fbpx

Alexander Popa, avocatul vedetelor

de

Are un aer noncoformist, care-l face sa se distinga in breasla lui de personaje adesea scortoase. Are biroul tapetat cu afise de la concerte ale marilor muzicieni, canta el insusi la chitara si tine un Phender chiar langa biblioteca plina de tratate de drept si albume splendide cu fotografie erotica. Avocatul Alexander Popa a fost jurnalist, iar acum s-a specializat in proprietate intelectuala, domeniu in care a avut deja cateva victorii rasunatoare.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Marea Dragoste / Tango: Ti-am gasit numele in comunicatele de presa care anuntau ca ai castigat procese ale vedetelor cu presa, pentru vedete mari, Daniela Nane, Andreea Marin-Banica… Cum ai ajuns sa activezi ca avocat intr-o zona atat de greu de controlat?

Alexander Popa:
Eu am inceput acum 10 ani avocatura, dar inainte am fost producator de televiziune, si, mai inainte, reporter de televiziune, am lucrat cativa ani in presa, mai ales in radio si televiziune. Apoi am avut o casa de discuri doi ani… Eram, cumva, conectat cu lumea asta.

Tango: Deci ce facultate ai facut?

A.P.: Dreptul.

Tango:
Ai facut Dreptul, si ai ajuns jurnalist!

A.P.: Da, de fapt am inceput in liceu cu o colaborare la radio Delta si am ramas in lumea aceasta in continuare… Iar parintii mei, fiind niste parinti foarte tactici, in anul doi de facultate mi-au dat sansa sa ma angajez si mi-au aratat directia, taica-meu fiind un vechi om de televiziune, Aristica Popa…

Tango:
Da, foarte cunoscut.

A.P.:
El m-a canalizat in directia asta. Si apoi, eu avand o deschidere catre arta, am mers si in avocatura catre partea de proprietate intelectuala. Si nu numai ca m-am canalizat pe ea, m-am si specializat in domeniul asta. Si pot sa spun ca a fost si bine si rau, pentru ca, intr-un context in care avocatii din Romania se pricepeau la tot si la toate, eu, si ca mine mai erau cativa, incercam sa ne specializam pe niste domenii dintr-acestea foarte „nisate“ si foarte stranse, hotarand, totodata, ca altceva nu facem. Asta a fost bine pentru momentul la care ne aflam acum, dar a fost rau pentru acele vremuri in care ti se cerea sa faci orice, sa stii orice, sa fii omul lui Ceausescu, acela multilateral dezvoltat. One big brain! Dupa aceea am ramas tot in familia Media Pro si am lucrat pentru ei ca avocat, acolo unde lucrasem si ca producator….

Tango:
Cum au fost anii din Media Pro?

A.P.:
Am invatat extrem de mult pentru ca, fiind in mediul lor, aveam acces la toate informatiile, cunosteam pe toata lumea, intelegeam toate lucrurile, intelegeam toata partea asta de media, de broadcasting rights, si mi-a fost foarte usor. Mi-am definitivat specializarea asta, in IP – proprietate intelectuala, telecomunicatii, media, publicitate. Dar, la un moment dat, normal, fiecare om vrea sa zboare in alta parte. Asa ca am ramas cu clientii mei si am renuntat la colaborarea cu Media Pro. Acum avem un cabinet de 5 avocati, in iarna eram 14, dar am descoperit ca ne supradezvoltaseram, pierdeam din mana lucruri si atunci am preferat sa ne restrangem si sa ramanem cu clientii de suflet cu care avem o relatie foarte faina, pentru ca avem un approach diferit de al celorlalti avocati: suntem niste avocati de sine statatori si ne comportam ca niste avocati in house, adica suntem prieteni cu clientii, si pe baza acestei relatii foarte deschise intre noi si client suntem in masura sa avem o atitudine proactiva de prevenire a problemelor, mai mult decat una de corectare a lor. Noi sesizam problemele din timp, ii canalizam pasii in directiile legale sau catre anumite campuri care sunt avantajoase.

Tango:
Deci oferiti si un fel de consiliere…

A.P.: Exact, si o consiliere, foarte apropiata. Asa ca lucram foarte bine unii cu altii, impreuna. Si am avut multe litigii pe proprietate intelectuala.

Tango: Dar poti sa-mi spui de ce s-au inmultit asa de tare in ultima vreme aceste procese?

