fbpx

Robert Turcescu: Oana este femeia lângă care vreau să mor

de
Robert Turcescu si fiica cea mica, Vera Ilinca Turcescu

În casa lor albă și cochetă în care ne-au primit cu prietenie și cu ispite de plăcintă caldă, lângă arțarul înroșit de toamnă, am stat de vorbă cu Robert Turcescu mai întâi despre presă și apoi despre iubire, așa cum le șade bine unor vechi jurnaliști. Am îndrăznit să-l întreb despre alegerile sale profesionale atât de comentate, contestate, discutate, din ultimul an, și abia după aceea despre dragoste, despre marea dragoste, întâlnită – așa cum s-a întâmplat tuturor – când n-o mai căuta…

Fotografii de Paul Buciuta

Interviu realizat in octombrie 2015

Alice Năstase Buciuta: Ce faci acum, Robert? Unde te vedem, unde te găsim, unde te citim?

Robert Turcescu: Am avut nenumărate propuneri să scriu editoriale şi am refuzat, pentru că m-am săturat de atâta opinie câtă e în momentul de faţă în presa din România. Dan Andronic de la Evenimentul Zilei mi-a propus la un moment dat să îmi iau o rubrică, un editorial, două pe săptămână, în Evenimentul Zilei şi am refuzat. M-a întrebat de ce. I-am spus că eu cred că e nevoie în momentul de faţă de cu totul altceva și că aş face reportaje, interviuri, anchete jurnalistice, pe care oricum le fac şi le public foarte des pe blogul meu, pe turcescu.ro. Și asta deja de ani de zile. Ideea de a scrie opinii, editoriale, de a sta într-un birou şi de a visa eu că s-ar putea ca unele lucruri să se întâmple într-un fel sau altul, pentru mine, ca jurnalist, nu reprezintă o miză majoră. Atunci Dan Andronic a zis „bun, dar tu ai scris multă vreme în anii 2000 interviuri pentru Evenimentul Zilei”. Și am ajuns la o înţelegere în urma căreia public patru interviuri pe săptămână în Evenimentul Zilei, ceea ce înseamnă foarte mult, e o muncă destul de intensă, dar mi se pare că mă întorc uşor- ușor la rădăcini, la bază, şi cred că asta trebuie să facă mulţi jurnalişti din generaţia mea. Am acumulat cu toţii o cantitate foarte mare de informaţie şi am convingerea că azi știm să punem într-adevăr întrebările potrivite. Din păcate, la cum se desfăşoară la ora actuală talk-show-urile de televiziune eu nu le mai văd ca pe nişte interviuri. Am făcut şi interviuri de televiziune în perioada emisiunii ”100%”, în formula unu la unu. Acum, cu patru-cinci invitaţi în studio, să stai să moderezi o dezbatere nu mi se pare în regulă. Când făceam o astfel de emisiune, visul meu era să scot o ştire din acel interviu și chiar se întâmpla să scot una, două, trei, zece ştiri. Într-o hărmălaie în care fiecare vorbeşte doar două-trei minute, în care nu poţi nici să sondezi personajul, nici să atingi cu el nişte profunzimi ale actualităţii, lucrurile se desfăşoară ca într-un soi de abator: vine invitatul „la tăiat”, îl crestezi cu interviul un pic la suprafaţă şi îi dai drumul mai departe. Şi atunci principala mea activitate este aceea de jurnalist la Evenimentul Zilei. De asemenea, public pe blogul personal și sunt foarte activ în zona Facebook, mi se pare o metodă foarte rapidă de a reacţiona şi de a interacţiona cu potenţialii mei cititori.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Eşti activ, dar nu publici, cam ca toată lumea, lucruri care să te dezvăluie în vreun fel.

