degeaba ai ajuns golgheter… Uite, arbitrul de margine flutura fasionul.

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.