Dacă ne uităm cu puțină atenție și o oarecare curiozitate la realitatea cuplurilor din zilele noastre, ușor putem constata un aspect cel puțin surprinzător – acela al relațiilor în care aparent s-a stins flacăra pasiunii.
Otilia Mantelers, expert în parenting, & Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional
Povestea multora dintre noi, cupluri mai mult sau mai puțin recente, este inițial definită de multă dorință sexuală și puțină intimitate emoțională, dar mai apoi dinamica dintre el și ea (ori ea și ea sau el și el) ajunge mai bogată în sfera conectării sentimentale, însă sexul devine tot mai rar și mai puțin interesant, uneori de-a dreptul plictisitor. Situațiile pot părea și mai complicate în cazul familiilor cu unul sau mai mulți copii, deoarece după o vreme inspirația erotică a celor doi se transformă într-o elegantă resemnare, lăsând loc unei întovărășiri afectuase. Fenomen care adesea se bate cap în cap cu multe din teoriile pe care le citim și care ne spun că pentru a crește satisfacția sexuală între partenerii unui cuplu este nevoie de siguranța conectării emoționale. Dar în acest caz, ce se întâmplă cu dorința? Unde s-a pierdut atracția puternică și arzătoare față de celălalt? De ce au amorțit atât de mult simțurile nostre sexuale? Cum este posibil ca ceea ce în trecut numeam “a face dragoste”, acum devine un simplu “facem sex”? Pentru a găsi împreună răspunsurile la aceste întrebări, vă propunem un mic demers de investigații psihologice prin care am putea readuce în căminul fiecăruia atracția de odinioară.
Erotismul ține de impredictibil, spontaneitate și risc. În timp ce viața familiei prosperă într-o atmosferă de confort și consecvență.
În comunitatea oamenilor de știință există mulți experți care studiază cu seriozitate secretele unei relații satisfăcătoare de cuplu. Însă puțini dintre aceștia sunt cu adevărat pasionați de misterul dorinței sexuale – de flacăra erotica care se aprinde, se stinge și apoi se poate reaprinde, dacă îndrăznim să ne uităm la relație ca la un element viu, care poate să evolueze sau ajunge să se stingă în funcție de energia psihologică pe care o investim. Din fericire, de câțiva ani buni o femeie puternică și sensibilă, încrezătoare și vulnerabilă, s-a hotărât să scoată la lumină misterul dorinței sexuale. Suntem convinși că, cel puțin în treacăt, ați auzit de ea. Este foarte populară în topul discursurilor TED și extrem de citită datorită teoriei sale intitulate simplu “inteligența erotică”. Da, este vorba despre Esther Perel – femeia care a îndrăznit să pună accentul pe sex într-o perioadă de maximă anxietate sexuală.
Dacă este să analizăm pe scurt realitatea relațională aplicând gândirea psihologică propusă de Esther Perel, am putea confirma cu mare ușurință teoria nevoii de securitate emoțională. Însă ceea ce îi lipsește acestui tipar de gândire este faptul că orice relație sănătoasă de atașament (atașamentul fiind văzut ca un “lipici” flexibil care asigură supraviețuirea relației) implică atât dependența, cât și independența. Mai exact, intimitatea umană nu este precum o traiectorie rigidă și fixă, este mai degrabă intermitentă, menită să crească și să scadă chiar și în relațiile cele mai bune.
Pentru a proteja siguranța și calitatea unei relații avem nevoie de apropiere, manifestată sub toate formele ei: de la proximitatea fizică, la uniunea emoțională și până la împărtășirea unora dintre cele mai intime și abstracte gânduri. Însă, dacă această apropiere duce spre o simbioză totală și fără sfârșit, atunci ajunge să stingă, încet și sigur, unul dintre cele mai importante elemente ale intimității sexuale – dorința. Experta în relații de cuplu, Esther Perel, explică acest fenoment într-un mod suprinzător: fiorul dorinței seacă atunci când cei doi parteneri uită sau nu pot să-și mai exercite independența, atunci când ajung blocați într-o apropiere sufocantă și se pierde hazardul sau spiritul de aventură. Dar și dacă independența ajunge să fie prea mare, aceasta dizolvă relația, iar viața de cuplu devine orice altceva doar nu un spațiu definit de siguranță și dorință.
Plictiseala e un eşec al imaginaţiei. Nu ne referim la imaginaţie în materie de tehnici sexuale, ci la cât de uşor ajungem să ne plictisim pe noi înşine şi pe cel de lângă noi. Când crezi că ştii tot, curiozitatea păleşte.
