Imitatie sau combinatie?

de

Dintotdeauna, ideea noastra despre cum suntem si cum aratam – deci cum dorim sa fim ca persoane – s-a constituit prin comparatie. Si, desigur, prin valorile timpului nostru. Admiratia fata de cineva duce, automat, la instinctul imitatiei. De mici copii, incepem sa copiem pe cineva, uneori fara sa ne dam seama. E drept, mai rar, devenim chiar constienti ca dorim sa fim (si chiar sa aratam) asemeni unei persoane pe care o admiram foarte mult.

Pierduta arta a tacerii
Imaginea creeaza prestigiul major, adica pur si simplu felul cum aratam. Pentru ca asa cum suntem in interior nu intotdeauna se distinge. Dar fizicul nostru, vizibilitatea noastra imediata, se arata nemilos. O fata isi va dori sa fie asa cum sunt fetele admirate, laudate pentru aspectul lor. Exista criterii, vorbe ale altora, care ne influenteaza.
Cand eram aproape de adolescenta, imi amintesc de un profesor care ne canta despre ochii femeilor cam asa: „Ochii albastri ca seninul ne imbata ca si veninul; ochii verzi niciodata sa nu-i crezi.“ Era si ceva despre ochii caprui, dar nu mai tin minte. Iar in mintea noastra, a fetelor, dorinta de a avea ochi de o anumita culoare ne bantuia precoce. La fiecare varsta, ne dorim sa aratam intr-un anumit fel, avand in minte o imagine ideala, de care dorim sa ne apropiem.
Filmele, ca si publicitatea, conteaza foarte mult. Si, daca ne gandim cum arata actritele din filme sau reclame, intelegem ca ele au influentat femeile si le-au determinat sa-si doreasca nebuneste sa arate ca niste staruri. Celebra actrita Alida Vali – al carei par lung, pieptanat cu carare intr-o parte, acoperind un ochi, a facut valva – a lansat o moda inedita si, in scurt timp, extrem de multe fete si femei se pieptanau exact ca ea.
Un articol recent, publicat in The New York Times, vorbeste despre „pierduta arta a tacerii“, luand-o drept exemplu – poate ca unic, singular – pe Greta Garbo, care in plina splendoare, s-a retras de la Hollywood. Era celebra, devenise un simbol al frumusetii enigmatice. Era, intr-adevar, foarte frumoasa. Fizicul ei era „la vedere“, dar era cuplat cu caracterul ei enigmatic. Autorul articolului afirma ca, in prezent, Greta Garbo nu ar mai putea misca nicio femeie, n-ar mai fi un model, n-ar mai influenta femeile de astazi, pentru ca astazi nu se mai cultiva mistere. In lumea de azi, „totul se spune si totul este la vedere.“
Explicatia lui este simpla si corecta. Democratia tehnologiei anuleaza misterul, traim cu totii intr-o vitrina, iar paparazzi sunt peste tot. Oricare celebritate are universul ei de „copii la indigo“, de imagini xeroxate, pentru ca ea se expune, ea vrea sa se arate, ea vrea ca lumea s-o cunoasca si s-o vada in cele mai intime ipostaze. Astfel, fiecare femeie are un sir intreg de imagini si personaje, dintre care poate alege cu cine sa semene. Asta nu e prea greu, nu numai pentru ca imaginile apar peste tot, dar si pentru ca industria frumusetii ne ajuta sa ne apropiem de cele pe care le admiram, sa fim ca ele. Contagiunea sociala functioneaza si ea. Epidemia de blonde o demonstreaza. Partea dificila este ca modelele nu mai sunt constante, nu sunt adesea imagini neschimbatoare. Marylin Monroe a fost o imagine fixa: blonda, usor voluptuoasa, nu grasa, dar cu forme ademenitoare, departe de a fi anorexica. Lady Gaga, in schimb, este in permanenta schimbare, fuge de propria imagine si devine mereu altcineva. Ea sustine ca-si pune o masca si ca da minimum de interviuri. Imaginea conteaza. De fapt, dintre toate, Madonna a inceput aceste schimbari, aceste iesiri dintr-o imagine fixa.

Dorinta si obsesie
Nu stiu daca Madalina Manole, „fata cu parul de foc“, avea parul rosu natural, dar imaginea ei a starnit apetitul multor femei pentru parul rosu, o culoare care nu avea prea multe admiratoare pana la acel moment. La ce visam noi, femeile? Este intrebarea predilecta a celor care fac marketing. Dificultatea este ca mai rar se viseaza pe un ansamblu si mai des se viseaza pe anumite parti ale lui. O femeie poate sa-si doreasca parul Claudiei Schiffer, picioarele nervoase ale Madonnei, sanii nu stiu cui, popoul lui Jennifer Lopez si tot asa. Ea vrea sa fie, poate, un cocktail de elemente.
Unele s-au trezit sosii, pentru ca semanau prea mult cu cineva. Sunt, se spune, vreo 6 Lady Di si acestea nu se simt prost ca natura „s-a balbait“, ci sunt fericite. Oare de ce? – se intreaba psihologii. De ce femeile nu mai vor sa fie ele, cele adevarate, unice, reale, autentice? Dorinta are intensitatea ei, fara indoiala. Dar, uneori, devine obsesie. Despre cineva care facuse cam 200 de operatii estetice ca sa fie asemeni reginei Cleopatra, si inca nu era prea multumita de cum arata, ce-am putea spune? O obsesie puternica, scapata de sub control. Ca fetita acestei femei isi dorea doar o mama – chiar daca ea nu e Cleopatra – pe cine interesa? Nu pe mama ei, deducem.
Fiecare varsta are modelul si aspiratiile ei. Este ridicol ca la o varsta matura sau prea inaintata sa-ti doresti aprig sa arati ca o juna celebra, dar nici nu te-ai bucura sa arati ca Brigitte Bardot la batranete.
Un sondaj recent, international, a relevat ca imaginea cea mai admirata, dorita, invidiata, ramane clasica, fragila Audrey Hepburn. Culmea, nicio diva blonda si sexy, de nicaieri din lume sau din istorie, nu o poate detrona. Ma intreb daca invazia de blonde de la noi, acele VIP-uri de carton – acele „poze fara minte“ sau fara suflet sau fara vorbe – au auzit vreodata de Audrey Hepburn.
Ea a fost frumoasa in toate etapele vietii. Ea a demonstrat ca poti fi frumoasa la orice varsta. Dar, pentru asta, nu trebuie sa te zapacesti alergand dupa modele, ci sa culegi, din mers, modele care ti se potrivesc, combinand ceea ce esti cu ceea ce nu esti, dar ai dori sa fii. Pentru ca, oricum, lumea-si lasa amprenta asupra ta. Cine poate sa spuna ca Vanessa Redgrave nu arata minunat, acum, la 74 de ani – atat de zvelta, atat de blonda spre alb… – , maritata la 69 de ani cu Franco Nero, care arata si el minunat?
Concluzia mea: femeile proaste aleg prosteste modele, femeile inteligente aleg inteligent modele. Fara fite, cu cap. Raman ele insele si sunt constiente ca timpul trece. Femeile proaste devin „bubuline“. VIP-urile noastre de carton, care populeaza tabloidele, nu devin niciodata foaie velina. Cartonul este suficient de grosolan pentru obrazul lor,  spre deosebire de foaia velina, care e prea fina pentru un atare context.

Text aparut in revista Tango.

  • Credit: Getty Images
  • Title: 102974528

 

Categorii:
Psihologie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *