fbpx

Aurora Liiceanu – Domesticul si serviciul

de

Se vorbeste mult despre cariera si viata de familie, despre „la slujba“ si „acasa“. Se vorbeste despre cum se poate descurca o femeie care vrea sa fie femeie, dar care are serviciu. Are, deci, o slujba, are un program – poate chiar o condica de prezenta sau un card -, are un sef – care poate sta in birou cu usa deschisa – si are ochii colegilor atintiti asupra ceasului, cand ea intarzie.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Slalom intre cele doua familii

 

Asta ar fi o problema pentru femei, caci se pare ca barbatii o intind cu placere la slujba si nu prea mor de placere sa stea acasa.

In zilele lucratoare mai merge cum merge. Sfarsiturile de saptamana si sarbatorile – Craciunul, Pastele – ridica, insa, unele probleme. Unii oameni le petrec acasa totusi; altii, tinerii in special, se duc la parinti, insotiti eventual de copii. Parintii, fiind mai liberi, fiind in varsta, se agita sa repete sarbatoarea, ca atunci cand fiii si fiicele lor erau copii.

Moda team-building-urilor a adus cu sine si statul prea putin pe-acasa, ca si sarbatorile facute la serviciu. Se fac liste cu cei care au copii si se face brad de Craciun, cu cadouri pentru toti. Astfel, apar sarbatori repetate.

Ideea ca cei de la slujba formeaza o familie este deja impamantenita si sustinuta cam peste tot. Si la bugetari, si la privati. Asa ca, pentru multe femei, problema este cum sa faca slalom intre cele doua familii, cea a colegilor si cea a propriei familii. Nu poti lipsi de la sarbatorile organizate unde lucrezi, dar simti nevoia sa sarbatoresti si acasa sau cu rudele apropiate.

Pana la urma, problema ramane a timpului de care dispui. In general, femeile isi doresc sa aiba timp pentru a pregati o masa in familie. Dar cand sa o faca? Cine si ce sa cumpere? Si cand sa imbine nostalgia lucrurilor facute in casa cu tentatia magazinelor care vor – pe bani, evident – sa te scuteasca de orice efort? Si tentatia e mare. Gasesti brazi gata ornati, oua gata colorate, servetele imprimate cu tot ce-ti poate sugera sarbatoarea cu pricina, abtibilduri si tot ce ti-ai dori. Dar in casa nu mai miroase a cozonac – cine mai face astazi cozonac? – si trebuie sa stai la cozi uriase la supermarket-urile pline de oameni care alearga si ei nauci sa bifeze lista de cumparaturi.

Serviciul nu mai lasa timp femeilor sa gateasca ceva acasa. Magazinele iti ofera orice, iar catering-ul functioneaza al dracului de bine.

Ce ne mai ramane din viata de familie? Comoditatea aduce obisnuinte, iar gatitul pentru unii a devenit un loisir, o placere, un experiment ce se vrea reusit si uneori chiar exotic, dar nu in familie, ci cu prietenii. Ca sa vada si ei ca esti modern, ca gatesti de placere si nu ca trebuie. Si nici prea des, pentru ca el se vrea experiment, nu truda cotidiana de a-ti umple burta. Si ne intrebam de ce viata de familie nu mai este ca pe vremuri… Cand copiii asteptau sa se coaca mai repede cozonacul, sa se faca prajitura sau clatitele sau cine stie ce, nerabdatori si plini de pofta.

 

Tentatiile

 

Componenta de liant al petrecerii timpului impreuna in familie – si nu cea de efort fizic, de munca manuala – s-a cam dus. Sigur, vom spune, cand sa stai impreuna cu familia, cand fiecare are alt program, alte ore de munca? Da, este adevarat, dar adesea ceea ce se intampla in timpul saptamanii se prelungeste si la sarbatori. De ce sa nu las copiii la bunici si noi, parintii tineri, sa nu mergem cu altii ca noi, sa facem revelionul undeva, in strainatate, de pilda? Sa nu facem nimic, sa avem totul de-a gata, sa lasam ca altii sa faca meniul si tot ce trebuie.

Ei, bine, exista tentatii si ele dizolva acest liant. Dar am putea sa facem ceva sa reconciliem viata domestica, in familie, cu oferta magazinelor. Sa cumparam ingredientele si sa petrecem timpul facand ceva acasa. Nu singure, ci impreuna cu barbatii si, cand sunt copii, si cu copiii. Nu sa invatam o fetita sa gateasca ar fi scopul, ci sa ne bucuram de statul impreuna, sa ne coordonam gesturile si sa vorbim despre ceea ce facem, sa ne impartim sarcinile – ce poate face fiecare -, sa ne amuzam si sa traim impreuna surpriza reusitei mai mari sau mai mici. Sa impartasim unii altora observatii, amintiri, preferinte, experiente.

Asta s-ar putea face la sfarsit de saptamana si de sarbatori. Este o greseala a adultilor parinti. Pentru ca se plang ca ai lor copii stau la televizor si la computer, ca nu se mai simt aproape de ei, ca ai lor copii sunt prea legati de prieteni si mai putin de parinti, dar ei nu prea se obosesc sa-si tina copiii langa ei, sa faca efortul de a folosi timpul liber impreuna cu ei. Copiii sunt usor de manipulat, sunt usor atrasi in orice activitate care le poate da sensul de joaca, de facut ceva care sa capete dimensiunea creativitatii, a descoperirii.

S-ar putea schimba comportamentul parintilor, in sensul ca in loc sa le strigi enervata sa vina la masa, sa le spui „hai sa ne jucam impreuna de-a gatitul“. Este adevarat, acest lucru iti cere rabdare, dar sincer vorbind, merita. Si eu am gresit, nici eu nu mi-am antrenat copilul in activitati comune, desi cred cu tarie ca trebuia sa fac asta.

Am fost in vizita la o femeie, mama, care a invitat mai multi copii la ea, ca impreuna cu copilul ei sa faca fursecuri. Era sambata seara si alti parinti erau fericiti sa scape de copiii lor. Avea pregatit totul, forme de tabla unde sa se puna coca, faina, dulciuri, zahar si tot ce trebuia. Am vazut cum bucataria ei se transformase intr-un atelier in care copiii traiau cu placere atat cooperarea intre ei, cat si competitia. Fiecare voia sa se afirme, fiecare era dispus sa faca ce credea el ca este mai bine.

Ce ziceti de o asemenea seara?

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Psihologie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.