Simona Catrina – Respond to Friend Request. YES. Forever!

 Un viciu care si-a platit datoriile catre mine

L-am considerat, multa vreme, o coada de cometa din spatiul virtual. Fulgera pe cerurile insomniilor mele, de pe la miezul noptii, pana in zori, la 4.00-5.00. Presupuneam ca era intervalul orar in care iubita lui facea nani, iar el statea de vorba cu mine, pe mesageria privata, despre muzica, presa, iubire si noroc.
Imi spunea lucruri superbe, imi citise cartile, textele, blogurile, gandurile. Dar nu va ascund, asemenea lucruri imi mai spusesera si alti barbati din viata mea. Ma mai amagisem de o vesnicie de ori, mai gasisem o infinitate de iubiri perfecte, asa ca romantismul nocturn al lui Doru – un barbat frumos, destept si (cel mai grav) cu cinci ani mai tanar decat mine – ma gasea intr-o criza de scepticism.
Im noiembrie 2011, redactia revistei Tango avea o actiune la Constanta, o intalnire cu cititoarele. Cu cateva zile inainte de asta, conversam cu Doru pe Facebook si, marturisesc, incurajata de cocktail-ul pe care-l beam in timp ce-l chestionam artistic, m-am trezit scriindu-i: ”Ce-ar fi sa vii si tu la Constanta?”. Eram convinsa ca ma refuza. Mi-era deja rusine ca am sarit peste trei cai. Poate ar fi trebuit sa va spun ca, la acel moment, el locuia in alt oras, deci transmutarea era cam in scurt si cam prea putin probabila. Mi-a raspuns in zece secunde – ”Da, vin!”. Datorez asadar unui viciu fericirea mea. Daca as fi avut alcoolemia zero, n-as fi indraznit niciodata sa-i propun omului aflat ”in a relationship” sa ma intalneasca pe malul marii, acolo unde ne-am indragostit fara sa rostim o vorba.

Taxa pe trecutul adaugat

A venit, a ramas langa mine, s-a dovedit ca relatia lui afisata pe Facebook avea termenul de garantie depasit, era doar o inertie a statusului (lucru care n-a impiedicat-o pe distinsa doamna sa ma scoata ostentativ din lista ei de prieteni, ca si cum i-as fi furat oglinzile retrovizoare, fericirea sau codul PIN). Ne-am mai despartit doar de vreo doua ori pana s-a mutat in Bucuresti, la mine, pentru mine, pentru noi.
De atunci, am tot infruntat previziunile celor care inca mai cred ca un barbat cu cinci ani mai tanar decat mine va pleca dupa o femeie cu cinci ani mai tanar decat el.
Doru nu va pleca niciodata dupa nimeni, asta stiu. Eu si el nu vom pleca decat dupa moarte. Iar daca viitorul ma va contrazice cu obraznicie, am sa ma supun ironiei generale, am sa accept ca niciodata nu esti prea batran ca sa fii prea tanar. Ca niciodata nu esti prea experimentat ca sa fii prea naiv. Doru a trecut multe probe autoimpuse, eu nu l-am verificat niciodata.
Fosta lui sotie nu e de acord cu povestea noastra, asta ca sa ma exprim in limite publicabile. Mai mult, prietenii ei m-au injurat pe bloguri, intr-un trist anonimat, intr-o trista incercare de a salva cauze pierdute. Ei erau despartiti cu doi ani inainte de a ne cunoaste noi, insa acesta este, pare-se, un amanunt nesemnificativ.
Mi-a fost teama de convulsii sentimentale, Doru are doi copii din prima casnicie si, desigur, ei nu sunt fanii mei inraiti. Mie imi sunt dragi, fara sa-i cunosc, fara sa fac uz de ipocrizii constructive, fara sa gandesc prea departe. Caut sa-l conving pe Doru ca, desi ei sunt niste adolescenti care nu-si gasesc timp, energie sau minute nationale sa-l sune, el va fi intotdeauna tatal lor, eroul lor, amintirea lor frumoasa. Si ca va veni o zi cand ii vor intelege optiunile.
Cand au divortat parintii mei, nici eu n-am descalcit toate codurile, de la inceput. Pe parcursul filmului, insa, am priceput. Si, mai ales, am priceput totul atunci cand eu insami am luat decizii ciudate, bruste, definitive. Copiii sunt condamnati, uneori, sa-si inteleaga parintii prea tarziu.

 Simona Catrina-Roman

Doru ma iubeste oricum. Stiu, o sa-mi spuneti ca e prea curand ca sa stiu asta. Credeti-ma, Doru ma iubeste frumoasa, urata, grasa, slaba, epilata, neepilata, calma, nervoasa, harnica, lenesa, beata, treaza, bogata, saraca, sanatoasa, bolnava, coafata, ciufulita. Doru ma iubeste si cand facem dragoste, si cand eu nu vreau sa facem dragoste. Si cand eu evit sa facem dragoste, fiindca am hepatita, am nervi, am arsuri sau am probleme exitentiale. Si cand sunt Simona Catrina, si cand am sa fiu Simona Catrina-Roman.
Doru e cel mai bun amant pe care l-am capatat vreodata. Uneori ma sperie, am senzatia ca stie suspect de multe lucruri despre trupul unei femei. E bun, isi inghite nervii lui cand eu ii improsc pe ai mei, ma ajuta atat de mult, incat ma enerveaza, odata am tipat la el fiindca voia sa-mi lege el sireturile, fiindca a vazut ca ma durea spatele. I-am spus ca nu sunt baba sau handicapata, l-am impins si l-am repezit. Apoi am plans in hohote, cu remuscarile ciorchine, in timp ce el imi mangaia mainile, ochii, sireturile de bumbac. Atunci am stiut ca e al meu pentru totdeauna, ca nicio toana, indigestie sau dilema de-a mea nu conteaza. Ca sunt copila lui, femeia lui, prietena lui.
Il iubesc pe Doru intr-un fel care imi era strain, pana sa-l cunosc. Am adunat in iubirea asta erotism, suspans si devotament, prietenie si obisnuinta, curaj si onestitate. El m-a dezvatat de frica, de frici paguboase, de scepticism, de reflexul de a ma apara inainte de a fi atacata. Daca Doru va lipsi vreo noapte de acasa si n-am sa pot da de el la telefon, am sa ma tem ca a murit, ca s-a imbatat intr-un cenaclu de poeti neintelesi sau ca a adormit in tramvai, in drumul spre casa, si-a ajuns la depoul Dudesti. Dar niciodata, jur ca niciodata n-am sa ma tem ca m-a parasit sau ca l-a furat somnul in asternuturile de satin ale amantei. Si de aceea stiu, acum si intotdeauna, ca eu si Doru nu vom scapa niciodata unul de celalalt.