Lux pur, linie feminina si eleganta din cap pana-n picioare – iata caracteristicile exclusive ale casei Dior. Dupa mai multe profesii care au pregatit terenul (de galerist, desenator sau asistent de moda al creatorului Lucien Lelong), Christian Dior – total necunoscut in lumea modei de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, nascut in 1905 (in Granville, Normandia) – isi deschide, in octombrie 1946, propria casa de moda, pe Avenue Montaigne 30, in Paris.
La nouvelle femme
Cu prima sa colectie, intitulata „Ligne Corolle“, prezentata pe 12 februarie 1947, Christian Dior socheaza gustul vestimentar al vremii si realizeaza ceea ce noi am numi „renasterea revolutionara a modei“ dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Noile forme, marcate de fustele croite larg din talie, purtate cu stramtul corset ce punea sic in evidenta formele feminine, folosirea tesaturilor pretioase pentru acea perioada – satin, matase sau taftan, perlele si strasurile – se situau la multe mentalitati departare de rochiile fade, pana la genunchi, croite din stofe groase, militaresti (o moda izvorata mai degraba din nevoie, decat din creativitate).
„Moda este ultima evadare a civilizatiei si a frumusetii“, afirma designerul, o data cu lansarea colectiei sale. in ciuda acestui fapt, primele creatii Dior sunt privite ca fiind prea „provocatoare“ si „nepasatoare“ la suferintele unei Europe inca zdruncinate de cel de-al doilea Razboi Mondial; designerul este catalogat ca nonconformist. Reactiile merg de la controverse aprinse pana la divinizare – semn al rasunetului deosebit starnit de revolutionarul Dior. „Cygne Noir“, „Allegro“, „Précieuse“, „Mylord“, „Saphir“, „Indiscretion“- colectiile lui poarta nume ce trezeau, in mintea atat de incercatelor femei ale acelei perioade, amintirea dulce a unor discutii secrete, purtate in budoar sau la seratele dansante. Dupa ani de restrictii materiale si morale, visurile de eleganta ale femeilor din intreaga lume dobandesc o forma gratioasa: ea poarta numele Dior. „Noul look“ (dupa cum a fost proclamat de Camel Show, redactor-sef la Harper’s Bazaar) se nascuse.
in numai doi ani de la aparitia controversatei colectii, Dior ajunge sa domine pana la 50% din exportul de moda francez, colectiile lui fiind vandute in peste 23 de tari. Un geniu al haute-couture-ului, inzestrat cu mintea unui om de afaceri: in fiecare an ce urmeaza debutului, Dior prezinta doua colectii cu peste 170 de noi modele, care, pe langa costume, rochii de zi si de cocktail, cuprind accesorii si bijuterii – creatorul considerand ca „femeile care nu au in posesie bijuterii adevarate din pietre pretioase pot purta fara probleme bijuterii de serie“. Mai mult decat atat, Dior este preocupat sa-si puna numele sub licenta – chiar in 1955, existau deja peste 20 de firme autorizate pentru producerea elementelor Dior.
Liniile (in A sau H, precum si celebra Linie „lalea“), caracterizate prin cusaturi clare, modelele cu spranceana ridicata – simbol al sigurantei de sine, dar si al atractiei subtile – vorbesc despre o noua femeie: cea care vrea sa se afirme prin eleganta, prin feminitate si unicitate. Dupa ani de costume croite din stofe militaresti, in griul trist al razboiului, Dior prezinta rochii din matase cu decolteuri rafinate si fuste largi. Gospodina se preschimba in Madame: poarta rochii lungi, de seara, sau costume stranse pe talie, pantofi cu tocuri inalte, manusi lungi de velur si genti fine. Ea vrea sa se plimbe in corsaj si furou, vrea sa simta atingerea matasii si sa-si aminteasca cum e sa fie femeie. si, pentru ca doar foarte putine dintre ele isi permiteau un „adevarat Dior“, maini pricepute transforma, copiaza pretioasele exemplare.
„Lebada neagra“
Corsajul stramt contrasteaza cu fusta dintr-o trena lunga de peste 5-6 metri – stofa ce, in mod normal, ar ajunge pentru trei rochii. Ansamblul negru luxos, din satin (colectia toamna/iarna 1949-1950), impodobit cu marele pampon pe sold si purtand nume de poveste, „Cygne Noir“ – „Lebada neagra“, negrul fiind, dupa Dior, nonculoarea cu ajutorul careia se poate exprima cel mai bine eleganta) a facut istorie. in intreaga lume, a fost reprodus doar in trei exemplare: doua dintre ele si-au gasit „fashion victimele“ in Paris si New York, iar una a facut-o celebra, daca mai era nevoie, pe Marlene Dietrich.
Si asa incepe o relatie intre designerul de geniu si „ingerul albastru“, relatie care depaseste sfera colaborarii scenice. Dior va fi ceea ce azi numim stilistul Divei, cel care garanteaza atat la ocaziile festive, cat si in spatiu privat, pentru unicitatea si farmecul irezistibil al lui Marlene Dietrich. Cantandu-ne „La vie en rose“ sau „Love is Lyrical“ in rolul Charlottei Inwood din productia britanico-americana „Stage Fright“(1950), Marlene fascineaza prin feminitatea cu care poarta costumul albastru „Acasias“ (colectia de vara 1949), marca Dior. Neuitata este si aparitia acesteia la decernarea Oscarului, in 1951, in rochia de seara din linia Zig-Zag (1948), croita din trei parti, cu un decolteu adanc si slit indraznet pe picior, rochie cu nume de piatra pretioasa – Saphir.
Expozitia este un tribut pentru Christian Dior, punand in rampa talentul si rafinamentul creatorului de haine, dragostea lui pentru costume impunatoare. O parte din aceste inedite vesminte au fost create de Dior cu ocazia balurilor King and Queens (1949), Bal des Artistes (1956) sau Masks and Dominos Ball, gazduit de Charles de Beistegui in Palazzo Labia, in Venetia (1951), considerat balul secolului.
Toate acestea dezvaluie limpede ca afirmatia lui Christian Dior – ce se stinge pe neasteptate, in urma unui atac de cord, la numai 10 ani de la prezentarea primei colectii – s-a adeverit: „Totul, in fiinta mea, tot ce stiu, vad si aud se preschimba in haine“. in haine superbe, am adauga noi.
