fbpx

Ashton Kutcher si-a luat bilet sa plece in spatiu. Cat costa o calatorie cu Virgin Galactica

de

Ashton Kutcher (34) a devenit cel de-al 500-lea turist care si-a rezervat un bilet pentru o calatorie in spatiu, a anuntat, luni, miliardarul britanic Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Actorul, care s-a despartit de actrita Demi Moore anul trecut, s-a declarat incantat de faptul ca s-a alaturat viitorilor turisti spatiali care vor fi transportati de Virgin Galactic, ce se afla in aceasta perioada in faza finala in ceea ce priveste testele de zbor, a precizat miliardarul britanic pe blogul sau. “I-am telefonat lui Ashton pentru a-l felicita si pentru a-i ura: «Bine ai venit!». El este la fel de incantat ca si noi de ideea ca se va afla printre primii care vor traversa ultima frontiera (si care vor reveni!) si vor simti pe propria persoana ce inseamna magia spatiului”, a spus omul de afaceri. “Ne vom asigura ca totul se va desfasura in conditii de siguranta inainte de a lansa zborurile comerciale, mai ales ca eu ma voi afla la bordul navetei in zborul inaugural, alaturi de copiii mei”, a mai precizat Richard Branson.
Mai multe sute de persoane si-au rezervat deja un bilet la bordul navetelor companiei Virgin Galactic, pentru o calatorie in spatiu, pentru un pret mediu de 200.000 de dolari. Richard Branson a inaugurat, in octombrie 2011, in statul New-Mexico, Spaceport America, primul aeroport spatial din istorie, de unde vor decola, incepand din anii 2012-2013, primii turisti spatiali.
Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.