Așa de frumoasă m-am întors la Mine! – de Manu Pencea

de

Rămâne un secret dacă fata cea mică a împăratului din poveste era și cea mai deșteaptă, totuși avem o certitudine: era cea mai frumoasă. Când ai mai crescut nițel ai văzut că fata cea mică a împăratului sărise din poveste, devenise gâdilata din generală, apoi liceana ce își fișa alfabetic partenerii de ring. Luai un aer în așa hal de degajat că se enerva și aerul pe tine doar ca să-ți înghiți un răspuns la o întrebare nepusă de niciun băiat.

Mai târziu, la birou, cine crezi că, dintr-o singură fluturare de gene, nevroza feromonii masculini, care cerșeau prin perorații precipitate, încă o fluturare?! Tot frumoasa sărită din poveste. Puteai să faci grafice cârlionțate în culori neon și recenzii hegeliene la un film în vogă, nu concurai cu vocea de stewardesă a colegei când spunea ”Băga-mi-aș picioarele!”.

Și dacă așa stă treaba în poveste și în nepoveste, de ce să te mai miri că prima întrebare care ți-a venit în minte când el a plecat a fost: ”E mai frumoasă ca mine?!”

Febra frumuseții

Cum viața a strâmbat din nas la esteticul din tine, ți-ai zis: Dacă nu frumusețe, atunci înfrumusețare să fie! Din creștet, până-n opinci.

Ai căscat ochii și ai ciulit urechile iepurește la bârfoteca corporatistă a bărbaților pentru o evaluare corectă și, ca la alba/neagra, te întrebai, ”fața sau picioarele”, chiar dacă vorba lui Mălăele îți susura în ureche ”adevărul e pe undeva la mijloc”.

Pentru că ești o femeie cu inițiativă și ambâț, ai strigat angajat ”Adunaaarea!” la toate lacrimile ce ți-au salinizat fața când te-a părăsit și ai intrat în șantierul de reabilitare.

Câteva luni, ai vărsat niște culori curcubeice pe păr, și când ți-a rămas niște culoare nefolosită, ai mai lipit și părul altcuiva, adunat pe făraș de la cine știe ce coafor. Acum, extensii folclorice cădeau până la fund în valuri, erai o femeie mulțumită, chiar dacă odată, la metrou, unul ți-a întins lasciv o mână ”Alo, doamna, v-a căzut o șuviță!” și ți-ai îndesat repede în poșetă smocul.

Ți-ai lungit genele burlesc, cu fire sudate de la altcineva, iar clipirea ta a devenit mai luxuriantă și mai grea, la propriu. Adicătelea pentru o pereche de ochi, aveai două perechi de gene care la fiecare clipire aveai senzația că îți aranjează și bretonul.

Borșul de altădată, pe care îl făceai grozav, devenise apă chioară, răzuiai niște legume, dar nu te lăsa inima să le arunci chiar pe toate în oală, o parte o puneai în ulei de măsline și le aruncai pe față. Te întreba copilul ce avem la masă și îi ziceai ”Citește pe fața mea!”.

Și nu te-ai oprit aici, ți-ai luat abonament la fitness să faci ca piatra gambe, fese și coapse. Trebuia să îți duci copilul la pian, nu conta, aveai clasă de bodypump! Când ai devenit tare ca piatra, ai mers la prăjeală de solar, ca să contrastezi sexy cu nămeții prea albi.

Doar un cocor ți-ai tatuat pe o mână, nici nu mai conta că la 70 de ani va deveni o musculiță zbârcită de deshidratare. Întindeai mâna și cocorul atrăgea priviri.

Și pe această linie bine conturată, ai pus fuste clepsidră, centimetri infiniți pe toc și bureți spongioși pe bust. Vaaai, ce frumos!

Viața e un cerc

Iar într-o zi, i-ai vizitat pe ai tăi, sub priviri admirativ-tractoriste azvârlite pe uliță. Apoi te-a întrebat în poartă:”Cine ești, măi, mamă?!”, iar tata ți-a zis că ai putea deveni un subiect psihiatric deosebit pentru rezidenții de specialitate pe care i-ai salva de la o plagiere de pe referate.ro.. I-ai ignorat, tu deveniseși mișto.

Nici nu ai ajuns bine la casa părintească și te-ai pus pe alergat în jurul livezii, de te-a întrebat un vecin peste gard după cine alergi. Te-ai oprit doar când ți-a zis taică-tu că îi faci rușinea în bătătură, să pui mâna pe niște lemne să faci fitness cu folos. Ai mutat lemnele în altă magazie și nu te-ai oprit decât când ai simțit febră musculară: misiune îndeplinită!. Seara, ai trecut prin hol și te-ai întâlnit cu o femeie. Avea peste 40 de ani, pielea de cacao, coamă de cal în creștet, două perechi de unghii, deși avea tot zece degete, niște iriși căprui înecați într-un stuf de gene, o privire umbrită de sprâncene de samurai, îngroșate în creion. Îi lipsea doar tariful lipit pe frunte. Era o oglindă.

Ai dat fuga la caseta cu poze și te-ai uitat la tine, nefrumoasa de acum un an, părăsita pentru o frumoasă. Într-o poză, zâmbeai luminos la un copil scos din cristelniță, la botez.

Atunci ai luat un pachet mare de vată pe care l-ai înmuiat în jumate de tub de lapte demachiant Doina și ai început să stergi cu buretele culori cărbunoase de pe față. Ți-ai dezlipit în durere genele și părul altcuiva din cap, ți-ai smuls unghiile false, de la crucea de Piatră, și ai răsărit TU. Ai plâns mult.

Nu mai erai o femeie în serie, că doar prelungirile cosmeticale nu fac altceva decât să te uniformizeze în grotesc. N-ați văzut că, în sindrofii și evenimente mondene, toate femeile seamănă? Erai o femeie din producție stas ca păpușa de la Arădeanca, cum naiba să se mai vadă o aluniță cochetă, un ochi migdalat sau ridul apărut la zâmbetul primului gângurit de copil.

Fardurile gotice de pe podiumuri trebuie să atragă atenția pe haine, e comerț pur. Femeia adevărată nu e aia, ci aceea care își sublimează discret harurile lui Dumnezeu. Părul blond nu e în același film cu sprânceana neagră și nici buretele de volum bustier cu temperamentul energic french.

Atitudinea și autenticitatea sunt singurele frumuseți ale unei femei. Fata cea mică din poveste dădea probe pețitorilor, fata din liceu avea un râs în cascade de umplea ringul, deși avea nișe kilograme în plus, fata de la birou avea curaj adunat în privire.

Numai tu te cunoști pe lumea asta, nu te poți picta în alte culori. Tabloul meu a ieșit cam așa: un parc tăiat în două. De-o parte, aranjată clasic a la Grădinile Versailles: forme regulate, arbuști tăiați la linie, alei labirintice cu pietricele și nisip – nimic imprevizibil, nimic spontan, uniformizare.

Dincolo de gard, partea de parc natural: claie de ierburi neregulate, copaci mici și mari, iederă și fân sub soare, miros de floare sălbatică – pășești și nu știi ce minune a naturii îți mai bucură simțurile.

Știți că am găsit o spărtură în gard?! M-am târât pe brânci din clasic, cu genunchii juliți și obrajii primeniți de lacrimă și m-am ridicat în claia de natură de la Dumnezeu. Așa de frumoasă m-am întors la Mine!

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Superb!
    Este necesar să ne educăm copiii (pe fete, dar și pe băieți) în a aprecia autenticul și originalul, nu falsitatea și “moda”; este necesar să-i învățăm să gândească, ca să nu mai poată fi (atât de ușor) manipulați pentru a deveni consumatori de orice.

    Violeta august 3, 2019 7:18 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *