De cate ori se apropie sarbatoarea de 1 Mai, constat ca am inca multe nostalgii venite din vremuri comuniste, asa cum am si tot felul de deprinderi invechite de care nu ma pot descotorosi. De exemplu, nu sunt in stare sa socotesc cu precizie banii, decat daca ii transform repede in minte din lei noi in bani vechi, desi mi-e foarte clar ca asta ii face adesea pe copiii mei sa se cruceasca auzindu-ma insirand milioane si zeci de milioane acolo unde ei vad doar cateva sute de lei.
La fel, nu pot sa ma apropii de nicio zi de Armindeni fara sa-mi amintesc cu cat nesat asteptam in adolescenta sa se crape de 1 Mai…
Cu vreo 20 de ani in urma, de 1 Mai, plecam la mare cu doar cateva zeci de lei in buzunar, urcandu-ne in trenuri indesate cu tineri si cu indrazneli, fara sa ne treaca prin minte sa cumparam bilet: mergeam cu nasul, asta insemnand ca ii dadeam controlorului cativa lei, iar el era multumit. Oricum, loteria fiscala nu se infiintase…
Plecarea la mare de 1 Mai era expeditia noastra catre lumi de poveste, evadarea noastra din cenusiul unei lumi care nu avea niciunul dintre zorzoanele existentei de astazi, era una dintre putinele noastre sanse sa ne simtim, macar pentru cateva zile, liberi si bogati.
In zilele noastre, tinerii au pastrat traditia drumului catre mare, dar cei mai multi dintre ei se imbarca in masini cochete, pe care le-au primit cadou de la parinti chiar in ziua aniversarii lor de 18 ani. Apoi, pe plajele de la Vama Veche sau 2 Mai, se distreaza ca si cum ar fi saraci lipiti pamantului, dar fac asta ca pe o extravaganta, ca pe un experiment de curaj de care isi vor aminti cu placere mai tarziu, pentru ca, de fapt, toti au ceva bani la ei. Cateva milioane, as spune eu, iar ei m-ar corecta, explicandu-mi ca-s doar niste sute…
Nu, eu nu mai CITESTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro
