Satul bunicilor mei, undeva in lunca Dunarii, a fost raiul meu pe pamant in fiecare vacanta. Nu conta anotimpul si nici durata sederii, eram fericita si eram eu, nepoata lui Barbu.
Vine din nou vacanta mare, doar ca acum clopotelul nu mai suna pentru mine. Si atunci, ma uit cu drag la puiul din curtea mea care asteapta vacanta, desi regreta ca nu ii mai vede pe copiii din clasa lui o vara intreaga. Eu nu aveam regrete, nu era o problema pentru mine daca nu imi vedeam colegii ani intregi, nu imi pasa pentru ca eu plecam la tara!
Ma astepta acolo baiatul cel frumos al postasului. Nu ii stiam numele si banuiam ca e cu doi-trei ani mai mare ca mine. Aveam insa o mica problema: postasul din satul bunicilor avea 13 copii – baieti si fete – care semanau foarte bine intre ei si care erau frumosi si foarte frumosi, asa ca, in ceea ce ma priveste, deruta era totala. Nu imi ramanea decat sa sper ca ziarul bunicului il aducea in fiecare zi baiatul frumos care, vara trecuta, isi mototolise camasa la spate de emotie ca am stat un pic de vorba despre ale noastre… Ce zici de mate? E nasol cu fizica… Eu cu caprele pe o parte a santului, cocotata intr-un salcam ca sa mananc flori dulci, el pe malul celalalt, in pantaloni scurti si cu o camasuta albastra. Poate pentru ca ma uitam de sus la propriu – fiind catarata in pom pe malul cel inalt al santului -, poate pentru ca simteam ca am o stea in frunte fiind de la oras, habar nu am, dar stiu ca l-am intimidat pe baiatul frumos. Cand a dat sa plece sa isi vada de drumul lui catre alte casute postale care asteptau nerabdatoare vesti, am vazut camasuta albastra chinuita de mainele pe care, de-a lungul conversatiei noastre, le tinuse mereu la spate si atunci am inteles ca si el avusese emotii. Asadar venea vacanta, oricare dintre ele, iar eu aveam treaba la mine la tara, ca bunicul primea ziarul in fiecare dimineata…
Vacanta de vara era cea mai grozava pentru ca era cea mai lunga si nu prea stateam in casa nici daca ploua cu galeata. Aveam animale de ingrijit. Stiam ce nevoi au si ce trebuie sa fac pentru gaini, porci, capre, vaci sau iepurasi de casa. Pentru mine vaca nu era mov si pe puiul de rata nu il chema Donald Duck. Eram de acolo, eram omul locului. Mergeam in lunca Dunarii, la gradina, si culegeam pepeni si rosii cot la cot cu oamenii mari, sapam bumbac cu o sapaliga ca sa fie mai pe masura mea si cresteam, cu frunze de dud, viermi grasi de matase la noi in tinda. Cred ca meritam sa ma inscrie in C.A.P., desi nu aveam varsta, ca de muncit eram cot la cot cu tot satul si pe camp, si la vie, si in caruta, si pe jos.
Cum sa imi lipseasca mie colegii de clasa? La tara aveam gasca mea. Eram patru la noi in curte si, cand venea vacanta, eram acolo toti verii -un baiat si trei fete. In curtea vecina erau verii nostri de verisor, adica de-al doilea, trei baieti. Deci ce ne lipsea? Nimic! Ba cu mingea, ba cu elasticul, ba in pomi, ba la corcoduse… trai pe vatrai! Mancarica buna, mamaliga in fiecare zi taiata cu ata de bunicul in portii egale si paine cu zahar daca voiam ceva dulce si bunica nu era acasa ca sa ne faca placinta.
Vine din nou vacanta mare si ma apuca un dor nebun de satul meu. As vrea sa las totul si sa fug iar la mine pe camp, sa ma tavalesc in trifoi si sa stau asa cu ochii pe cer ca sa vad cum se misca norii, dar… nu pot. Am termene de respectat, proiecte in derulare si alte chestii de astea scortoase care te obliga sa stai lipit de birou zi lumina si doar sa tanjesti dupa vara.
Vine vacanta mare si puiul meu de om din curte isi face programul de vacanta cu ore de chitara si de tenis si poate, daca are noroc, merge la tara, macar o saptamana intreaga cu bunica, asta daca nu cumva face alergie la aer sau la apa si, in trei zile, e acasa, dezamagit ca nici anul acesta nu a apucat sa stea cu iezii si curcile si sa adune triumfator ouale din cuib.