A.P.:
Legea drepturilor de autor exista abia din ’96, si, multa vreme, nu prea se aplica. In ’98 cumparam CD-uri pirat din Piata Universitatii si nu era nicio problema. Incalcarile de drepturi de autor nu erau vizate nici de politie, nici de Parchet, si nici oamenii nu si le protejau… Apoi lumea a constientizat, in timp, ca valoarea unei societati comerciale nu e data numai de cifra de afaceri, de patrimoniul de active si de materiale, masini, calculatoare etc, ci mai este un aspect foarte important, asset-ul de IP. Ce detii ca proprietate intelectuala. Nefiind un bun tangibil, a fost un pic mai greu pana sa priceapa oamenii ce-i cu chestia asta. Spre deosebire de americani, unde e vorba de proprietate industriala, marci, design, brevete s.a.m.d.,  care se protejeaza in aceeasi masura ca si dreptul de autor, la Copyright Office, la noi dreptul de autor are asa, o existenta virtuala, nu stii, e, nu e, de cand e… Nu exista o inregistrare scriptica, ma rog, se incearca sa se faca ceva, dar contextul legal nu e foarte clar, dupa parerea mea.

Tango: Dar vedetele ce-si protejeaza? De ce se tot judeca?

 A.P.:
Cu vedetele situatia e cam asa: o persoana publica este clar in vizorul presei, in bataia pustii. Pe aspectul profesional, vedetele au drepturi de autor, drepturi conexe, fiecare pentru ce face, unul e actor, altul canta, altul e persoana publica invitata pe la diferite canale de televiziune sau posturi de radio… Si limitele astea ale exploatarii imaginii unei persoane sunt intinse prea mult uneori, la noi, in sensul ca foarte multe tabloide ataca foarte dur vedetele, tocmai pentru ca stiu ca asta se vinde. Cineva foarte important mi-a spus odata: da-i romanului paine si circ si se va bucura. Atunci am zis ca e un nemernic, dar mi-am dat seama ca romanul asta vrea, paine si circ. Ai vazut cum se vand ziarele unde scrie ca X l-a inselat pe Y sau ca X s-a culcat cu nu stiu cine sau ca i-a furat masina?… Astea sunt aspectele care ii intereseaza pe romani, circul, mica barfa de cartier. Si pana la urma s-a depasit limita. Si normal ca, in momentul ala, vedetele au inceput sa formuleze actiuni. Si, daca au inceput sa se adreseze instantelor, oamenii au inceput sa obtina si hotarari. Pentru ca, pana la urma, un judecator, oricat de dornic ar fi si el sa citeasca mai mult sau mai putin in tabloide, pana la urma intelege ca si ala e om, nu poti sa-l haituiesti si sa-i pui bocancul pe gat numai in ideea ca e vedeta. Nu ca iau acum apararea vedetelor pe care le reprezint, dar si viata lor e grea. Si ei fac banii greu, muncesc din greu. Ma uit numai la cei care canta, cu spectacole prin tara, mereu pe drumuri… E greu. Adica pare frumos din afara, dar e frumos pana la un punct.

Tango: Si cum ai ajuns ca acolo unde te implici sa castigi procesele respective? Pentru ca asa ai devenit cunoscut, vedetele au dat comunicate de presa, anuntand ca au castigat procesele cu ajutorul tau.

A.P.: De regula nu m-am implicat in cauzele pierdute. M-am implicat acolo unde consideram ca aveam dreptate, unde puteam sa dovedesc ca am dreptate, si acolo unde am simtit ca e ceva de spus. Dar am si pierdut, de-a lungul timpului. Toata lumea pierde. Insa acolo unde am pierdut eu, consider fie ca am fost nedreptatit, fie ca sansele erau discutabile, iar decizia judecatorului a fost, probabil, nu cea mai aproape de adevar.

Tango: Dar avocatii n-au intotdeauna o reputatie buna pentru ca se spune ca ei mint, ca te invata sa minti, si ca, de fapt, nu apara intotdeauna dreptatea. De multe ori ii apara si pe ticalosi contra unei sume de bani.

