Oreste Teodorescu: Intre a si mor se afla marea taina a Universului

Intr-o zi cu soare si copaci infloriti, in anul de gratie 1274, la Florenta, un tanar plimbandu-se amuzat pe strazile prafuite, lasate in vacarm si danganit de clopot, vede la un moment dat o silueta care ii aprinde toate simturile intr-un extaz nemaiintalnit pana atunci.

El era Dante Aligheri, iar ea, preafrumoasa Beatrice. De atunci, in literatura lumii se vorbeste pentru prima oara de dragoste la prima vedere. Divina Commedia, suma tuturor adevarurilor esoterice de pana atunci, imbogateste vocabularul si enciclopedia sentimentala a omenirii cu sensuri noi, care vor schimba fata destul de intunecata a lumii, aducand zambetul tainic al indragostitilor. Daca pana atunci, casatoriile si relatiile intre sexe se consumau prin acorduri foarte serioase intre familii apartinand aceleiasi clase sociale, religii sau semintie, zorii Renasterii reamintesc tuturor barbatilor si femeilor ca suntem nascuti din dragoste si nu din interes! Istoria acestui cuplu devine o pilda peste timp. Dante si Beatrice se casatoresc cu altcineva dupa ce si-au consumat iubirea ferindu-se de lume. Ea moare prematur, iar el, cuprins de o jale terifianta, ar rascoli tenebrele pentru a-i mai sorbi, macar o data, lumina din privire. Sfarsitul secolului al XIII-lea anunta, asadar, romantismul! Desigur, trebuie precizata marea influenta a sufismului, acest curent nascut din islam, dar raspandit in toate marile culturi si religii ale lumii, care prin Ibn Arabi innobileaza dragostea sexuala in termenii iubirii divine. Dupa aproape o mie de ani in care sexualitatea a fost considerata impura, diabolica si „generatoare de mari napaste“, asa cum credeau pana si gnosticii catari, iata ca sub influenta maura si gratie marelui Dante, romantismul devine motorul prin care armele incep sa rugineasca in lumina frumusetii iubirii.

O palida scanteie atrage sufletele ratacite in bezna Inchizitiei, iar asprimea cugetarii carturarilor din chiliile austere se transforma in nectarul schimbarii fluidelor dintre barbat si femeie. Semnalul, odata dat, deschide drumul trubadurilor, acesti poeti vesnic indragostiti care canta despre visul cavalerului intors din cruciade de a-si intalni printesa inimii. Iute, acordurile suave incep sa pluteasca deasupra curtilor nobiliare si se imprastie in toate clasele sociale schimband, pentru prima oara in Europa Medievala, rolul de femeie supusa barbatului. In cantecele lor, menestreii dragostei spun, de aceasta data, povestea barbatului care devine robul iubirii pentru „aleasa inimii“. In aceasta noua poveste de dragoste cei doi cunosc o stare alterata de constiinta prin care inteleg ca ei au devenit expresia sacrului masculin si a sacrului feminin, din uniunea carora se naste perpetuu VIATA. Iata ce scrie marele trubadur Guillaume de Poitiers: „Vreau sa raman cu doamna mea, pentru a-mi inviora atat de bine inima, incat sa nu mai pot imbatrani“ !

 Pentru Jonathan Black, autorul minunatei culegeri despre esoterism „Istoria secreta a lumii“, insasi  Renasterea are la baza un impuls de natura sexuala:
„Intreaga constiinta umana a fost transformata si a trecut la alt nivel de evolutie, deoarece cativa oameni au ales un nou mod de a face sex. Oamenii de atunci au inceput sa faca dragoste!“
Am vazut, iata, cat de frumos incepe in istoria noastra romantismul si marea lui incarcatura senzoriala. Sa nu uitam, insa, ce le scrie Sfantul Apostol Pavel Corintenilor: „Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia!“ Ceea ce inseamna ca nu putem fi pe deplin intregi decat impreuna.

Am folosit acest mic pretext pentru a intari ideea unei poezii care pe mine m-a tulburat alchimizandu-ma:

 

„O, dragul meu Pan,
si voi

Divinitati ale acestor locuri, daruiti-mi frumusetea interioara
si faceti
ca intreaga infatisare a mea

sa fie in armonie
cu ceea ce port in suflet.“

 
Articol publicat in Revista Tango, nr. 44, martie 2009