Alfabetul după Nina Cassian

de

Ei, da, ce să-i faci! Mi-e foame, mi-e sete,
Ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe-ndelete,
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. Și sorb și-nghit și zbor
Și-s mândră că la reveru-mi subțire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!
Cearta cu haosul, Nina Cassian, Editura Minerva, București, 1993

Așteptare

Te-am așteptat, până-n zori,

noaptea toată.

Vinul lâncezi în urcior,

fu pâinea pe masă, uscată.

{i când a fost zi-ntr-adevăr

– și-așa avea să rămână –

mi-am scos cu o mână bătrână

floarea din păr.

 

 

Cădere

Căzând, ca-ntr-un vis cu securi, iată luna

și râul tăindu-mă-n două. Repet:

Cândva am fost una, cândva am fost una!

Partea cu capul mi-o iau și mi-o legăn încet.

 

Dans

Dansez – și mâinile-mi cad la pământ

ca două ancore. Palidă sunt

pentru că nu mă iubești.

 

Destin

Se vede că nu mi-a fost dat

decât schimbul inelelor, ploaia, oftatul…

Se vede că nu mi-a fost dat să cad în păcat

lângă trupul tău, mult sărutatul.

 

Fum

Fumez – și fumul, în panica orei,

mă sugrumă ca eșarfa Isadorei

pentru că nu mă iubești.

 

Gelozie

O, sunt geloasă pe apa pe care-o bei

și pe cuvântul pe care-l spui,

pe răsuflările tale albastre…

Sunt geloasă pe-aceste nedrepte

pauze dintre gurile noastre!

 

Gură

Pot să dorm și să visez pe gura ta,

să cânt și să mor pe gura ta,

încă și încă;

gura ta, radă adâncă

în care-nnoptez după drumul cel lung,

în care ajung și nu mă mai satur să-ajung…

 

Iubire

Iubesc candoarea somnului tău lung

și timbrul suspinat, stârnit de vise

pe care, cu săruturi, le alung,

întipărind pe buzele-ți închise

o floare cu petale străvezii

care dispare când se face zi.

 

Împotrivire

Un singur gând alung, și-l ocolesc

ca un agnostic, ca un slab de înger.

Mă-mpotrivesc naiv și nefiresc,

de-a presupune (sânger! sânger! sânger!)

că ai muri… curând, sau mai târziu.

Nu știu. Nu vreau. Nu știu. Nu vreau să știu.

 

Legendă

Vulturul dragostei care ne purta peste-abis

cerea carne mereu. Dar Făt-Frumos

nu și-a tăiat coapsa până la os –

și-am căzut amândoi pe pământul deschis.

Așa e legenda, amintită destul.

Vulturul țipă și-acum, nesătul!

 

Sărutări

Sărutările noastre,

sute, mii

sau milioane, câte au fost –

niciodată nu le-am știut pe de rost:

fructele mele, veverițele mele, garoafele mele,

izvoarele mele, cuțitele mele!

 

Somn

Nu pot să cred că dormi

în timp ce sânger

și nici că somnul ți-e vegheat de îngeri.

Nu pot să cred că dormi

când eu mă surp,

atinsă de al lumii zâmbet curb…

 

Sfârșit

Iată că-ți pun parafa de sfârșit

chiar ție, mare iubire, mare iubire…

Taraful a plecat, paharele s-au golit,

și-am rămas în patul nupțial, fără mire.

 

Timp

Timpul e iute. Mai am câte un dar

de preț – și caut destinatari sub stele.

S-ar putea să-i caut în zadar;

și-am să mă-ngrop, ca faraonii, cu bogățiile mele.

 

Vis

Am visat azi-noapte sărutări,

Câmpuri de garoafe zdrențuite.

Soarele cu zveltele-i cuțite

Înjunghiase cele patru zări –

Sânge picura pe sărutări.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *