fbpx

Licitatie Artmark: O pictura de Tonitza, vanduta aseara cu 170.000 de euro

de

O pictura realizata intre anii 1920 si 1922 de Nicolae Tonitza a fost adjudecata, la licitatia de primavara a casei Artmark de aseara, cu suma de 170.000 de euro, de un cumparator care doreste sa ramana anonim. Un alt tablou al lui Tonitza s-a clasat pe locul doi in topul vanzarilor, in timp ce ultimul loc pe podium a fost ocupat de o lucrare semnata Nicolae Grigorescu. Vanzarile totale au atins 1.281.750 €, reprezentand 90% din valoarea medie estimata, dupa ce 183 de colectionari si investitori au concurat in oferte pentru 187 dintre cele 207 de loturi propuse, timp de mai bine de patru ore.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Echinoctiul de primavara a marcat nu numai inceputul primaverii astronomice, ci si primul succes al artei romanesti pe piata din acest an, in cea de-a patra editie anuala a Licitatiei de Primavara Artmark, care a avut loc, aseara, la J. W. Marriott Grand Hotel.
Cea mai importanta vanzare a serii a fost pictura lui Nicolae Tonitza „Trei frati (Copiii pictorului)” din 1920-1922, o capodopera deosebit de insemnata in creatia maestrului si o raritate pe piata de arta, adjudecata cu 170.000 €, valoare situata confortabil in intervalul estimat (€ 100.000 – 200.000). Astfel, opera intra pe locul al 10-lea in clasamentul celor mai importante vanzari de pe piata romaneasca de arta, fiind cea de-a doua pictura de Tonitza care a reusit sa ajunga intre primele zece, intr-un top dominat de operele lui Nicolae Grigorescu.
 
Cumparatorul, anonim: “exista niste contracte de confidentialitate”
Contactat de Marea Dragoste, reprezentantul case de licitatii Artmark a refuzat sa dezvaluie identitatea cumparatorului picturii de Tonitza. „Nu doar la noi, ci si peste tot in lume, exista niste contracte de confidentialitate pe care suntem obligati sa le respectam. Deci, nu va pot spune. Sunt cazuri in care cumparatorii sunt dispusi sa-si dezvaluie identitatea, dar de cele mai multe ori, ei doresc sa ramana in anonimat”, ne-a declarat Valeriu Sangeorzan, reprezentantul casei Artmark.
Recordul pietei din Romania: „Nud in iatac”, 290.000 de euro

Suma oferita pentru „Trei frati (Copiii pictorului)” reprezinta un record pentru tema copilariei in pictura lui Tonitza, considerata a alcatui unul dintre cele mai relevante capitole din opera sa, valoarea depasind-o cu mult pe cea realizata de „Fiul padurarului” (115.000 €), intr-o licitatie Artmark din iunie 2011. Nudurile purtand tusa inconfundabila a pictorului raman insa genul preferat de colectionari, precum o arata adjudecarea unei alte picturi de exceptie, datate 1928-1929, „Nud cu spatele” (est. € 70.000 – 100.000), la urmatorul pret al serii in ordinea importantei – 77.500 €. Un alt argument este si recordul absolut al pietei din Romania, detinut de „Nud in iatac” din decembrie 2011, cand a fost vandut la Artmark cu 290.000 €.

„Care cu boi la asfintit”, vandut cu 52.500 de euro
Nicolae Grigorescu a fost si de aceasta data printre autorii care au adus cele mai mari preturi de adjudecare, cu pictura datata 1899, „Care cu boi la asfintit”, vanduta cu 52.500 €. Ilustrand momentul inserarii in tonuri de gri, aceasta a obtinut un pret de adjudecare mai scazut decat alte opere pe aceeasi tema, caracterizate de o paleta luminoasa, de factura impresionista, precum este „Care cu boi la Ora?ii”, vanduta cu 165.000 €, in cadrul Licitatiei de Iarna de anul trecut.
 
LICITATIA DE PRIMAVARA 2012
Totalul vanzarilor: 1.281.750 €
Rata de adjudecare: 90 %
Numarul de loturi oferite: 207
Loturi adjudecate: 187
Cele mai ridicate valori atinse:
1. Nicolae Tonitza, „Trei frati (Copiii pictorului)”, 170.000 €
2. Nicolae Tonitza, „Nud cu spatele”, 77.500 €
3. Nicolae Grigorescu, „Care cu boi la asfintit”, 52.500 €
 
Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.