A.P.: Hai sa-ti spun cum e si cu asta: sunt mai multe tipuri de avocati, sunt avocati aia generali, tip omul multilateral dezvoltat, care intra in toate cauzele, in toate dosarele. Si mai sunt avocatii specializati, de nisa. Sunt avocati de drept penal, avocati de civil, de proprietate intelectuala, comercial s.a.m.d. Pana la urma, tu trebuie sa faci doua lucruri cand aperi un client (si nu trebuie sa-l faci pe al treilea): 1 – trebuie sa te transformi intr-un preot fata de clientul tau, iar clientul sa se confeseze tie cu toate aspectele, el nu trebuie sa-ti ascunda nimic. Cunoscand intregul spectru al problemei, poti sa-ti faci apararea. Daca vin surprize, nu e bine. 2 – trebuie sa-ti aperi clientul prin orice mijloace. „Prin orice mijloace“ reprezinta o definitie larga, care cuprinde in ea si niste lucruri mai putin placute, in sensul ca poti, la un moment dat, sa prezinti niste lucruri care stau intr-un fel, putin in alt fel. De exemplu, daca afara e ziua, poti sa spui „afara e ziua“, dar poti sa spui si „afara nu e noapte“. Nu mint cand spun ca nu e noapte, dar poate sa fie asfintit, rasarit, dar nu ziua. Deci un lucru poate fi spus in mai multe feluri. Sigur, daca e zi si tu spui „afara e noapte“, asta e minciuna.

Iar absolventii de Drept mai noi, mai proaspeti, termina facultatea si pleaca la drum cerand niste onorarii exorbitante doar cu niste cunostinte din facultate, nu lacunare, dar superficiale. Noi am facut retorica, am facut teoria argumentatiei, am facut un pic alte materii decat cele pe care le fac ei acum. Si de fapt maiestria avocatului in asta consta, in a prezenta judecatorului – ca el ia decizia – o situatie neutra sau defavorabila tie, in asa maniera, incat tu sa apari fie ca o victima, fie ca intr-o situatie efectiv favorabila tie. Bineinteles, avocatii sunt stiuti pentru faptul ca mai si mint… Stii bancul cu rechinul si cu avocatul?

Tango: Nu, nu-l stiu!

A.P.: De ce nu musca un rechin avocatul? Din curtoazie profesionala !

Tango: Dar n-ar trebui totusi lucrat si la nivel moral? Noi totusi stim ca, daca ne e foame, n-avem voie sa furam o paine. Si
n-o furam nu ca e politia, care ne prinde, ci pentru ca asa am invatat, sa nu furam. Dar de mici n-am invatat ca daca e ceva scris sau compus de altcineva, inventat de altcineva, n-avem voie sa furam! Deci la nivel moral nu avem o cenzura fata de drepturile de autor.

A.P.: Acum, problema cu drepturile de autor e foarte complexa, pentru ca daca te gandesti la moralitate, numai daca iesim pana la cotul strazii si ne plimbam, vedem lipsa de moralitate in tot. E la oameni care scuipa pe strada, lovesc alte masini si pleaca, parcheaza pe locul altuia s.a.m.d. Deci drepturile de autor sunt doar o mica particica. Intr-adevar, in Romania, nu exista cultura drepturilor de autor si a proprietatii intelectuale, si stii de ce? Pentru ca provenim din regimul ala nenorocit, dinainte, unde totul era permis, sub aspectul asta. Aveai voie sa faci copii la casete, iar in anii ’90 – 2000, la Piata Universitatii gaseai CD-uri cu Windows si cumparau si politistii! Ei bine, nu putem, dintr-o data, in sase ani, sa dobandim cultura drepturilor de autor. Iar la noi legea drepturilor de autor, intr-o varianta adevarata, deci nu vorbesc de decretul vechi, a aparut in ’96. Deci de atunci putem sa vorbim si noi de un act normativ destul de serios cu privire la drepturile de autor. Si gandeste-te ca englezii aveau aceste legi pe la 1900! Ei aveau gestiune de drepturi, pentru scriitori, in 1900. Deja se punea problema de transferuri de drepturi pe dramaturgie, oamenii au o cultura in spate, un background solid, pe cand noi ne-am izgonit din tara scriitorii, iar ei a trebuit sa-si schimbe numele, prin Franta, si ei i-au adoptat imediat.

Tango: Si au lasat mostenire Frantei opera lor!

A.P.: Da, cum e Eugen Ionescu…

Tango: Ionesco, pentru ca nici n-a mai vrut sa se numeasca Ionescu!

A.P.: Sincer, eu si inteleg de ce. Inteleg. Chaplin s-a declarat american! O pierdere uriasa. Einstein s-a declarat american, desi nu era. Dar cata vreme natiunea lui l-a expulzat, nu l-a mai dorit, s-a dus acolo. Dar dupa aia au plans dupa el, normal! Ghinion! Bad luck! Uneori e prea tarziu…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.