Of, prietenele mele
Isi iau fantii intre ele
Am acelasi scop si eu –
Vreau sa suflu unul, zau!
Fetele care se joaca impreuna asista, uneori fara sa vrea, la ceea ce li se intampla adultilor din jur. Mai exact, la ceea ce se intampla in familiile lor, chiar daca, teoretic, nu aceasta este preocuparea lor principala. Totusi, pe aceasta cale afla si ele cam cum este viata, de fapt.
Un mod straniu de a suferi
Mi-a ramas in minte nefericirea din familia unei prietene din scoala, cand nu mai eram chiar niste copii. Nu ne mai simteam „fetite“, eram deja fete. Prietena mea era dintr-o familie de machedoni. Pareau oameni foarte practici, cu trecut de vanzatori, si in consecinta se descurcau bine cu banii.
Odata, am vazut-o pe strada pe o ruda apropiata de-a ei. Era o femeie care fusese cu siguranta frumoasa, era inca tanara… O vedeam uneori cu trei copii micuti dupa ea. Intr-o zi, deci, am vazut-o intr-o tinuta care m-a lasat cu gura cascata. Desi era in plina strada, purta niste papuci de casa foarte uzati si arata groaznic de sleampat. Parca si rochia atarna rau pe ea. Era singura. Ceea ce era insa cu totul uimitor era faptul ca avea in cap un pieptene care statea perpendicular pe par. Nu puteai sa-ti dai seama daca pur si simplu si l-a uitat in cap pieptanandu-se sau daca si l-a pus special asa, ca pe o podoaba bizara.
I-am spus prietenei mele cum am vazut-o, iar ea mi-a spus – ce-i drept, cam neatenta la vorbele mele, asa cum fac tinerii care nu prea dau atentie adultilor, fiind preocupati exclusiv de viata lor – ca acea femeie avea probleme cu barbatul ei. Pe el il stiam din vedere. Era un tip destul de frumos, inca tanar.
A mai trecut un timp si n-am mai dat atentie acestui lucru ciudat. Uitasem acea scena care ma uimise cu cativa ani in urma. Eram, la randul meu, ocupata cu propriile probleme. Trecuse ceva vreme, eram deja studenta…
Intr-o seara, am fost cu colegii surorii mele – studenta si ea – la o bere. Eram la un local foarte apropiat de facultatea ei. O carciuma ieftina, populara, plasata intr-un pasaj, unde se manca bine si consistent – meniul includea multe feluri de carne, mici, ficatei, maduvioare, rinichi etc. Asta ca sa va faceti idee ce fel de loc era.
Uitandu-ma in jurul meu, la oamenii care erau la masa, in zgomotul acela de tacamuri, vorbe, sticle desfacute, l-am zarit pe barbatul acelei femei, de care si uitasem. Statea la o masa cu multi barbati, dar si cu cateva femei. Faceau mult zgomot, ca si cum erau singuri, si pareau tare veseli. Barbatii erau cam chercheliti, descheiati la nasturii de la gat, adica purtau cravata aproape desfacuta, in dezordine. Erau cam buhaiti de bautura, prea labartati pe scaune si, bineinteles, foarte palavragitori. Se vedea clar ca se simteau bine unii cu altii. Masa era plina de sticle cu bautura, farfurii claie peste gramada, dezordine masiva, chiar mizerie. Cu toate astea, cei de la masa mancasera fara nicio grija, in ciuda igienei indoielnice si-a petelor de vin de pe fata de masa, vizibile de la o posta.
La masa erau, asadar, si vreo trei femei. Cam grasute, cam trecute, cam labartate si ele, foarte familiare cu barbatii, rujate prost, cu unghii a caror oja de-abia putea acoperi mizeria de sub ele, cu degete pe cat de muncite, pe atat de gatite cu inele banale, ieftine, urate. Erau prost imbracate, dar cu destule pretentii, cu atitudine „de seara“. Parul le era ciufulit, prost vopsit, cam prea lung. Totul, atat la ei, cat si la ele, inspira uzura si vulgaritate.
L-am cautat cu privirea pe sotul femeii de care am vorbit. El parea sa fie eroul mesei. Poate facea el cinste sau poate isi serba ziua cu prietenii. Ceva se intampla, din moment ce erau atat de zgomotosi si radeau peste masura. Una dintre acele femei, cea care statea alaturi de el, se ridicase in picioare si-l stropea pe cap si pe fata cu un sifon. Nu-i era usor. Scaunul ei era aproape de masa si, din cauza burtii si a unei instabilitati (firesti, pentru cat bause), nu se tinea suficient de bine pe picioare ca sa manuiasca lejer sticla cu sifon. Toti radeau spasmodic. Se distrau – iar el, cu un ras tamp si obosit, isi stergea fata si parul cu mana. Era totusi putin incurcat, se vedea ca i-ar fi fost greu sa se opuna, sa evite joaca femeii. Parea chiar ca ii era greu sa se fereasca, sa se ridice de la masa. Se lasa dus de valul placerii generale a mesenilor.
Atunci, m-am gandit la sotia lui si am inteles de ce umbla cu pieptenele perpendicular pe cap, infipt in par.
Teama, control, pericol
Mi-am adus aminte de ea si cand discutam cu cineva despre tendinta femeilor de a-si controla barbatii, de a-i urmari pe unde stau, cu cine umbla.
Probabil ca sotul femeii cu pieptenele in cap era un astfel de barbat, care ii alimenta ei nesiguranta, teama ca, o data scapat de-acasa, face prostii. Probabil ca el se plangea prietenilor ca ea „nu-l intelege“. Si, la fel de probabil, atunci cand ai trei copii si esti legata de maini practic, iti lasi sotul sa-si petreaca timpul cu alti barbati, cu alte femei. N-ai incotro.
Cineva de la un ziar i-a luat un interviu Monicai Barladeanu, cu ocazia lansarii filmului „Francesca“, in care aceasta jucase rolul principal. Si a incercat sa intre in viata ei privata. Nu a obtinut mare lucru, ceea ce e meritoriu pentru actrita, avand in vedere exhibitionismul care se poarta astazi, dar printre altele, ea a spus, legat de iubirea si relatiile femeilor cu barbatii: „Cred ca lipsa de libertate produce, in timp, o reactie de respingere. Asta e sursa multor probleme si vine din propria ta nesiguranta. Nu cred ca daca ii tai intalnirile cu prietenii rezolvi ceva“. Este o replica la frica femeilor de viata sociala a barbatilor, de timpul petrecut in absenta lor – pentru ca, daca ei se duc undeva, ii pasc doua pericole care pentru ele devin majore amenintari: barbatii vor invata „lucruri rele“, iar femeile „ii vor agata“. Cred ca acesta este motivul pentru care femeile controleaza atat de atent timpul barbatului. De frica.
Articol aparut in revista Tango/Marea Dragoste noiembrie 2010.
