Jean-Marie Le Pen spune ca a fost “extrem de afectat” de imaginile care o comparau pe fiica sa cu Hitler, difuzate in timpul concertului pe care Madonna l-a sustinut saptamana trecuta in Israel, si intentioneaza sa solicite de la artista americana daune de 1 milion de dolari, relateaza lefigaro.fr.
Aflat la Lyon, miercuri, in campanie pentru alegerile legislative din Franta, Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului francez de extrema dreapta Frontul National, a facut cateva declaratii in legatura cu polemica in care sunt implicate fiica sa, Marine Le Pen, si Madonna, dupa difuzarea acelor imagini in timpul concertului sustinut de cantareata americana la Tel Aviv.
“Am fost extrem de afectat de aceasta chestiune”, a declarat Jean-Marie Le Pen, care o va incuraja pe fiica sa sa ceara despagubiri pentru acest “afront”.
“Cand o voi vedea pe Marine, o voi sfatui cu tarie sa ceara de la Madonna sau, in orice caz, de la organizatorii turneului ei mondial, daune de un milion de dolari. Nu este deloc scump pentru aceasta defaimare, pusa in serviciul mercantilismului cultural”, a spus politicianul francez.
Jean-Marie Le Pen a denuntat, totodata, acel clip “orchestrat cu multe milioane de dolari” si a profitat de ocazie pentru a lansa o ironie la adresa fostului presedinte francez Jacques Chirac. Catalogand-o pe artista americana drept “o cantareata care a devenit celebra aruncandu-si chilotii in mainile lui Jacques Chirac”, Jean-Marie Le Pen a adaugat: “Ea a facut acel lucru la momentul potrivit, pentru ca, acum, este evident ca el nu ar putea sa ii mai prinda”.
Louis Aliot, vicepresedintele Frontului National, a declarat, luni, ca partidul sau nu intentioneaza sa depuna deocamdata o plangere in justitie. “Vom vedea ce se va intampla cand va concerta in Franta”.
Nu se stie deocamdata daca Marine Le Pen va asculta de sfaturile primite de la tatal ei. Pentru moment, privirile francezilor vor fi indreptate spre cele doua concerte pe care Madonna le va sustine in Franta in cadrul acestui turneu – pe 14 iulie, pe Stade de France din Paris, si pe 21 august, la Nisa.
“Daca va face acelasi lucru in Franta, o vom astepta la cotitura”, a avertizat Marine Le Pen.
Videoclipul Madonnei difuzat cu ocazia lansarii turneului sau mondial, joia trecuta, in Israel, in care apare un portret al sefei extremei drepte franceze, Marine Le Pen, cu o zvastica pe frunte a facut senzatie pe internet.
Videoclipul este un montaj care a fost proiectat pe scena din Tel Aviv inainte de cantecul “Nobody knows me”.
Chipul Madonnei, binecunoscuta pentru gustul sau pentru provocare, apare succesiv in videoclip suprapus peste fetele unor personalitati ca papa Benedict al XVI-lea, liderul chinez Hu Jinato si Sarah Palin.
Fata Marinei Le Pen apare timp de cateva secunde cu o zvastica pe frunte, inainte de proiectia imaginii unui personaj compozit care pare sa fie Adolf Hitler.
In turneul ei mondial “MDNA Tour” – cel de-al noualea din cariera -, Madonna, in varsta de 53 de ani, va sustine 80 de concerte in peste 30 de tari din Orientul Apropiat, Europa si pe continentul american. Acest turneu se va incheia in prima parte a anului 2013 in Australia, unde Madonna nu a mai cantat in ultimii 20 de ani.
Turneul, primul dupa “Sticky and Sweet” din 2008/2009, promoveaza cel mai recent album de studio al cantaretei, “MDNA”, al 12-lea din cariera, ce a fost lansat in luna martie.
Descrisa de numeroase ori drept “una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numita si “Queen of Pop (Regina Pop-ului)”, Madonna este si cel mai bine vanduta cantareata a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vandute in intreaga lume. In martie 2008, ea a fost inclusa in Rock and Roll Hall of Fame.
Pe 26 august 2009, Madonna a concertat la Bucuresti, in cadrul turneului “Sticky and Sweet”.
PARIS (MEDIAFAX)