Robert Turcescu: Oana este femeia lângă care vreau să mor

ROBERT TURCESCU: Da, sunt categoric legate, dar nu cred că a fost ca la tir, ca atunci când apeşi pe trăgaci şi e un element declanşator. Tot ce s-a întâmplat a fost rezultatul unui șir de introspecţii profunde, o încercare a mea de a mă împăca cu mine, cu felul în care îmi aşez viaţa, cu faptul că am ajuns la patruzeci de ani şi că mi-am spus la un moment dat ok, dacă am o familie nouă, dacă am o femeie lângă mine pe care o iubesc foarte mult, dacă tot mă simt nemulţumit de felul în care arăt eu faţă în faţă cu mine, hai să încerc asta! Dar, repet, nu a fost un plan. Mulţi prieteni mi-au spus: bun, dar puteai să ne anunţi şi pe noi, ne-ai lăsat pe toţi mască și în ceaţă. Nu puteam să anunț pe nimeni, n-a fost un plan, aşa a fost să fie şi nu regret nicio clipă ceea ce s-a întâmplat, chit că lucrurile sunt acum pentru mine, din punct de vedere profesional, departe de nivelul la care erau înainte de acel moment. Dar, știi, e o bucurie în penitență și în încercarea ridicării. Una dintre cele mai mari satisfacţii pe care le-am avut în meseria asta în 22 de ani a fost atunci când Magdalena Boiangiu, fie-i țărâna ușoară, m-a invitat să scriu la Dilema, pentru mine acela a fost momentul în care mi s-a împlinit un vis pe care îl aveam încă din liceu. Mi se părea uluitor. Mi se părea că am ajuns într-un loc în care mi-am dorit atât de mult să ajung, încât nici nu ştiam ce poate fi mai sus de atât. Caut, cumva, să retrăiesc momentul acela. Iar în legătură cu momentul de anul trecut, din septembrie, eu spun cu tărie că un rol extrem de important în ceea ce s-a întâmplat l-a avut credința în Dumnezeu.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Nu erai şi înainte credincios?

 ROBERT TURCESCU: Ba da, dar înainte mergeam la biserică de Paşti şi… cam atât. Intram din când în când în biserică să mă rog, destul de rar, totuşi. S-au întâmplat minuni anul trecut… Unii au pus-o pe seama unei crize de misticism, am citit în timp tot soiul de nerozii care s-au spus atunci, dar nu fac nimănui vreo vină pentru că era firească deruta tuturor. Chiar cred că mi s-au arătat unele lucruri care nu erau în regulă cu mine şi cu viaţa mea. Nu mi le-a arătat cineva, să ne înțelegem, mi s-au arătat. Ca într-un vis. Așa că n-am avut nicio teamă în a face acest restart cu mine însumi şi cu conştiinţa mea, pentru că mi s-a arătat că e bine ceea ce fac. De aceea, în ciuda disperării pe care o simţeau unii din jurul meu, pentru mine lucrurile erau senine şi limpezi. Nu m-am temut de oameni nicio clipă, ba chiar le-am spus şi celor din jurul meu să nu se teamă, să creadă că lucrurile se pot schimba în bine, iar când vorbesc despre schimbare nu vorbesc numai despre schimbarea mea. După cum vedem, mai ales în ultimul an de zile, România trece ea întreagă printr-o sumă de schimbări profunde, e un malaxor teribil al schimbărilor în care s-a intrat. Sunt lucruri care se întâmplă și pentru că în ultimii 25 de ani s-a adunat un putregai atât de mare, încât genul ăsta de acţiune de curăţare a spaţiului public, de igienizare a lui, era absolut necesar. Când vorbesc de igienizare, vorbim şi de conştiinţa unor lideri, indiferent că ei sunt lideri de opinie sau lideri politici. Iar cei care nu înţeleg în prezent acest moment sunt cei care vor fi eliminaţi uşor-uşor… Oricum, vin accelerat alte generaţii din urmă, e o schimbare profundă. Nu am o hartă a schimbărilor la îndemână sau un glob de cristal în care să citesc cum vor arăta lucrurile peste doar câțiva ani, dar îmi este clar că suntem la un moment T zero în care se schimbă ceva în profunzimea societății românești. Acum pare foarte rău, dar va fi și foarte bine, cu Dumnezeu înainte și va fi bine, vei vedea.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ce le spui celor care sunt în continuare supăraţi pe tine, ostili faţă de tine, cum reacţionezi faţă de ei? Sunt încă mulţi…

