Ca mai toti cei care si-au petrecut copilaria si adolescenta in comunism, am o fascinatie de nepotolit fata de plecarile in strainatate. Ramasa pentru totdeauna cu nostalgia calatoriilor asezata mai mereu sub formula tandra din Ciresarii, “panze albe, nesfarsite, intinse pe corabia copilariei…”, nu dorm in noaptea dinaintea plecarii si trepidez, cu bucurie, stiind ca voi avea sansa de a vedea drumuri, ceruri, orase, oameni noi.Ca mai toti cei care si-au petrecut copilaria si adolescenta in comunism, am o fascinatie de nepotolit fata de plecarile in strainatate. Ramasa pentru totdeauna cu nostalgia calatoriilor asezata mai mereu sub formula tandra din Ciresarii, “panze albe, nesfarsite, intinse pe corabia copilariei…”, nu dorm in noaptea dinaintea plecarii si trepidez, cu bucurie, stiind ca voi avea sansa de a vedea drumuri, ceruri, orase, oameni noi.
Este, insa, o placere scumpa, pe care nu mi-am permis-o, pana acum, atat cat mi-as fi dorit. In primii mei ani de jurnalism, desi am lucrat pentru publicatii in care nu m se ingaduia chiar atata independenta pe cat mi-as fi dorit, eram recunoscatoare pentru sansa de a calatori in interese de serviciu. Acreditarile la festivalurile internationale sau press-trip-urile care erau o practica frecventa in anii de glorie ai presei scrise si ai advertisingului cheltuitor m-au facut sa ajung in tari si locuri frumoase, doar visate pana atunci. Iar de atunci incoace, am invatat sa economisesc bani pentru vacantele si calatoriile dorite si sa fac in asa fel, incat sa-mi planific plecari din ce in ce mai sofisticate sau mai indepartate.
La inceput, tot cu frenezia celui iesit din tara pentru primele dati, ma entuziasmam in fata tuturor vitrinelor cu naivitatea cu care, probabil, amerindienii se entuziasmau in fata margelelor de sticla colorata. Cumparam…
… CITESTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro
