Cateva luni dupa ce am facut cel de-al doilea copil, am umblat prin lume cu sufletul impovarat de arsura neimpacarii. Trauma unei nasteri cumplite si suferinta fetitei mele desavarsite, superbe, adorate, venite pe lume mai intai, m-au tinut, multa vreme, departe de echilibru. Abia dupa ce Ilona si-a regasit rosturile – fara ajutorul meu, pentru ca eu insami eram fara rost -, am reusit sa ma impac cu gandul ca sunt, deopotriva, mama a doi copii. Si, apoi, intr-o zi in care facusem pace cu inima mea, mi-am descoperit baiatul in toata splendoarea lui de pui tandru, in toata delicatetea sa de poet naiv, in toata maretia lui de omulet care si-a castigat cu greu, dar tenace si stralucitor, dreptul la o nemarginire de dragoste.
Apoi am reinvatat, cu truda si rabdare, fiecare pas al iubirii de mama, pentru ca nu repeti nimic in experienta reluata a maternitatii. In afara de iscusinta de a schimba scutece, aproape nimic altceva nu-ti mai este de folos la urmatorul copil. Relatia dintre mama si fiecare dintre odraslele ei se construieste, special si splendid, ca o noua iubire fara seaman pe lume.
Nu am facut cel de-al treilea copil cu stiinta si iscusinta femeilor care isi confectioneaza o sansa in plus la o poveste de dragoste durabila. Desi am primit si acuzatii ca miracolul sarcinii mele de-acum ar fi fost un tertip numai bun sa ademeneasca un barbat resemnat sa traiasca intr-o nedragoste oficiala, eu port pentru totdeauna in mine, onest si ravasitor, mirarea ca viata mi-a dat mai mult decat as fi indraznit sa cer chiar eu, in smeritele mele rugaciuni. Ma uit la barbatul meu frumos si indragostit si stiu ca, daca l-as fi faurit chiar eu, din coasta si din visul meu, cu mainile tremurande ale modestiei mele n-as fi cutezat sa pun in el atata suflet, atata har si atata lumina inteleasa in cele mai fragile nuante. Privesc catre fetita mea cea mica si ma cutremur de recunostinta de a o fi primit atunci cand lasasem orice speranta la portile unui infern al resemnarii. Si, apoi recunosc, de dincolo de orgolii sau temeri, ca, oricat de istovite imi sunt, uneori, zilele si noptile, oricat de febril trebuie sa urmaresc fiecare unda a asteptarilor celor trei prunci asezati intr-o singura inima, oricat de greu mi-ar fi sa fiu de trei ori mama, imi iau putere, in fiecare zi, din minunea marii mele iubiri care ma obliga splendid sa fiu femeie, o singura data femeie, in cel mai adanc, mai frumos, mai fericit inteles al rostului meu de pana acum.
