Robert Turcescu: Oana este femeia lângă care vreau să mor

ROBERT TURCESCU: Câte am auzit despre calitatea mea de băsist în anii ăştia! Unii s-au gândit că eram vreun obişnuit al Cotrocenilor. În zece ani de mandat am fost la Cotroceni de trei ori, nici măcar de Ziua Naţională a României! De trei ori m-am dus la Cotroceni, cu emisiuni realizate de Realitatea Tv sau în contexte de genul acesta. A, da, cunosc oameni politici pe care îi consider nişte indivizi decenți cu care pot să stau să beau o cafea, să discutăm despre politică, despre copii sau despre meciurile de fotbal. Uneori îi folosesc şi ca surse de informaţie, să fie foarte clar. Dar de la un nivel încolo, nu. În general, când ajung în funcţie nişte inşi, asta nu ştiu dacă am învăţat-o de la Cristoiu sau dacă doar ne-am potrivit să gândim la fel, nu-i mai consider neapărat amici, ci doar deţinători ai puterii care trebuie supravegheaţi mult mai atent şi de pe o altfel de poziţie. Ies cu politicienii la cafea de cele mai multe ori când se află în opoziţie. Când se află la putere, mai bine fiecare pe drumul lui şi cu asta basta. Pe de altă parte, trebuie să mai spun un lucru care cred că este important. Noi nu putem să privim jurnalismul din România în manieră occidentală în momentul de faţă, din păcate. Iar asta pleacă chiar de la bază. Avem deţinători ai puterii politice care deţin prin interpuşi sau chiar în mod direct mijloace de informare în masă. Aici este sursa răului în presă. Cum poţi tu să te gândeşti la libertatea editorială când Ghiţă e patron de televiziune şi în acelaşi timp e şi parlamentar? Sau când majoritatea patronilor de presă fac de ani de zile afaceri cu statul? Afacerile cu statul sunt, evident, controlate de politicieni. Să ne gândim la comparaţii între felul în care funcţionează presa din România şi cum funcţionează presa din alte ţări ale lumii, mai civilizate, pe ideea independenţei editoriale. Câtă vreme televiziunea publică are preşedinte- director general un ins votat de parlament, radioul public la fel, iar CNA este o instituţie în tot factorul politic este cel care decide, nu cred că suntem tâmpiţi să ne gândim la libertate editorială și decizională în astfel de circumstanţe! Până nu se rezolvă aceste tare, până nu va exista o lege clară care să interzică unor oameni politici să deţină mijloace de informare in masă, până nu va exista o lege care să facă la un moment dat incompatibilă deţinerea unui mijloc de informare în masă cu alte afaceri, nu va fi în regulă. Şi mai este ceva despre care am vorbit de foarte multe ori. Breasla noastră, a jurnaliştilor, nu există. Ne unesc mici războaie de etapă, să dăm jos un ministru care a greşit, să ne unim împotriva unor abuzuri, dar o breaslă a jurnaliştilor însemna și existența unui for competent să sancţioneze derapajele în această profesie mergând până la retragerea legitimaţiei de presă pentru un jurnalist. Astăzi şi Bogdan Chirieac, şi Roşca Stănescu sunt în continuare, dacă vor ei, şi ziarişti. Ba, am văzut şi politicieni care, pentru faptul că publică la un moment dat opinii într-o gazetă, spun că şi ei sunt ziarişti. Unii încearcă să spună asta şi dacă publică texte pe pagina de Facebook. Pe de altă parte, nu ştiu dacă ne mai putem întoarce la momentul în care a fi jurnalist chiar să fie o profesie practicată doar de un cerc restrâns, de inițiați pentru că lucrurile s-au schimbat mult. Huffington Post spre exemplu, platforma care este cel mai de succes proiect media al ultimilor zece ani, ne arată că, mai ales în materie de opinie există oameni obişnuiţi, care nu sunt ziarişti, dar ale căror puncte de vedere sunt adeseori mai valoroase decât ale unor gazetari școliți. Totuși, profesia de ziarist are nişte coordonate pe care un ins venit de pe Facebook sau din alte locuri nu le vede ca fiind definitorii în ceea ce face el: simțul măsurii, procuparea pentru acuratețe, interesul public… Unii sunt ocazional, să spunem, publicişti. Ziaristul este un personaj antrenat ca un câine de vânătoare să urmărească, indiferent cât de lungă este cursa, un subiect. Restul n-au nicio responsabilitate din punctul ăsta de vedere. Pot să scrie punctual azi şi mâine despre ceva, iar peste două săptămâni să scrie despre cu totul altceva. Un ziarist adevărat nu doarme până nu duce la capăt o investigaţie jurnalistică. El caută chiar şi după ani de zile. Eu am şi în momentul de faţă documente pe care le adun ca un hârciog de peste douăzeci de ani. Uite, astăzi se discută din nou despre Mineriade. Păi, am mansarda plină de documente adunate de-a lungul anilor care vorbesc despre Mineriade, am rapoarte, am cărţi şi aşa mai departe. Pentru că nu a fost un subiect închis la vremea respectivă a trebuit să le adun, gândindu-mă că nu se ştie când va fi repus acest subiect pe tapet. Şi sunt multe alte subiecte care nu s-au închis de-a lungul anilor în România despre care am adunat documente și adun în continuare, și mă întorc la ele de fiecare dată când sunt readuse în discuție. E, așa, un soi de obsesie, o demenţă…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: E o demenţă? Ce este asta de fapt, o pasiune? De ce tu eşti în mod profund jurnalist şi ce te-a făcut să fii aşa?

ROBERT TURCESCU: Pentru că mi-am ales meseria asta. Dacă eram orice altceva, inginer sau medic și doar m-ar fi pasionat şi publicistica poate nu aş fi judecat lucrurile în felul acesta. Ca jurnalist trebuie să fii la curent în permanenţă cu toate tehnicile de investigare, cu tot ce se întâmplă, însă întotdeauna e nevoie să te întorci la reflexele de bază și să îţi asumi un statut. Dacă mâine n-am să mai fac ziaristică sau o să privesc profesia asta doar ca pe un hobby şi o să mă ocup full-time de agricultură, să spunem, atunci o să zic: iată, asta este principala mea activitate. Eu nu concep că un ziarist poate să fie foarte și un bun patron de cârciumă în acelaşi timp în care face această meserie sau că poate să fie simultan și taximetrist ca să mai câştige nişte bani. Mulți ziarişti mai au și activităţi secundare, dar de cele mai multe ori conexe acestei profesii. Eu, de exemplu, de ani de zile predau cursuri de comunicare, dar nu către politicieni. M-au mai solicitat la un moment dat partidele politice să particip la şcoli de vară, să le vorbesc politicienilor despre comunicarea publică, am făcut-o de câteva ori, pro-bono, desigur, dar nu prea des. Dar am lucrat cu toate companiile mari, private, din România, predând cursuri de comunicare publică. Oamenii aveau nevoie de antrenament în domeniul comunicării, am simţit că este o nişă compatibilă cu meseria mea de jurnalist și am fost plătit pentru cursurile respective de comunicare, adeseori foarte bine, dar fără obligații. Am predat la facultăți de jurnalism din 1997 și până acum un an de zile când mi-am dat seama că povestea asta cu predatul la facultăţile de jurnalistică e un pariu pierdut, studenții sunt din ce în ce mai interesați să obțină o diplomă și prea puțin interesați să obțină reflexele și cunoștințele necesare pentru a deveni ziariști profesioniști. Am scris cărţi, am conceput campanii publicitare sau de PR, am avut, altfel spus, activități din zona comunicării publice. Repet însă, nu cred că aş putea să fiu şi patron de cârciumă, şi jurnalist. Acum pun pe picioare proiectul unei televiziuni online. Și asta ține de meseria mea, dar nu ştiu dacă la un moment dat o să mă consider mai mult patron de televiziune sau mai mult jurnalist. Oricum, investesc acolo şi pasiune, şi bani, cu speranța că va fi un proiect aparte în peisajul media existent acum în România.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: De ce ai ajuns la ideea asta, să-ţi faci propria ta televiziune, când ţi-ai putea găsi loc în orice televiziune?

ROBERT TURCESCU: M-am întristat văzând felul în care unii patroni de media din România înţeleg, deja de foarte mulţi ani, să facă afacerea asta numită media. Sunt multe lucruri care intră în contradicţie cu felul în care gândesc eu activitatea de informare a publicului. E adevărat totodată că acești patronii de media au fost împinşi de-a lungul anilor, chiar dacă unii s-au şi lăsat împinși foarte uşor, într-o zonă în care n-au mai reuşit să facă din media o afacere, ci au început să facă afaceri cu ajutorul mijloacelor de informare în masă pe care le deţineau. Sigur, ei au spus că fac acest lucru pentru a încerca să găsească formule alternative, complementare, de finanțare a respectivele mijloace de informare în masă. Mai târziu şi-au dat seama că e o sursă foarte bună şi uşoară de a face bani mulţi pentru ei. De la un anumit moment încolo aproape că nu i-au mai interesat nici tirajul, nici audienţa, ci influenţa pe care o pot căpăta cu ajutorul media. Aşa s-a ajuns rapid la şantaje ordinare, la patroni de media care au început să se folosească de nişte oameni politici pentru a dobândi ei înşişi putere politică. Multe nenorociri din punctul ăsta de vedere s-au întâmplat în ultimii ani. Eu cred că în viitorul apropiat singura variantă de a avea măcar oaze de libertate în presă este aceea în care publicul se va implica alături de jurnalişti și va decide cine sunt acei ziariști în care poate avea încredere. Cred că formula onestă va fi aceea în care oamenii vor realiza că dacă vor un conţinut jurnalistic de calitate pe un site, pe un blog, să zicem, vor trebui să scoată un ban din buzunar. Le place ce scrie Turcescu pe blogul lui, foarte bine, dar trebuie să realizeze că Turcescu are şi el copii, are şi el o casă de ţinut, iar pentru a scrie o anchetă jurnalistică uneori stă nopţi întregi căutând documente, citind ca nebunul mii de pagini pe net… Mi se întâmplă din ce în ce mai des să mă culc dimineaţa la patru fiind pierdut într-un puzzle imens de informaţii. Ei bine, când oamenii vor realiza că altfel nu se poate şi vor băga mâna în buzunar scoţând un euro, doi pe lună pentru a accesa un conţinut corect documentat, argumentat din punct de vedere jurnalistic, cu multe exclusivităţi, se va stabili acea relaţie absolut necesară între jurnaliști și publicul lor și care a existat şi în România la începutul anilor 1990. Ţi-aduci aminte cozile la ziare? Atunci oamenii plăteau pentru informaţie şi jurnaliştii își luau salariile. Adu-ţi aminte că la Evenimentul Zilei, când a pornit, Cristoiu a refuzat ani de zile să primească publicitate pentru că îi era suficientă suma pe care o primea din vânzarea ziarului pentru a ţine o redacţie întreagă, şi nu era o redacţie mică, era o redacţie foarte numeroasă. Asta însemna o formă extraordinară de libertate. Eu nu spun că publicitatea este rea, ea trebuie să vină. Dar dacă ea vine la pachet cu condiţionări de natură editorială, e nocivă. Or, asta se întâmplă acum din ce în ce mai des. Avem companii private care cer voie unui ministru sau unui alt decident politic să îşi facă publicitate într-o gazetă sau la o televiziune, altfel sunt supuşi unor sancţiuni, sau au parte de repercusiuni dacă îndrăznesc să dea publicitate unei televiziuni care li se pare celor de la putere că e anti-guvernamentală sau care deranjează un ministru cu anchetele pe care le dezvăluie. Sunt adevărate şedinţe de „prelucrare ideologică” pentru unii realizatori de talk-show-uri, în care patronii le spun cine sunt cei pe care pot să-i atace respectivii jurnalişti şi cine sunt cei care trebuie protejaţi sau despre care nu trebuie să se vorbească niciodată. Asta nu are nicio legătură cu presa. Aici vorbim de bani şi atât, despre dorinţa unor patroni de presă de a proteja imaginea sau interesele unor decidenţi politici în încercarea, de multe ori încununată de succes, de a acumula și mai mulţi bani. În fapt, marea problemă a presei din România, este goana asta teribilă după bani. Au fost momente de distorsiune maximă în povestea asta cu presa, de la sumele uluitoare care s-au plătit vreme de doi-trei ani de zile de către unii patroni de presă pentru ziarişti până la ploaia asta de televiziuni de ştiri care există acum în România şi care este nefirească. Ştii cât consumă o televiziune de ştiri? Una dintre cele mai mici are un buget de 250.000 de euro pe lună! Televiziuni de ştiri ceva mai mari consumă şi până la şapte sute de mii de euro pe lună. În alţi ani, pe vremea boom-ului imobiliar, Realitatea Tv ajunge şi la un buget de un milion şi ceva de euro pe lună! Este nefiresc, pentru că banii ăştia practic nu există în piaţa normală de publicitate. Ei au venit de-a lungul timpului şi vin în continuare la unele televiziuni prin alte forme, stipendieri obscure, bani proveniți din legăturile patronilor de presă cu lumea politică, din afacerile lor complementare media, care pot fi vânzări de energie sau contracte IT.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: N-ai fost şi tu implicat în asta, n-ai fost şi tu unul dintre jurnaliştii plătiţi cu sume fabuloase? Cred că ai fost şi tu în anumite contexte?…

ROBERT TURCESCU: Ba da, uite îmi aduc aminte că la un moment dat Sorin Enache a făcut public, dându-l ”pe surse”, contractul confidențial pe care îl aveam cu Realitatea Tv. S-a spus, vai, Turcescu câştiga zece mii de euro pe lună pe vremea Realităţii Tv și mai avea şi alte emisiuni pe care le producea acolo, iată, câştiga douăzeci de mii de euro! Lucrul pe care l-am făcut în momentul respectiv a fost să mă duc la regia de publicitate a Realităţii Tv şi să îi cer directorului de acolo să îmi dea un centralizator al sumelor obţinute din publicitate pe tronsonul emisiunilor mele. Emisiunile pe care le făceam produceau şi de zece ori mai mulţi bani decât încasam eu pe lună de la Realitatea Tv. Să îmi fie cu iertare, dacă mâine găsesc un realizator pentru televiziunea pe care o pun acum pe picioare pe care să îl plătesc cu 40.000 de euro pe lună, dar emisiunea lui să îmi producă venituri din publicitate de 400.000 de euro pe lună, n-am nicio problemă să-i fac un contract de 40.000 de euro pe lună acelui jurnalist. Am avut un context fericit în care am câştigat mulți bani pentru un jurnalist, atunci, la Realitatea Tv. Dar în trust erau şi emisiuni care, în ciuda faptului că nu produceau venituri atât de mari din publicitate, aveau realizatori plătiţi cu sume fabuloase. Nu era nici asta de blamat, dacă ar fi fost vorba de un soi de strategie pentru a crește credibilitatea sau notorietatea postului. Mă tem însă că, de fapt, Vîntu şi-a dorit doar să îşi atârne la butonieră toată floarea cea vestită a publicisticii româneşti. Cred că asta a şi dărâmat în cele din urmă Realitatea Tv, că n-a mai fost construită ca o întreprindere media viabilă, ci ca un soi de vitrină în care SOV putea să-și expună colecția lui de jurnaliști. Nu încerc să mă exclud, că am înţeles sensul întrebării. Am fost parte din ce s-a întâmplat în media ultimilor ani şi admit că poate ar fi trebuit să fiu mai vocal la un moment dat în a arăta putregaiul din multe zone. Am și încercat, am intrat într-un conflict teribil cu CTP pentru conducerea Clubului Român de Presă, am făcut Asociația Jurnaliștilor Profesioniști, apoi, la un moment dat, am lăsat-o moale pentru că deja se creaseră tabere și mult circ. Când termenul ”deontologie” a început să fie luat la mișto de Mircea Badea mi-am dat seama că pentru foarte multă vreme războiul e pierdut. Oricum, port și eu partea mea de vină pentru tot ce mi se poate reproşa ca ziarist în 22 de ani de presă. Dacă exercițiul acesta de asumare l-ar face şi mulți alţi colegi jurnalişti şi ar renunţa la a încerca să se eschiveze de fiecare dată când apare o discuţie despre problemele din presă, poate ar fi ceva mai multe șanse de salubrizare a zonei media. Eu cred că momentul acesta o să vină și cred că sunt mulţi jurnalişti care au probleme de conştiinţă, prin prisma relaţiilor strânse cu zone ţinând de politică, de servicii secrete sau de afaceri. Dacă vor vrea să rămână în continuare jurnalişti vor trebui să vorbească despre aceste lucruri şi să se îndepărteze de ele. E o întreagă generație de jurnaliști în care mă includ și care are nevoie de un soi de exorcizare.

Asta ai făcut tu? Ai rezolvat o problemă de conștiință, conştiinţa ta te-a făcut să faci publice acele lucruri?

ROBERT TURCESCU: Am auzit tot soiul de variante, de la faptul că aş fi fost şantajat până la ideea că aş fi încercat un joc politic sau operativ. Nu, a fost pur şi simplu o decizie asumată din dorinţa de a încerca să o iau cumva de la capăt. Despre asta vorbim și asta fac acum. Mâine dacă mi se oferă un contract în care să mi se spună Turcescu, du-te reporter, mă duc, fără niciun fel de problemă.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ce a declanşat restartul ăsta, de fapt? Dragostea ta, familia nouă, faptul că ai luat-o de la început pe toate planurile? Sunt conectate între ele lucrurile?