fbpx

Marin Preda – Căsătoria e o temniță în care oamenii, cu vini diferite, se închid și se urăsc reciproc

de

„Era un om de o extremă înțelegere a femeii, era unul din rarii bărbați care întelegeau femeia (…) Se poate spune că n-a avut noroc la femei, dintr-un motiv sau altul. Marin era totuși omul pe care o femeie visează să-l gaseasca. Era un amant perfect, era un soț excesiv de delicat.” Aurora Cornu (Jurnal intim – Marin Preda)

“Aurora dragă, iubita mea,(…) Te-am sărutat la stația de tramvai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoșat de soare și beam dinainte apă multă. Dar apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, așa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărțire. Ele nu țin locul dorinței chinuitoare care mă stăpânește acum în amintire, de a te strânge la piept și a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag și ochilor tăi frumoși!” (Scrisoare către Aurora Cornu, prima soție)

 

Amintire

Amintirile nu reînvie decât atunci când viitorul ni se îngustează…

 

Bibliotecă

Un răsărit de soare poate să fie o magică întâmplare care să țină locul unei biblioteci. Cu condiția ca, mai târziu, biblioteca în niciun chip să nu lipsească.

 

Căsătorie

Căsătoria e o temniță în care oamenii, cu vini diferite, se închid și se urăsc reciproc, crezând că au fost pedepsiți să ispășească pe nedrept pedeapsa celuilalt…

 

Destin

Bune sau rele, morale sau imorale, dintr-un mediu abject sau sublim, destinele umane nu stârnesc interesul nostru decât dacă sunt supuse legii mișcării și schimbării… Mișcarea și schimbarea însuflețesc atât pe cei virtuoși, cât și pe cei detestabili.

 

Fericire

Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră.

 

Gândire

Prin gândire putem descoperi în noi lumina. Nu umilința, ci flacăra cugetării ne poate înălța…

 

Locuri

Anumite locuri ne fură sufletul, printr-un miracol care se petrece în noi numai acolo unde ne simțim mai presus de fericirea obișnuită.

 

Moarte

Oricât am filozofa pregătindu-ne de moarte, nu ne pregătim deloc, ideea e o pură vanitate a gândirii… În fața morții nu mai ești nimic, nu mai ești poet, ești un simplu om care trebuie să dispară.

 

Natură

Suntem mai mici decât vasta natură, dar și mai mari când ne contopim cu ea… un deal minunat, un munte superb nu sunt astfel decât fiindcă le vedem noi.

 

Prieteni

Nu trebuie să fie mari șocurile pe care le primim de la un prieten (în fața celor primite de la alții rămânem nepăsători chiar dacă sunt infamii menite să ne culce la pământ; nu ne culcă!), însă cele primite de la un prieten lovesc un seismograf mai adânc, pe care cu greu îl repunem în stare de echilibru.

 

Război

Războiul nu stinge nimic între oameni, așa cum o flacără mai mare nu stinge una mai mică, ci dimpotrivă, parcă o întețește.

 

Singurătate

Dispariția iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiți zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Ești singur.

 

Suferință

Suferința e un tezaur de care nu trebuie să ne rușinăm, dar pe care nu trebuie să-l mai sporim conștienți!

 

Tinerețe

Tinerețea e o trufie, rareori o valoare.

 

Ură

Ura curată, adică ura pură, e mai demnă de respect decât fericirea amestecată cu josnicii.

 

Viață

Cât timp există viață în noi, fericirea, ca și nenorocirea, ne urmăresc în bârlogul în care să zicem că am fi reușit să ne retragem și ne afumă la gura vizuinii cu atâta viclenie, încât ne silesc să ieșim fără măcar să ne dăm seama că o facem.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.