fbpx

Adrian Ghenie, artistul de milioane de euro, din nou în România. Detaliile unui „Autoportret” de tinerețe

de

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă. Este vorba de un intricat „Autoportret” de tinerețe (realizat în anii 2003-2004), care este disponibil în „Licitația Artmark de Artă Postmodernă și Contemporană, inclusiv o secvență caritabilă pentru acordarea unei burse pentru încurajarea cercetării artei românești”, eveniment ce prezintă publicului peste 200 de creații contemporane și care va avea loc marți, 20 februarie, de la ora 19.00, atât la Palatul Cesianu-Racoviță, cât și online, pe platforma Artmark Live.

Excepționala lucrare în licitație, al cărei preț pornește de la 50.000 de euro, prezintă unul din primele sale autoportrete cunoscute și datează din anii pe care artistul i-a numit „o perioadă ciudată”, cu multe căutări, în care a emigrat în Austria și era cât pe ce să renunțe la pictură. Originar din Baia Mare, Adrian Ghenie a înregistrat, în ultimii ani, noi recorduri de vânzare. Pictura sa „Pie fight Interior 12”, realizată în 2014, a fost adjudecată recent, în mai 2022, cu 8.000.000 de euro, la o licitație din Hong Kong. La evenimentele de profil din România, recordul său pentru un alt autoportret compozițional (2006-2009) a fost înregistrat la Artmark, în decembrie 2019, pentru 150.000 de euro.

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

Noul eveniment al Casei A10 by Artmark reunește și cei mai de seamă artiști români postmoderni, între care se află și o mică colecție de lucrări ce îi aparțin lui Marcel Iancu, provenind din perioade diverse și realizate în tehnici diverse, de la litografie la picturi abstracte în ulei. Artist complex, făuritor al mai multor lumi artistice, avangardist eclatant în România, fondator al dadaismului universal în Zürich, împărțindu-se între plastică, scenografie și arhitectură (în Franţa lucrase ca arhitect pentru reconstituirea clădirilor din ruinele Primului Război Mondial), emigrează din convingere în Palestina, unde este și astăzi celebrat drept întemeietor al școlii moderne israeliene de pictură. Două dintre aceste lucrări, pictate în tehnica clasică a uleiului pe pânză, în maniera abstracțiunii lirice, sunt numite „Compoziție cu măști și o cumpănă” și „Compoziție abstractă” și sunt estimate conservator la 1.500-2.500 de euro.

De asemenea, evenimentul de licitație din 20 februarie include și o secțiune caritabilă, la care participă 18 lucrări, printre care și „Cariatidă” de Irina Dragomir, operă care a făcut parte din expoziția „Young Blood”, de la Art Safari (București, 2019). Cu banii strânși din vânzarea loturilor marcate cu inimă roșie, A10 by Artmark acordă o bursă de studii pentru încurajarea cercetării artei românești, de o manieră clasică și precisă, constând în realizarea de monografii cu privire la importanți artiști români de patrimoniu, amplu puși în valoare în piața de artă, însă insuficient cercetați academic și documentați în literatura de specialitate.

Operele care participă la „Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană” pot fi deja descoperite atât pe pagina de internet dedicată evenimentului, cât și în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță (str. C.A. Rosetti nr. 5), zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 și 20.00. La noi intrarea este mereu liberă, nu doar de #NoapteaMuzeelor!

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.