Angelica Lambru – La Balcic-ul din Balcik

de

Dincolo de realitatea calendarului, fiecaruia ne e vara altfel, “dupa dorinta si putinta”. Cliseul acesta ii e foarte drag unei doamne-ghid, care ne-a purtat sambata trecuta pe soselele “Vecinei Bulgaria”. Si sintagma din urma ii apartine. Despre ghizi, numai de bine, Doamna, mai ales cand ei apartin unei agentii de turism religios – sau unei agentii religioase de turism – cam tot aia e. M-a bazait peste tot musca senzatiei ca undeva-candva ne mai intalnisem, avea o voce frumos timbrata, de om caruia ii place sa se asculte, iar dupa felul in care ne catehiza, sigur fusese invatatoare, profesoara si/sau instructoare la pionieri. Lupul isi schimba parul si-si cerneste straiele, dar naravul admonestarilor sonore, ba!

Tovarasa mea de excursie a protestat tot drumul, dar a avut precautia sa o faca in alta limba, macar la atat sa-i foloseasca bilingvismul. Nu facea decat sa se vaite, cu castile in urechi, pe soptite: “Unde m-ai adus, in ce excursie m-ai luat, mai bine ne duceam singure, cu microbuzul!”

Momente antologice au fost multe, incepand cu scena in care o tanara cu fusta lunga si baticut pe cap, suindu-se in autocar, a intrebat sfioasa “Pot sa stau la geam?”. Autocarul era pe trei sferturi gol, dar ordinul a venit prompt: “Stai langa doamna, unde ti-am spus, ca dupa aia mai vedem noi!” Ghida avea oroare de vid, nu-i placea sa-Si vada autocarul stirb, cu un dinte ici si unul colea. Dupa ce si-a completat schema, (constantenii la stanga, veneticii din statiuni, la dreapta) intr-un tarziu, i-a ingaduit fetei sa-si schimbe locul. Parintele si doamna preoteasa au avut locurile de pe prima bancheta rezervate, desi au intarziat putintel. (“Poftiti, parinte, poftiti, buna dimineata!”) Noi, oile Domnului, deja instalate unele in spatele celorlalte, n-am zis nici pas, atat ne mai trebuia! Oricum, nu m-as fi asezat in spatele soferului si-n stanga Meduzei.

Nu pot rezista sa nu-ti impartasesc o alta interdictie absolut geniala a Celei mai sus mentionate: Sa nu se aseze barbat cu femeie, daca nu sunt sot si sotie sau rude. Adica Ionel, barbatul Maricicai, in ruptul capului sa nu se aseze cu Sofica, daca perechea Ionel-Maricica nu o cunoscusera in prealabil, pe Sofica. Doar fete cu fete si baieti cu baieti. “Ca sa nu zici dupa aia ca ti-a furat barbatul!” Doamna trecea de la pluralul politicos la pertú-ul familiar, cu o usurinta naucitoare. Si m-am gandit ca ce bine ca al meu nu era de fata…

Noi am fost stigmatizate de la inceput cu expresia “fetele cu toaleta”. O meritam si am incasat-o supuse, fiindca un episod nefericit ne-a facut sa o rugam sa opreasca autocarul dupa nici o ora de mers, la Mangalia, profitand de imbarcarea altor excursionisti. A coborat dupa noi fluturand din vesminte si admonestandu-ne “Ce faceti, draga, haideti odata!”, iar mai apoi, ori de cate ori semnala existenta locului unde si regele merge singur, o facea in felul urmator: “Duce-ti-va acuma, cat mai suntem in Romania – eram la granita – ca dupa aia, pana la Balcic nu mai oprim si trebuie sa platiti o leva daca faceti in afara complexului. In plata intrarii la castel intra si wc-ul. Altfel, peste tot, trebuie sa platiti cate o leva. Ati auzit, Fetelor? “ Noi doua eram Fetele. Aia mai mica se infuriase rau de tot, (“Por un perro que maté, mataperros me llamaron”), dar aia mai mare a intrat serioasa in joc, raspunzand ca da, bagase la cap si interesandu-se, prefacuta, din cand in cand, cu voce tare, despre amplasamentul W. C.-urilor bulgaresti de pe traseu. Totul a culminat cu o intoarcere in tromba de la Varna, cand toata lumea dorea sa fie mai repede varsata la locul de provenienta. A luat microfonul ca o profesionista si a intrebat: “Gata, nu mai vreti la W. C., v-ati linistit, nu mai ziceti nimic?” Am deschis gura sa zic prima impertinenta care imi trecea prin minte, dar fata de langa mine, mai mica si mai inteleapta, m-a strans de mana, sa tac. Ne linistisem.

Iti promisesem, Doamna, sa-ti scriu despre excursia noastra la Balcic. Am simtit lucruri amestecate, o raceala ironica a localnicilor, gen “Uite-i si pe astia!” o evidenta imposibilitate a comunicarii – limba bulgara trona intentionat peste toti si peste toate, cu exceptia panourilor din muzeu – toate, insa, biciuite sanatos de Vocea care ne gasea peste tot cu un “Haideti, haideti odata, nu mai ramaneti in urma”. Dar era prea frumoasa Gradina ca sa nu ramanem, asa ca ne-am pierdut printre alti turisti, practicand tactici de diversiune si disparand din calea inamicului la cel mai mic indiciu de aparitie.

Ni se spusese ca la Balcic se putea plati in lei, ca toti stiu romaneste si ca un va fi nicio problema sa ne intelegem cu ei. Sigur ca n-a fost niciuna: noi vorbeam pe romaneste si ei ne raspundeau pe bulgareste. Astfel mi-am amintit din copilarie formula de salut si am invatat sa spun “multumesc”, in nadejdea vana ca le voi smulge un zambet amabil. As! Numai un ospatar de la hanul manastirii Aladja a ras cu pofta cand i-am aratat cu degetul motanul intins sub o banca, la umbra, si pe care M. il fotografia din toate partile ispitindu-l pe romaneste cu “pis, pis, pis”. Eu am zis catre bulgar: “Kotka!”, sigura pe cuvantul invatat de la un… spaniol drag si pisicar. Iar el a inceput sa rada bucuros, confirmandu-mi ca asa se spune pisica pe bulgareste. Cam la atat se reduce experienta mea de comunicare pe pamanturile Vecinei Bulgaria. Dar am de gand sa ma mai duc si sa mai insist, macar in amintirea strabunicului meu bulgar, din partea Mamei, pe care-l chema Stoian…si a bunicii mele, Dobrita, care avea cele mai bune rasaduri de rosii din Cernavoda. Sangele, apa, nu se face, dimpotriva, trece in cultura de tomate, imbunatatind-o semnificativ!

P. S. … Si sa mai stii, Doamna, ca nici placinte n-am mancat, conform proverbului “La pomul laudat sa nu te duci cu sacul!”

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *