A trai separat, dar impreuna este, in prezent, un aranjament de viata care se raspandeste tot mai mult. Acest sindrom LAT (Living Apart Together) se deosebeste de un alt aranjament de viata, definit si el ca sindrom, relatie la distanta lunga – LDR (Long Distance Relationship). Ele au ceva comun: partenerii nu locuiesc in aceeasi casa sau in acelasi spatiu. Dar, au si ceva diferit: distanta intre spatiile in care traiesc cei doi. Atat LAT, cat si LDR difera de ceea ce numim concubinaj, dar au si ceva comun: cei doi resping casatoria ca formula legitima de relatie.
Singuratate, nu, prospetime, da
LAT este deja destul de raspandit in Canada, Suedia, Marea Britanie si in alte tari din Europa, f iind preferat mai ales de persoanele tinere. Acest aranjament de viata nu este determinat de cauze obiective, cum ar fi locul de munca in tari diferite sau in orase diferite ale celor doi parteneri, dorinta de a nu impune noul partener copilului sau copiilor pe care celalalt ii are deja cu un fost partener, esecul unei coabitari anterioare. Ba, dimpotriva, cand adopta ideea de a trai separat, dar fiind impreuna, partenerii sunt vecini, stau uneori in acelasi imobil, la cateva blocuri distanta sau pe strazi alaturate. Cei doi care se iubesc sunt de acord sa locuiasca separat, considerand ca a locui in acelasi spatiu erodeaza iubirea si distruge relatia.
Exista, se spune, trei tipuri de relatii LAT: majoritatea adopta cu un sentiment de aprobare traiul separat, altii adopta acest trai cu regrete – fie ca munca nu le permite sa locuiasca impreuna, fie ca anumite probleme de familie ii fac sa adopte acest stil de viata -, iar altii nu sunt foarte convinsi ca vor trai in acest fel permanent, deci sunt deschisi la ideea unei schimbari privind relatia.
Unii sociologi considera ca acest aranjament de viata sau stil de trai in cuplu este ceva care se impune in peisajul social prezent. Altii adauga la constatarea acestei realitati faptul ca ea reprezinta deconstructia sociala a familiei ca unitate traditionala de baza, deci ca ea este o amenintare a modelului traditional de casatorie.
Putem sa ne punem insa intrebarea: de ce castiga teren acest aranjament de viata? Ce motive au oamenii care pretind ca se iubesc sa nu doreasca sa coabiteze, sa nu locuiasca impreuna?
Pentru analistii relatiilor interpersonale, motivele se confunda cu avantajele, care nu sunt deloc putine. Locuind in spatii diferite, dar avand posibilitatea de a se vedea fara dificultati, relatia este vie, proaspata si, unii admit ca si pentru copii este benefica. Timpul petrecut impreuna, atunci cand cei doi au o relatie de acest tip, are o dimensiune speciala, se petrece cu mai mare intensitate emotionala, cu mai mare satisfactie. Avantajul comun al celor doi este si faptul ca ei fac ce vor fara a se consulta cu partenerul si, evident, nu fac ceva ceea ce nu-si doresc sa faca. Ei sunt stapani pe viata lor, fara a fi singuri. Un alt avantaj este separarea finantelor si a cheltuielilor domestice, fapt ce elimina disputele sau tensiunile determinate de nevoi sau dorinte diferite. Autonomia mai mare existenta in acest tip de relatie permite celor doi sau unuia dintre ei sa se implice mai mult in cariera, sa aiba activitati personale si sa bugeteze timpul disponibil tinand cont mai mult de propriile dorinte. In acest fel, in acest tip de relatie fiecare dintre cei doi dispune de timp privat si de spatiu privat si aceasta disponibilitate devine o prioritate care este, in esenta, avantajul suprem al relatiei. De aceea, se spune ca a locui impreuna creeaza pentru fiecare dintre cei doi o „claustrofobie emotionala“.
Cei doi sunt, vrand – nevrand, intr-o cusca. Desi nu ai chef trebuie sa faci ceva ce nu ai face daca ai decide singur sau singura. Cei doi nu sunt identici Ce motive psihologice pot fi aduse ca argumente in sustinerea traiului separat? Fara indoiala ca principalul motiv este faptul ca cei doi nu sunt identici si adesea nu seamana sau difera mult, uneori diferentele ducand la frictiuni, conflicte, tensiuni sau frustrari. El nu vrea perdele la geam, ea vrea. El vrea sa manance seara, ea nu. El vrea sa pescuiasca, ea vrea sa se uite la televizor. Lui nu-i place sa vina cineva in vizita, ea vrea sa-si vada o prietena si i se pare incomod sa se vada in oras, cand ar putea s-o cheme acasa. Ei ii place mobila veche, lui ii place mobila moderna, mai rece, ca de birou etc. Cel care cedeaza simte frustrarea renuntarii. Dar care ar fi riscurile sau amenintarile unei decizii de a locui separat, pentru ca decizia are si consecinte imprevizibile sau eventuale dezavantaje? Pare firesc ca dezavantajele sa fie ceea ce reprezinta avantaje atunci cand un cuplu locuieste impreuna. Mai intai, putem vorbi de suspiciunea unei angajari in alta relatie sau disponibilitatea care decurge din libertatea de miscare a fiecaruia.
Cand locuiesti impreuna controlul asupra relatiei este mai mare, poti asista la gesturile celuilalt care induc indoiala sau nesiguranta. Apoi, separarea aduce cu sine un contact fizic mai redus si satisfacerea nevoilor sexuale mai dificil de realizat, mai amanat. Si, ceea ce sustin unii psihologi, se poate intampla ca uneori sa simti nevoia de a nu fi singur sau singura, de a evita sentimentul de singuratate si chiar atunci celalalt nu este langa tine. Puse in cantar, avantajele de care am amintit si dezavantajele mentionate trebuie bine gandite, iar alegerea traiului separat trebuie sa aiba argumente sigure. Se mai spune ca schimbarea relatiilor intre sexe, cresterea autonomiei femeilor, tendinta femeilor de a acorda importanta carierei si situatiei financiare personale, ca si hedonismul, narcisismul si individualismul contribuie la continuturi diferite ale relatiei intr-un cuplu. Frida Kahlo si Diego Rivera au avut o relatie tumultoasa, dar au trait si separat, despartindu-se in mai multe randuri.
Text de Aurora Liiceanu
