E un vis visat azi noapte… Doar atat am retinut, cineva imi spunea fara urma de tagada ca mie mi se potriveste culoarea verde de Verona. Caut azi pe google sa vad despre ce-i vorba, si da, chiar exista asa ceva ! Dar cum interpretez visul ?! Eu nefiind nici pe departe reincarnarea vreunui psihanalist…
Verona ma duce cu gandul la geniul lui Shakespeare… Si la nemurirea indragostirii…
Verdele albastrui ma trimite la idei spirituale inaripate…
Daca ma ghidez strict dupa gandurile ce-mi trec in perioada asta prin capsorul meu, pot sa spun ca, in urma cu o buna bucata de vreme, eram mireasa, intr-o zi de 13 ianuarie. Intrasem in randul lumii, asa gandeam atunci. Ca, imediat dupa nunta, sa realizez ca ma simt oarecum ingradita. Am rezistat totusi sapte ani, apoi… am sarit gardul. Cu gandul ca nu mai repet figura asta, de a ma casatori cu acte in regula, ca sa fiu in randul lumii. Si e foarte probabil ca nu sunt singura care gandeste asa, deci am ramas ‘’in randul lumii’’.
Iar cel putin pentru viata asta, arborele genealogic se opreste la mine. Pentru ca unicul fiu rezultat din unica fosta casatorie, a plecat si el… La filmare cu ingerii…
Da, e o insiruire de evenimente cu cateva personaje ce trec prin viata mea lasand in urma amintiri ale dragostei pamantesti, asa cum e firesc pamantenilor. Dar de atatea ori in viata asta mi s-a parut ca dragostea e oarecum CEVA mult mai mult si dincolo de orice limita, incat stau acum cu degetele pe taste si, cu o oarecare stangacie , vreau sa exprim pulsatiile inimii mele, ce pare a fi un vulcan mereu gata sa erupa…
Iubiri, relatii, stari diferite cu fiecare relatie…
Singura constanta e bucuria aceea a constientizarii unei existente nelimitate, neingradite, asemanatoare pana la confundare cu insasi iubirea…
Marea dragoste e de culoare verde de Verona…
13 ianuarie by Rodica Petrut
