„Cu totii cunoastem povestea. Fecioara pura si dulce, captiva in corpul unei lebede, jinduieste la libertate,
dar numai iubirea adevarata poate desface vraja“.
„Black Swan“ nu este un film despre iubire. Povestea din „Lacul lebedelor“, transpusa in realitate, este doar pretextul unei pledoarii pentru perfectiune. Inteleasa nu drept control absolut, ci ca dezlantuire. Nu alb sau negru, ci fragilitate si seductie deopotriva. Iar Natalie Portman reuseste admirabil sa le imbine, sa le oglindeasca una in cealalta, la fel cum Nina Sayers, balerina, trebuie sa o faca pe scena.
In balet, pentru a pregati un rol perfect e nevoie, pe langa talent, de repetitie, constanta, tenacitate. Nina le are pe toate, mai putin capacitatea de a deveni altcineva. In Lebada Alba, isi joaca propriul rol. Danseaza asa cum traieste. Pentru Lebada Neagra, pe scena va trebui sa interpreteze, la propriu. Singurul mod in care poate sa o faca este proiectand povestea in realitate. Acolo unde, asa cum directorul artistic Thomas Leroy (Vincent Cassel) incearca sa-i demonstreze, singurul obstacol in calea perfectiunii este ea insasi. E momentul sa uite de sine.
Cei 28 de ani ai Ninei au fost traiti numai pentru dans. Mama (Barbara Hershey), o fosta balerina nevoita sa renunte la cariera pentru a o aduce pe lume, isi vede implinite propriile nazuinte prin talentul fetei. Intreaga casa, cu oglinzi, desene si loc pentru exersarea pasilor seamana cu un templu inchinat baletului. In care timpul sta in loc, Nina pare ca nu a crescut, pentru mama ei este tot o fetita de care se ocupa, dedicat si sufocant in acelasi timp, intreaga zi. E mai dispusa sa o consoleze pentru esecuri decat capabila sa se bucure de obtinerea unui rol visat, vreme indelungata, de fiica ei.
Abordarea, voita a fi fara prejudecati, a „Lacului lebedelor“ cere o abilitate de a intrupa si albul, si negrul. De a te preface, de a da totul, pana devii altcineva. Rolul este ravnit si de Lily (Mila Kunis), mai putin talentata, dar stapana a artei disimularii, fara scrupule sau principii. Capabila sa joace orice ipostaza. Nina se simte amenintata, intrucat, la randul ei, o urmarise aproape obsesiv pe fosta prima balerina a grupului de balet, Beth (Winona Ryder), chiar furandu-i obiectele personale pentru a se putea transpune mai usor in rolul ei.
Eroina creste o data cu invatarea rolului. Devine prima balerina pe care o idolatrizase, de nerecunoscut pentru mama ei, care nu-i intelege metamorfozarea. Nu stim daca replica „E randul meu!“ este adresata rivalei Lily sau siesi. Partii intunecate, ascunse, ferecate din ea insasi. La fel cum Lebada Alba, pierzandu-si iubitul, isi gaseste libertatea in moarte, Nina face totul pentru a atinge perfectiunea pe scena. Pana la urma, directorul artistic cu care inverseaza rolurile seducator-sedus avusese dreptate: singurul obstacol il reprezenta ea insasi.
Regizorul Darren Aronofsky a gasit in Natalie Portman dansul spectaculos al feminitatii delicate cu seductia fascinanta. Cu toate acestea, „Black Swan“ nu este un film despre dragoste. Ci, mai curand, un film despre lupta, uneori nedreapta, dintre albul si negrul ascunse in fiecare dintre noi.
