fbpx

Andrei Rosu, Toma Coconea si Mihaela Radulescu, rezultate exceptionale la finalul saptamanii

de

Ambasadorii Wings for Life World Run, Andrei Rosu, Toma Coconea si Mihaela Radulescu au incheiat in acest week-end noi provocari personale in domeniul sportiv. Andrei Rosu a devenit campion mondial dupa ce a castigat Cupa Mondiala de Ultratriatlon din Mexic, Toma Coconea a terminat pe locul 1 la categoria sa de varsta in cadrul competitiei de alergat No Finish Line, cu 810,4 km alergati in 7 zile, iar Mihaela Radulescu a reusit sa acumuleze in acelasi interval nu mai putin de 85,47 km.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Andrei Rosu, campion mondial la Cupa Mondiala de Ultratriatlon

Distanta strabatuta de el a fost de 11,4 km inot, 540 km pedalat si 126 km alergare. Urmatorul sau target este decatraitlonul in care va avea de strabatut 38 km inot, 1800 km pedalat si 422 km alergare. Asta a facut Andrei Rosu timp de 48 ore, 13 minute si 33 de secunde, in Mexic, depasindu-si orice limita intr-o provocare personala la care multi dintre noi nici nu visam. Pentru un om care nu practica sportul profesionist, ci doar din pasiune, Andrei Rosu a demonstrat inca o data ca… daca vrei, poti (cu ceva antrenament, ce-i drept).
Concursul a debutat cu proba de inot – 38 de kilometri… sau aproximativ 76 de bazine. O ora si 45 de minute i-a luat romanului sa termine proba de inot. A urmat proba de bicicleta si de alergare. Cele doua aveau forma unui patrat si o lungime de 1 km. Poate parea o nebunie sa il pedalezi de 540 de ori si sa il alergi de 126 de ori, dar – lasand la o parte un anumit nivel de monotonie – un astfel de circuit ofera o multime de avantaje, cel mai mare dintre ele fiind proximitatea echipei de suport, a nutritiei, echipamentului si a accesoriilor.
Chiar daca a suferit o accidentare usoara, cazand de pe bicicleta, Andrei a reusit sa termine cea de a doua proba, cea de bicicleta, in 6 ore si 42 de minute.
Cea de a treia proba, cea de alergat, s-a incheiat in 14 ore si 20 de minute… Iar, dupa numai doi ani de antrenamente, au venit si rezultatele!
Mai multe informatii despre experienta lui Andrei Rosu la Cupa Mondiala de Ultratiatlon sunt disponibile pe pagina sa personala http://andreirosu.org/
“A fost cea mai dificila experienta sportiva din viata mea, dar am reusit! Chiar daca s-a acumulat multa oboseala, atat fizica, cat si psihica, daca abia imi mai simt varful degetelor de la maini (pentru ca mi-au amortit de la atata stat pe bicicleta 🙂 ), chiar daca am niste bataturi groaznice in palme (am tinut prea ‘inclestat’ ghidonul) si vreo cateva la degetele de la picioare pe care abia mi le mai simt, durerea este trecatoare, iar in cateva zile aceste lucruri vor fi istorie si stiu pentru ce am muncit din greu in ultimele 3 zile (si nu numai) va dura, cu siguranta, mai mult decat durerea si va ramane un reper important al vietii mele”, a spus Andrei imediat dupa terminarea competitiei.

Toma Coconea si Mihaela Radulescu au alergat la ultramaratonul caritabil No Finish Line

Toma Coconea si Mihaela Radulescu au avut de infruntat vremea rea, ploaia, vantul si temperaturile scazute la ultramaratonul caritabil No Finish Line, care s-a desfasurat la Monaco in perioada 16-24 noiembrie. Dupa 7 zile si 7 nopti, in care Toma s-a odihnit in medie cate 2 ore pe zi si a ignorant durerea si tendinita care i-a ridicat mari probleme (ajungand de mai multe ori pe patul medicului), a reusit sa alerge 810,4 km, cu 616 tururi, clasandu-se pe pozitia intai la categoria sa de varsta si pe locul 5 in clasamentul general, din 9021 participanti. Toma s-a clasat pe pozitia 1 si la echipe, din care a facut parte si castigatorul Didier Sessegolo, care a parcurs in aceeasi perioada 900,77 km.
Mihaela Radulescu a alergat 85,47 km, clasandu-se pe pozitia 685 in clasamentul general, cu 65 de tururi efectuate.
“A fost o experienta placuta din punct de vedere sportiv, insa am intampinat mai multe probleme cu o tendinita care nu mi-a dat pace. Aveam deja la activ o alergare pana la Budapesta, pe asfalt si nu am avut timp suficient sa ma recuperez, iar asta s-a simtit. Am ajuns de cateva ori la medic, insa durerea este trecatoare daca ai o motivatie si exista determinare. Imi doream foarte mult sa depasesc recordul, insa… exista si anul viitor 🙂 Mihaela a fost un adevarat sustinator, renuntand la alergat in favoarea titulaturii de suporter – ne-a gatit, ne-a hidratat, ne-a uscat hainele… etc, alaturi de celalalt suporter, Daniel Pisica, cel care m-a sustinut si la ultimele editii ale Red Bull X-Alps”, a spus Toma dupa incheierea cursei.

“Anul acesta am avut un alt obiectiv decat cel de anul trecut, cand am reusit sa alerg 133 km. Am preferat sa alerg mai putin, insa sa fiu de mare ajutor pentru echipa Romaniei prezenta la No Finish Line – Toma Coconea, Daniel Halastauan, Genina Stana si nu in ultimul rand Ayan, care a parcurs aproape 160 km si care s-a clasat pe locul 1 la categoria lui de varsta si care a alergat doar dupa ce termina scoala. Le-am adus mancare calda din ora in ora, i-am hidradat, le-am spalat rufe, le-am uscat pe cele ude de la ploaie, sa nu mai spun de sustinerea morala la care am concurat cu Daniel Pisica. A fost o cursa foarte grea pentru ca nu ne-a ajutat vremea – pentru prima data in cele 14 editii a fost intrerupta pentru o noapte. Temperatura a scazut catre 0 grade, iar 4 zile din 7 am avut parte de ploaie si vant puternic, chiar cod galben de vant. Din cauza tendinitei care il chinuie de 3 saptamani Toma nu a putut alerga la capacitatea sa, insa si asa a fost cel mai aplaudat si aclamat concurent. Iar castigatorul, i-a spus ca este singurul concurent pe care regreta ca l-a invins…atat de mult l-a impresionat rezistenta lui. Si…in aceste conditii ce poate fi mai frumos decat faptul ca le-ai fost alaturi aproape 24 de ore din 24? Acum rasplata a venit din partea lor, a romanilor nostri care au alergat cu demnitate si nu s-au lasat indiferent de dificultati. Promit insa ca pana la Wings for Life World Run ma voi antrena”, a spus Mihaela.

Pe 4 mai 2013, Mihaela Radulescu, Andrei Rosu si Toma Coconea se vor afla la startul ultramaratonului Wings for Life World Run, la Bucuresti. Ei, alaturi de intreg mapamondul vor alerga pentru cei care nu pot, in speranta ca se va gasi cat mai repede un remediu pentru traumatismele coloanei vertebrale. Oricine poate alerga la Wings for Life World Run, de la profesionisti, la amatori, atata timp cat esti pasionat de sport, dar si pentru a sustine o cauza care ne poate afecta pe fiecare dintre noi. Va puteti inscrie pana pe 20 aprilie 2014 pe www.wingsforlifeworldrun.com

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.