ROBERT TURCESCU: Sunt, i-am văzut şi eu. Până acum un an de zile, de fiecare dată când eram înjurat sau acuzat de diverse lucruri, de la a fi băsist până la a nu-l iubi pe Dan Voiculescu, obişnuiam să intru în dispute cu cei de pe Facebook, să mă cert cu ei. La ora asta, răspunsul meu standard este: vă doresc foarte multă sănătate! Reacţia unora dintre ei este de blocaj, nu ştiu ce să răspundă, alții se calmează brusc şi îmi spun „şi eu vă doresc sănătate multă, domnule Turcescu”. Celor care încă mai cred că le-am greşit cu ceva sau i-am dezamăgit le cer încă o dată să mă ierte. Poate ei chiar au motive serioase să fie supăraţi pe mine. Poate sunt oameni care s-au simţit dezamăgiţi, trădaţi cumva, chiar dacă nu îşi explică mulţi dintre ei cu ce anume i-am trădat. Mai mult nu am ce să fac acum, din punct de vedere profesional, sunt jos, foarte jos. E o formă de auto-flagelare asumată, un pas în purgatoriu. Sunt din nou la început, scriu, sunt mai mult şomer decât angajat undeva, public textele mele pe blog, scriu interviuri pentru Evenimentul Zilei, un editorial într-un ziar de provincie din Piteşti şi încerc uşor-uşor să îmi găsesc un drum în care să fac lucrurile altfel în meseria asta.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Până la urmă ce poate fi atât de cumplit în ţara noastră să fii ofiţer pentru serviciile din ţara noastră? Dacă ai fi fost ofiţer pentru servicii străine cum ar fi fost?

ROBERT TURCESCU: Povestea cu ofiţerul acoperit ar trebui lămurită de alţii. Eu, ceea am avut de spus, am spus. Au fost unii uluiţi, considerând că am exagerat, alții care m-au acuzat că am fost… securist punând semnul egal între ofițer acoperit și securist! N-am turnat în viaţa mea pe nimeni, nu despre asta a fost vorba, dacă există cumva, undeva, vreun document în care eu să fi turnat pe cineva, să fi jucat rolul de cârtiţă pentru cineva, nu numai că mănânc documentul, mănânc și nişte şoricioaică şi dispar din lumea asta. Deci n-am turnat în viaţa mea pe nimeni, n-am făcut nimic care să aducă prejudicii ţării mele, n-am acţionat la comanda nimănui, n-am îmbrăcat o uniformă decât atunci când am făcut o emisiune TV in Irak, n-am beneficiat de niciun fel de informaţii cu celeritate sau speciale date lui Turcescu, dar unii, probabil, şi-au închipuit că mă pot prinde într-un soi de capcană. Cu riscurile pe care mi le-am asumat conştient la momentul acela, am îndrăznit să ies din acea capcană. Din păcate, şi o spun cu tărie şi în cunoştinţă de cauză, sunt atât de mulţi oameni în presa din România care au exact această problemă, de a fi prinşi într-o astfel de capcană şi care nu îndrăznesc să iasă, să rupă aceste legături, încât mă tem că dacă, printr-o minune, mâine ar îndrăzni cu toţii să facă genul ăsta de gesturi, societatea românească ar fi supusă unui cutremur înfiorător. Cel mai important atu al unui jurnalist -îl ştiam, dar l-am neglijat la un moment dat- este să fie sau să încerce să fie cât mai liber cu putinţă. Să îţi faci profesia în absenţa unei libertăţi depline, gândindu-te că ar putea să te aibă cineva cu ceva la mână la un moment dat, e o păcăleală a ta cu tine însuţi şi e groaznică. Repet, habar nu am cu ce se mănâncă activitatea într-un serviciu secret în maniera în care funcţionează un agent de tip James Bond sau ceva de genul acesta. În fapt, în România, mai ales când vine vorba de jurnalişti sau de politicieni, unii au şi fost păcăliţi cu ideea că aparţin unui serviciu secret doar din dorinţa unor indivizi de a-i avea, într-un fel sau altul, cu ceva la mână. Ştiu că sună destul de criptic, dar cam atât am de spus.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Şi tu ai fost păcălit? Este şi în povestea ta ceva asemănător?

ROBERT TURCESCU: Putem spune și aşa, dar am îndrăznit să îmi asum eu această vină şi să nu dau vina pe alţii, pentru că nu ar fi fost cinstit. Dacă nu aş fi vrut, n-aş fi căzut într-o astfel de capcană. Când mi-am dat seama că am căzut într-o capcană, am decis foarte repede să încerc să ies din ea asumându-mi tot ceea ce s-a întâmplat după aceea. Mai departe, repet, îndrăznesc să sper că şi la patruzeci de ani poate să înceapă o nouă viaţă.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Şi în plan personal cumva părea că eşti în nişte capcane… Şi în plan personal ai luat-o de la zero salvându-te din nişte capcane?

ROBERT TURCESCU: Da, uite, din punctul ăsta de vedere, chiar că vorbim despre o minune dumnezeiască. Apariţia soţiei mele în viaţa mea într-un astfel de moment cred că este o minune. Nu există o dimensiune raţională a întregii poveşti. Dacă la orice altceva te gândeşti că ai putea să planifici în viaţă, minunea asta, să te poţi îndrăgosti și să simți că ai găsit într-adevăr femeia pe care o căutai de multă vreme, asta este dincolo de orice fel de plan. Pur şi simplu, şi cred că sunt oameni care, citind acest interviu, vor înţelege exact despre ce vorbesc, în acel moment am simţit că da, ea este, ea este femeia lângă care vreau să mor. Nu îmi mai trebuie altceva nimic. Gata, e clar! Chiar simt că e o minune, ştiu foarte mulţi oameni chinuiţi în jurul meu pentru că n-au avut parte de un astfel de moment.

E pentru prima oară în viaţa mea când pot să spun cu tărie că nu-mi mai trebuie nimic altceva și că sunt fericit. Ştiu că sună poate uşor demodat, dar despre asta este vorba. Asta îi spun şi ei de fiecare dată. Am tot!

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Tu ştiai că n-ai avut parte de un asemenea moment? Mulţi ne minţim…

ROBERT TURCESCU: Ai pus punctul pe i. Mulţi ne amăgim cu ideea, zicem, eh, chiar dacă nu ne înţelegem noi mereu, chiar dacă nu suntem pe aceeaşi lungime de undă din punct de vedere intelectual sau sexual, uite, e femeie de casă, găteşte bine, e o mamă bună, asta o să acopere orice nemulţumiri. Toate nemulţumirile pe care le ai de la bun început într-o relaţie sfârşesc prin a deveni nişte nemulţumiri din ce în ce mari şi din a trece pe primul plan în respectiva relaţie. Sunt doi ani de zile de când suntem împreună, un an de zile de când suntem căsătoriţi şi atâta armonie în casa mea, în viaţa mea, nu mi s-a întâmplat să am niciodată. Eu sunt un tip destul de dificil. Am realmente nevoie de cineva care chiar să mă admită aşa cum sunt pentru că îmi dau seama că prea puțin din felul în care sunt patruzeci de ani se mai poate schimba în mod radical. Mai pot umbla la tuşe, la nuanţe, însă o schimbare radicală a bărbatului Robert Turcescu e puţin probabilă. Omul Robert Turcescu, da, se schimbă sau vrea să se schimbe în bine și ceea ce m-a schimbat mult în ultimii doi ani de zile este dragostea. O iubesc atât de mult pe femeia care este acum lângă mine pentru tot ceea ce înseamnă ea şi pentru tot ceea ce mi se întâmplă în fiecare zi alături de ea, încât realmente e pentru prima oară în viaţa mea când pot să spun cu tărie că nu-mi mai trebuie nimic altceva și că sunt fericit. Ştiu că sună poate uşor patetic, uşor demodat, dar despre asta este vorba. Asta îi spun şi ei de fiecare dată. Am tot!

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ce înseamna „am tot”, ce nu ai fi putut avea lângă o altă femeie? Ce îţi dă senzaţia asta de împlinire? Ce nu ai avut niciodată şi ai acum cu ea?

ROBERT TURCESCU: Liniştea. Ştii cât de importantă este pentru noi toţi, nu? Despre asta este vorba. Liniştea de a o privi când doarme şi că e acolo, lângă mine. Liniştea de a nu trebui să dau explicaţii pentru stările pe care le am pentru că ea știe ce simt. Liniştea de a putea fi sincer indiferent ce s-ar întâmpla. Liniştea de a şti că poţi să construieşti cu femeia de lângă tine. Liniştea de a spune da sau de a spune nu, fără să te temi că un refuz ar putea declanşa o criză conjugală. Cred că nimic nu este mai important decât genul ăsta de iubire necondiţionată. În plus, lângă linişte cred că se adaugă un soi de armonie care vine din felul foarte apropiat de a privi lumea din jur.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Şi asta cum îţi explici? Ce rădăcini comune sau lucruri comune v-au adus la asta?

ROBERT TURCESCU: Mi-a fost teamă la un moment dat, pentru că soţia mea este totuşi cu paisprezece ani mai tânără decât mine și m-am gândit că e un om cu care voi avea nişte incompatibilităţi legate de raportarea fiecăruia dintre noi la lumea exterioară, la cunoştinţele pe care le-am acumulat, însă este fantastic să îţi dai seama la un moment dat că experienţa mea de viaţă acum pot să o împărtăşesc cu cineva, să dau din ce am acumulat eu, iar eu să mă încarc de fiecare dată cu energia ei, cu felul ei proaspăt de a privi întâmplările din jur și, o spun foarte serios, să mă hrănesc chiar din înțelepciunea ei.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Nu e aşa de mare diferenţa, nu?

 ROBERT TURCESCU: (Oftează) Pe mine m-a speriat un pic la început, cum ziceam, m-am gândit că la un moment dat va trebui să existe ceva în care n-o să ne putem armoniza. Uite că… nu există. Aproape că uneori mă enervez. Îmi zic, chiar aşa?! Sigur, ca în orice căsnicie, ajungem să discutăm, nu în contradictoriu, dar cu puncte de vedere care necesită o armonizare, dar ele nu devin nişte controverse dure, ireconciliabile. De fiecare dată e un drum, care nu e neapărat la mijloc. De asta spun că e chiar o minune. Aici nu am explicații raționale, mai ales că acum doi ani de zile ieşisem dintr-o relaţie lungă şi destul de complicată și eram într-o vacanţă lungă cu prietenul meu cel mai bun, în Brazilia şi în Peru şi vorbeam amândoi despre cum o să rămânem noi burlaci până la adânci bătrâneţi şi o să îmbătrânim plimbându-ne prin lume și privindu-ne crescând copiii din fostele căsnicii. La trei luni de zile de la finalul acelei vacanţe, Oana se muta deja la mine şi, la un an de zile de la acel moment, mă căsătoream din nou. N-am planificat absolut nimic. Totul a fost declanşat de faptul că mi-am dat seama deodată că da, uite, ea e femeia pe care am căutat-o foarte mult timp și o vreau mereu lângă mine. E foarte solară, foarte luminoasă, dar cu un temperament foarte puternic, e o femeie cultivată, cu care pot să discut orice, de la actualitate politică la dileme filosofice până la reţete în bucătărie.

I-am scris: am să îţi aduc un inel. Abordare tipică de bărbat care agaţă pe Facebook, să zicem. Ea nu a zis nimic, dar eu m-am tot gândit la conversaţia asta şi am cumpărat un inel de acolo, din Peru. Unei femei pe care nu o cunoşteam.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum v-aţi cunoscut?