ANA BANICIU: Niciodată nu s-a simţit ruptura cu adevărat pentru că ei au rămas în relaţii foarte bune şi îşi vorbesc, nu au fost mari drame. Sigur că sunt momente în care îţi doreşti să îi ai pe ambii la un loc, în casă. Dar tatăl meu, oricum, de când eram mică era mereu plecat în turnee, aşa că eram obişnuită fără el. Când aveam cinci-şase ani, pleca în America, de exemplu, și stătea câte două luni. La un moment dat şi uitai că mai există (râde). Dar şi când venea, îmi aducea o grămadă de jucării, valize întregi, haine, păpuşi Barbie, era superb!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci nu te-a afectat despărțirea…
ANA BANICIU: Probabil că treaba asta, undeva în subconştient, m-a influențat, iar eu acum, la rândul meu, am grijă să nu păţesc acelaşi lucru. Se spune că fetele care au trăit o dezamăgire de genul acesta în copilărie se poartă altfel cu bărbaţii. Poate de aceea am găsit eu dragostea atât de târziu, la douăzeci de ani, mi-a fost mie oarecum teamă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Tatăl tău s-a recăsătorit și a făcut un alt copil. Cum a fost venirea lui Victor, fratele tău mai mic, în viaţa ta?
ANA BANICIU: Venirea lui Victor a fost neaşteptată în sensul în care a venit la o vârstă la care eu nu ştiu dacă am realizat exact ce înseamnă venirea lui: un lucru foarte important! Victor e un om care îmi va fi alături toată viaţa, alături de care o să trăiesc multe momente. Fiind mic, nu mi-am dat seama ce o să urmeze, dar acum, pentru că Victor a crescut şi ne distrăm împreună, ne înţelegem foarte bine şi este un băiat în toată regula, putem să spunem că avem o relaţie frumoasă, care mie îmi face foarte mult bine. Victor este şi în perioada aceea de copil deschis, vorbăreţ şi jucăuş, se poate vorbi cu el, îi place muzica, este mare fan al lui Robbie Williams, îi ştie toate melodiile. Ne înţelegem foarte, foarte bine, mereu mă sună și mă întreabă: „Când ne mai vedem?” Într-adevăr, reuşim mai greu să ne vedem, dar, când reuşim, ne distrăm de minune împreună.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu ai fost geloasă pe el atunci când erai mai mică?
ANA BANICIU: Nu, nicidecum. N-am știut ce este gelozia, nici în ceea ce priveşte bărbaţii. Cred că e o chestie firească, Victor este şi el copilul lui Mircea, e fratele meu, nu s-au făcut diferenţe.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu ţi-ai fi dorit pentru mama ta să se recăsătorească, să facă alţi copii?
ANA BANICIU: Nu ştiu în ce măsură mi-am dorit. Cred că nu. Ea s-a axat cu totul pe mine, eu am fost tot ce conta pentru ea, n-a mai interesat-o absolut nimic decât să îmi fie mie alături. Decât să dea altcuiva credit, a spus că mai bine îmi oferă mie tot ce are. Pentru asta îi sunt datoare pe viaţă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu e o responsabilitate foarte mare, nu te copleşeşte?
ANA BANICIU: E greu, pentru că am responsabilitatea să nu o dezamăgesc. Dacă o dezamăgesc, înseamnă că a greşit tot ce a făcut, că toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine sunt de pomană. Dar eu sper că nu va fi așa. Dacă o văd pe ea mândră, automat am să fiu şi eu fericită.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ei cum au acceptat faptul că tu te-ai îndrăgostit?
ANA BANICIU: Cred că mama s-a speriat la un moment dat. E teama aceea de mamă, pe care eu nu pot să o explic acum, dar, în momentul în care o să am un copil, o să-mi dau seama mai exact cum se produce. Tata nu se bagă în treburi de acest gen, este foarte deschis, dar cred că e o chestie tabu între noi, nu am vorbit de multe ori despre așa ceva. Sfaturi, cu siguranţă, voi primi întotdeauna. Nu am nişte părinţi care să se bage prea mult, pur şi simplu am făcut ce am simţit eu. Chiar a fost pentru prima oară când am făcut ce am simţit eu, după care mi-am asumat ce am făcut…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai suferit…
ANA BANICIU: Eu nu sunt genul de persoană care să se exteriorizeze foarte tare. Prefer să stau în banca mea, să îmi văd de treaba mea şi să fiu eu cu sentimentele mele şi cu ceea ce simt eu. N-a fost o suferinţă în exces. A fost pur şi simplu o dragoste care a trecut, am avut nevoie de o perioadă să îmi revin. Mama mi-a fost alături şi oricum mă încurajează mereu să-mi găsesc pe cineva. Eu sunt sigură că pentru fiecare există o persoană care va veni la momentul respectiv, nu trebuie să stau eu acum să caut prin cluburi (râde).
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Când ai realizat că eşti frumoasă şi că e important lucrul acesta în viață?
ANA BANICIU: Eu în continuare îmi văd defectele extrem de des şi consider că am destule, că nu sunt o femeie extrem de frumoasă. În schimb, consider că felul nostru de a fi, al fiecăruia, e mult mai important, iar faptul că sunt o fire deschisă, zâmbitoare şi prietenoasă cu oamenii din jur mă face să sclipesc altfel prin mulţime. De mică, mă uitam la maică-mea, care era mereu aranjată, şi am preluat asta de la ea. Mă machiam şi când eram mică. Purtam sutien de mică, mereu mă întreba de ce port sutien, că nu aveam nimic, dar eu așa voiam. Îmi place tare mult să mă aranjez. Ţin minte, când eram la liceu, intram la şapte jumătate, o oră imposibilă. Ei bine, eu mă trezeam la şase să mă aranjez, să merg la patru ace la liceu. Nu se putea să mergi aşa, oricum… (râde)
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai fost la Colegiul German. Îţi foloseşte germana?
ANA BANICIU: Am făcut şi limba engleză, şi franceză. Franceza nu prea s-a lipit, dar engleza, da. Iar limba germană eu zic că îmi foloseşte, pentru că ştiu că în orice moment am siguranţa că îmi găsesc un loc de muncă bine plătit. Sunt foarte multe firme nemțești în România şi e foarte căutată la noi limba germană. Am un backup, asta a fost şi ideea, altfel nu m-aş mai fi înscris la facultate, mergea cu muzica, eram în LaLa, n-aş mai fi avut niciun motiv să mă înscriu la facultate. Sau aș fi putut să fac o facultate de teatru, ar fi fost şi asta o posibilitate, dar am vrut să am şi un plan B. Asta am preluat-o de la taică-meu. Azi eşti pe scenă, mâine nu mai eşti.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Crezi că e bine să gândeşti aşa? Uite, de exemplu, Mircea a studiat arhitectura, dar nu a apucat să profeseze fiindcă a făcut o carieră extraordinară în muzică, aşa cum o să faci şi tu.
ANA BANICIU: Cred şi eu în asta, dar trebuie să ai şi un dram de noroc. Dacă lucrurile chiar nu funcţionează, atunci înseamnă că ceva nu e să fie şi atunci mai bine ai un plan B, nu să fii nevoit să o iei de la zero la o vârstă mai înaintată. De aceea, el mereu a spus: „mai bine faci acum tot ce trebuie făcut şi, dacă funcţionează cu muzica, ceea ce îţi doreşti tu, Doamne ajută!, mergi înainte. Dar dacă nu, există şi un alt plan ca să poţi să mergi înainte prin viață”. Iar planul cu germana este un plan bun. E drept că nu m-aş vedea într-un birou, stând la calculator. Chiar vorbeam cu prietenii mei de curând că, dacă m-ai pune într-un birou trei luni şi m-ai închide acolo, să fiu corporatistă, cred că m-aş îmbolnăvi.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar tu chiar ai un avantaj în plus faţă de toţi ceilalţi din generaţia ta fiindcă îl ai pe tatăl tău alături, un muzician de excepție.
ANA BANICIU: Mereu am spus că singurul lucru pe care îl ştiu bine şi pe care sunt foarte sigură că ştiu să îl fac la perfecţie este muzica. Sunt sigură de lucrul ăsta. Îmi doresc să ajung foarte sus în muzică. Probabil că dacă ţinteam mai jos, lucrurile erau deja îndeplinite, visul era deja împlinit. Cu LaLa am trăit nişte momente wow, la Constanţa, pe un stadion arhiplin sau când ți se întâmplă să nu poţi să ieşi dintr-o parcare, cu trei mii de oameni în faţa ta, cu părinţi, copii… Am trăit nişte momente extraordinare pe care nici cântăreţii extrem de cunoscuţi la ora actuală nu au avut privilegiul să le trăiască. Lucrul ăsta ne-a făcut să vrem şi mai mult, iar şi mai mult e greu de obţinut în România.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai cunoscut cu siguranţă şi foarte mulţi alţi artişti, prieteni de-ai lui Mircea. Ţi se pare că a fi artist e cumva o şansă în plus să fii mai fericit decât ceilalţi?