Un aspect surprinzător al puterii relaționale iese la suprafață atunci când ne adresăm următoarea întrebare – Când mă simți cel mai atras/ă de partener/ă? Întrebare la care te invităm să răspunzi și tu, înainte de a citi acest material mai departe. Ei bine, la ce răspunsuri ai ajuns? Îndrăznim a crede că ți-au venit în minte replici similare cu cele la care ne-am gândit și noi: atunci când este departe; atunci când se îmbracă diferit și se pregătește pentru o ședință; atunci când este inaccesibil; atunci când este misterios; când este competent în legătură cu ceea ce face; când radiază de energie; când se ocupă de ceea ce-i place; atunci când este admirat/ă și apreciat/ă de cei din jur. Cu alte cuvinte, atunci când avem posibilitatea de a-l vedea pe partener în unicitatea sa, atunci când face ceva specific ce nu are nicio legătură cu persoana noastră, atunci când apare un val de noutate și surprindere care ne face să observăm diferențele dintre noi și celălalat – în astfel de momente se creează un spațiu psihologic care poate fi umplut cu energia dorinței (inclusiv a dorinței sexuale). În astfel de momente, conștientizăm că persoana iubită nu este în proprietatea noastră, că între noi și el/ea există diferențe, că intimitatea nu poate fi confundată cu controlul.
Ideea de bază pe care o putem extrage cu ușurință din aceste răspunsuri este următoarea – distincția dintre mine și partenera mea (partenerul meu) este o prerechizită a legăturii sexuale, exact așa cum apropierea este baza legăturii emoționale. Da, parcurgerea distanței de la mine la ea/la el este acțiunea care sporește misterul, care stârnește curiozitatea și întreține șirul de fantezii erotice. Dacă ne lăsăm mintea să hiberneze în convingeri de genul că știm totul despre celălalt și transparența este totală, ne compleșește un sentiment de siguranță apăsătoare și ne cuprinde o nemiloasă plictiseală. Dar dacă acceptăm faptul că oamenii se schimbă, că persoana de lângă noi este o enigmă, atunci se activează dorința descoperirii, reapare pofta căutării și a conectării.
Fără o apropiere suficient de puternică nu ajungem să ne satisfacem nevoia înnăscută spre dependență, însă după o vreme dacă nu avem și suficient timp pentru noi (pentru a ne exprima independența) ușor ne cuprinde claustrofobia relațională care ucide dorința – deoarece cu toții ne dorim apropierea, dar nu într-atât încât să ne simțim prinși în capcana ei.
Astfel, fenomenul relațional descris la începutul articolului poate fi explicat psihologic în felul următor: la începutul relației dorința este mare deoarece există o distanță emoțională care urmează să fie parcursă, aici nu avem nevoie să ne cultivăm distincția și să ne onorăm independența – aici, încă suntem separați. Însă pe măsură se distanța scade, captivitatea ajunge să umbrească dorința și odată cu aceasta apare plictiseala, familiarul și lipsa de curiozitate. Iar pentru a stârni din nou dorința, este de folos să cunoaștem umbrele intimității și să îi oferim celuilalt libertatea de a se trăi pe sine, de-a cuceri lumea și de a se întorcea la noi pentru a sărbători împreună reușita.
Dragostea caută apropiere, dar dorința necesită distanță
Inteligența erotică ne transmite următorul principiu: dorința sexuală nu respectă legile care mențin pacea și fericirea dintre parteneri. Rațiunea, înțelegerea, compasiunea și camaraderia se află în slujba unei relații apropiate, armonioase. Dar sexul trezește adesea o obsesie irațională mai degrabă decât o apreciere altruistă. Agresivitatea, concretizarea și puterea există toate în #umbreleintimității. Sunt componente ale dorinței care nu hrănesc neapărat intimitatea afectivă. Ceea ce ne confirmă faptul că dorința acționează conform propriei traiectorii. Sau așa cum foarte înțelept ne spune Esther Perel: sexualitatea este mai mult decât o metaforă a relației, este o poveste paralelă de sine stătătoare.
Dacă ești gata să-ți revoluționezi viața și vrei să-ți cultivi inteligența sexuală nu poți rata prima conferință din România susținută de Esther Perel. Pe 4 iunie, la București, Esther va susține în premieră două ateliere de excepție:
- Inteligența erotică: de la aventură la captivitate
- Părinții chiar fac sex: este ușor să uităm că, înainte să fim părinți, am fost iubiți
Pentru mai multe detalii și înscriere accesați: www.otiliamantelers.ro