ROBERT TURCESCU: Da, nu postez poze cu pisici şi nici foarte multe fotografii de familie. Nu dezvălui aspecte intime decât rareori, când cred că trebuie împărtăşită o experienţă din zona familială, când sunt evenimente pe care cred că şi ceilalţi ar trebui să le cunoască. Folosesc Facebook ca o prelungire a activităţii mele de jurnalist. E un loc în care public informaţii obţinute din surse, deci nu mă uit la Facebook ca la o variantă de a-mi exhiba trăirile personale, sau de a arăta lumii imagini cu familia mea ori pentru a împărtăși rețete culinare. Rar mai fac şi astfel de ghidușii, când mi se par amuzante. M-am retras în Facebook, ca jurnalist, precum partizanii în munţi, e o oază pe care o simt destul de liberă, din multe puncte de vedere. Acest lucru îl practică şi alţi colegi din breaslă. Știi ce e paradoxal? Că sunt jurnalişti care au constrângeri editoriale în redacţii și una publică în ziar sau alta vorbesc la televizor, dar pe pagina lor de Facebook postează ceea ce într-adevăr îi macină. Asta e o situaţie destul de dureroasă pentru presă, adică îmi arată că de fapt au un loc de muncă de unde îşi iau nişte bani şi unde acceptă să stea în poziția ghiocel sau să nu se revolte când li se impun anumite limite din punct de vedere editorial, dar când ajung acasă abia aşteaptă să intre pe Facebook să posteze ceea ce cu adevărat cred şi simt în legătură cu actualitatea politică sau socială.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum putem să interpretăm o asemenea atitudine?

ROBERT TURCESCU: Nu îmi dau seama cât de periculos este pentru meseria asta, dar mi se pare o hârtie de turnesol pentru ipocrizia existentă în breasla jurnaliştilor. Adică, să nu încerci să îţi obţii cât mai multă libertate în redacţia în care lucrezi – fiindcă eu nu mai sunt la vârsta la care să cred că redacţiile sunt complet libere – să nu lupţi acolo cu cenzura editorială, cu propriii tăi colegi, cu şefii din redacţie pentru a servi într-adevăr interesul public şi să aştepti să ajungi acasă, în oaza ta de libertate numită Facebook pentru a face asta, mi se pare o dovadă de mare ipocrizie. Poate sunt dur spunând asta, dar mi se pare un dublu rol care, pentru jurnalişti, cred că e foarte nociv și duce la decredibilizarea acestei profesii, în cele din urmă. Meseria asta de jurnalist este o meserie despre libertate. Ştiu că pentru unii poate părea destul de bizar să spun eu acest lucru, având în vedere evenimentele din istoria mea profesională recentă, dar şi acelea evenimente sunt legate de un exerciţiu de eliberare sau de libertate. Am fost, poate acuzat e mult spus, dar am fost supus unui bombardament de întrebări sau acuzaţii de genul ”ne-ai minţit atâţia ani” şi de fiecare dată le-am răspuns celor care îmi scriau pe Facebook astfel de acuze: daţi-mi un exemplu când v-am minţit, spuneţi-mi o emisiune pe care am făcut-o, o anchetă pe care am publicat-o, în care vi s-a părut că v-am manipulat! Am avut surpriza, plăcută pentru mine, să constat că oamenii s-au blocat, pentru că, indiferent ce aş fi făcut sau nu aş fi făcut în 22 de ani de presă, un lucru îmi este clar, nu am acţionat niciodată la comanda nimănui în a realiza materialele jurnalistice. Nu m-a pus cineva să execut nişte ordine şi eu le-am executat. Repet, ştiu că pentru unii s-ar putea să sune bizar ceea ce spun acum având în vedere emoţia de anul trecut produsă de evenimentul spovedaniei din emisiunea Sorinei Matei, dar publicul nu mi l-am minţit niciodată. Mai mult decât atât, cred că sunt foarte mulţi şefi sau moguli mai mari sau mai mici în presa din România, cu care am lucrat de-a lungul timpului, începând de la Cornel Nistorescu şi continuând cu Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Andronic, Sergiu Toader sau Sorin Oancea, care au simţit din plin dorinţa şi încăpăţânarea mea de a mă exprima liber, chiar dacă la un moment dat le-am încurcat planurile editoriale.

N-am turnat în viaţa mea pe nimeni, n-am făcut nimic care să aducă prejudicii ţării mele, n-am acţionat la comanda nimănui, n-am beneficiat de niciun fel de informaţii cu celeritate sau speciale date lui Turcescu, dar unii, probabil, şi-au închipuit că mă pot prinde într-un soi de capcană.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Îţi spun eu o critică. Mulţi jurnalişti şi concurenţi ai tăi spun şi au spus mai ales atunci că de fapt aveai nişte arme ascunse față de ei, în bătălia audiențelor și a performanțelor, că asta n-a fost cinstit.

ROBERT TURCESCU: Uite, mărturisesc cu invidie că sunt alţi ziarişti în presa din România care au nişte conexiuni și niște surse mult mai bune decât ale mele, şi chiar mă declar invidios pe ei pentru că meseria asta se face cu surse. E necinstit dacă îți sunt ”livrate” anchete deja scrise și tu trebuie doar să le semnezi. Ştiu că se practică şi genul ăsta de pseudo-jurnalism. Eu am beneficiat de-a lungul anilor de crearea unei reţele de surse, pe care am activat-o însă în 22 de ani de meserie. Da, am surse în rândul politicienilor. Da, am surse în rândul oamenilor de afaceri. Da, am surse în rândul avocaţilor, procurorilor și judecătorilor. Da, am surse la DNA, la Parchetul General. Am surse în rândul oamenilor care au ieşit din Serviciile Secrete sau care mai activează acum în Serviciile Secrete. Ca jurnalist, dacă ajungi să ai genul ăsta de surse, eu zic că este o victorie. Sigur, depinde cum le foloseşti, depinde cât rezişti la încercările lor destul de evidente uneori de a te manipula. Dar a avea o sursă în astfel de zone nu înseamnă că eşti la comanda respectivei surse. Da, uneori sursele pot să îţi ceară nişte lucruri, dar dacă ele intră în contradicţie cu ceea ce crezi tu şi ai încă libertatea de jurnalist de a spune Nu, atunci nu faci ceea ce spun ele, ci faci ceea ce crezi că serveşte interesului public. Ştii care sunt cele mai importante surse ale mele apropo de mediul online? Oamenii de pe Facebook! Ai fi uluită dacă într-o zi ai avea răbdarea să priveşti în inbox-ul de pe pagina mea de Facebook câte informaţii, documente, ponturi, legături despre care habar nu aveam mi-au trimis de-a lungul timpului oameni care lucrează în instituţii ale statului, surse care îți justificau demersul spunându-mi „nu se mai poate, e nenorocire, vrem neapărat să scoatem asta la iveală!”, dar mă rugau să le păstrez anonimatul. Am făcut asta cu sfinţenie de fiecare dată. Nicio sursă care în 22 de ani mi-a livrat un document sau o informație nu am deconspirat-o şi nici nu am să fac lucrul acesta vreodată. În felul acesta am reuşit să obţin un grad foarte mare de încredere din partea acestor surse. Asta se simte, se vede.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar cum ai rezistat? Probabil că s-au făcut presiuni la un moment dat.

ROBERT TURCESCU: Nu aş poza în erou. Nu cred că jurnaliştii din România sunt în momentul de faţă prinşi cu mâna în menghină să spună de unde au informaţiile. Se practică probabil în Rusia sau în alte ţări, dar în România, ca jurnalist, spun că în momentul de față nu e atât de dramatică situaţia. Aş zice că mai degrabă presiunile s-au făcut în sensul în care unii ar fi dorit să nu public anumite documente sau să nu vorbesc despre anumite subiecte. Astfel de presiuni au existat. N-am publicat unele informații decât dacă am simţit că nu am suficiente elemente sau probe care să fie de netăgăduit. Poate de-asta nici nu am fost dat în judecată până acum decât de Dan Voiculescu și de Oana Stancu. Toate anchetele pe care le-am publicat pe blog, şi am deja zeci de anchete acolo, sunt însoţite de documente. Niciodată nu am publicat ceva care să fie o acuză la adresa unui personaj fără să am la dispoziţie nişte probe, pentru că mi-am dat seama că risc şi credibilitatea mea, şi un proces, şi poate chiar şi pierderea unor bani într-un astfel de proces. Cel mai recent proces l-am avut cu Oana Stancu, de la Antena 3. Și l-am câştigat. Până la urmă a fost obligată să îmi achite şi cheltuielile de judecată. Repet, nu public anchete decât dacă am documente. În fapt, ancheta jurnalistică e simplă: cât mai multe documente şi cât mai puţine opinii. Oamenii sunt deştepţi, înţeleg repede despre ce e vorba dacă le dai pe scurt nişte dovezi ale celor afirmate. Stilul meu este de a pune documentul pe blog şi de a înconjura pasajele esenţiale pentru a arăta despre ce e vorba.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar ai și prietenii cu politicienii? Cu Băsescu?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2 3 4

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii