Elena Gheorghe este pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru doua dintre cele mai importante evenimente din viata ei: nunta si botezul fiului sau, Nicholas.
Artista a declarat ca va avea o nunta mixta, in care traditiile romanesti se vor imbina cu cele machedonesti, fiind un adevarat spectacol pentru toti cei invitati. “Va fi o nunta traditionala, in care vom incerca sa imbinam toate obiceiurile. Vom avea un meniu traditional, din care nu vor lipsi sarmalutele, friptura si mai ales mieii la protap, specifici nuntilor de machedoni”, a povestit ea.
Evenimentele vor fi cu atat mai emotionante, cu cat botezul micutului Nicholas va fi oficiat chiar de tatal artistei, care este preot. In ceea ce priveste rochia de mireasa, pe care toata lumea asteapta sa o vada, aceasta va avea nu una, ci doua. Elena a marturisit ca una dintre ele va fi “de printesa”, genul de rochie pe care o porti o singura data-n viata, iar cealalta, pe care o va purta la petrecerea de dupa cununie, va fi la fel de speciala, dar ceva mai lejera. “Rochia pe care o voi purta la biserica va fi de basm, cu pene foarte fine si pietre pretioase, creata de unul dintre designerii mei preferati, Manuel Mota, un designer spaniel de traditie.Rochia de la petrecere va fi create special pentru mine de fetele de la Atelierul Ersa. Corsajul este cusut manul cu pietre Swarovski si dantela frantuzeasca, iar partea de jos va fi detasabila tocmai pentru a pune in evidenta dansul mirilor, care va fi de fapt un colaj de mai multe stiluri”, a declarat Elena. Domnisoarele de onoare, vor avea si ele tinute special. “Vor purta rochii in nuanta lavandei, dar modele diferite. Am cumparat pentru ele toata colectia Anei Radu?”, a mai povestit artista.
Petrecerea de dupa va avea loc la Ambasad’Or, unul dintre cele mai selecte locuri din capitala, acolo unde Elena si Cornel asteapta o multime de invitati. “Mama are 9 frati, tatal meu este machidon, asa ca va fi din start o nunta cu destul de multi invitati. Numarul exact il vom sti insa abia la final”, a mai adaugat artista.