Este un dirijor absolut exceptional, care imblanzeste artistic, splendid, orice orchestra a lumii. Sub bagheta lui, marii artisti se simt condusi in cel mai nobil sens cu putinta, pentru ca Gabriel Bebeselea este calauza perfecta spre adevarata splendoare a muzicii.
Alice Nastase Buciuta: Acum ai 26 de ani, dar esti deja un dirijor extraordinar… Cum te simti fata de ceilalti tineri de varsta ta? Te simti vreodata un copil?
GABRIEL BEBESELEA: In meseria asta, asa esti considerat. Spre exemplu, Celibidache la 50 de ani era considerat o tanara speranta, la dublul varstei mele. Intre timp, s-au mai schimbat lucrurile, ce-i drept, mai mult in Statele Unite si in partea vestica a Europei. Acolo, tinerii sunt promovati foarte mult. Muzica si-a pierdut energia si au nevoie de oameni cu indrazneala si idei noi, inclusiv instrumentisti… Abia acum incepe sa patrunda aceasta idee si in Romania.
Marea Dragoste – Tango: A cata generatie de muzicieni a familiei tale reprezinti?
GABRIEL BEBESELEA: Cred ca eu fac deja parte din a treia generatie de muzicieni. Tatal meu e profesor de muzica, mama a studiat foarte mult timp pianul, unchiul meu e violoncelist, matusa mea e pianista… La noi in casa parintii mei ascultau multa muzica de calitate, clasica, jazz si, cand eu eram foarte mic, incepeam sa dirijez prin casa cu andrelele mamei. Probabil asta a fost prima mea tentativa si tentatie legata de muzica. Cred ca aveam numai doi, trei ani. Si dupa aceea am inceput sa studiez muzica organizat.
Marea Dragoste – Tango: Deci din propria ta dorinta ai ales calea muzicii, nu pentru a respecta vointa parintilor…
GABRIEL BEBESELEA: Nu au insistat deloc, pentru ca era ceva natural, firesc, eram zilnic inconjurat de muzica si nici eu nu puteam sa ma gandesc sa fac altceva. In paralel, am studiat limba germana si a fost un moment in care tindeam sa merg mai mult pe studiul limbilor straine, in loc sa fac muzica. Dar am ales muzica, pentru ca am zis ca limbi straine pot studia in paralel, insa muzica, nu.
Marea Dragoste – Tango: Ce ai studiat sa ajungi ce esti astazi? Nu a fost greu cateodata?
GABRIEL BEBESELEA: La sapte ani am inceput studiul viorii si am continuat timp de doisprezece ani. La un moment dat, am studiat si pianul in paralel, pentru ca era obligatoriu in Liceul de muzica de la Sibiu. Pregatirea mea a fost foarte intensa, dar eram acaparat de muzica, am facut totul din pasiune. Pot sa spun ca am avut o copilarie implinita, desi, intr-adevar, nu una obisnuita. Jucam si fotbal cu prietenii, ieseam cu vecinii, dar recunosc ca muzica ma acapara. Aveam si multi prieteni care simteau nevoia sa lase deoparte studiul muzicii, sa isi foloseasca in alt scop timpul liber, dar eu sunt norocos ca pasiunea mea coincide cu profesia mea, or, putini oameni se pot lauda cu asta.
Marea Dragoste – Tango: Dar la facultate a trebuit sa alegi intre mai multe domenii…
GABRIEL BEBESELEA: Eu cu foarte mult timp inainte de facultate eram deja hotarat sa studiez compozitie si dirijat. Trebuie sa recunosc ca a fost destul de greu sa iau decizia asta, gandindu-ma, atunci, ca viata unui dirijor nu-i usoara, cel putin, nu la fel de usoara ca a instrumentistului. Insa eu simteam o atractie foarte mare pentru acest drum, asa ca l-am urmat. Eram foarte, foarte pasionat si citeam foarte multe tratate despre orchestratie si armonie sau despre dirijat. Cand am intrat la Conservator, aveam deja un bagaj de cunostinte, chiar daca nu pusesem foarte multe in practica. Am avut norocul ca intr-un oras mic precum Sibiul era o biblioteca muzicala foarte bine documentata, cu materiale aduse din Germania si din Elvetia, pe care le-am citit inca din gimnaziu.
Marea Dragoste – Tango: Acum ca stii cum stau lucrurile de fapt, ce ti se pare mai dificil fata de munca unui instrumentist?
GABRIEL BEBESELEA: Acum nu as mai putea spune ca este mai greu, ci total diferit. Instrumentistul gandeste pe o singura linie si pe aceea o urmareste, eu trebuie sa gandesc pentru toate liniile din orchestra. Am toate informatiile despre toate instrumentele si trebuie sa canalizez informatiile spre si dinspre toti. Preiau informatia sonora si o prelucrez la randul meu. Asta mi se parea destul de dificil la inceput, dar cred ca aveam capacitatile necesare sa ma dezvolt. Am avut si foarte mult noroc. La 18 ani, cand inca nu eram student, s-a format o orchestra de tineret in Sibiu in cadrul careia am avut norocul sa dirijez chiar eu. Inainte de studii am inceput intuitiv, fara sa imi pun multe probleme despre ce inseamna sa dirijezi de fapt.
Marea Dragoste – Tango: Cum s-a intamplat?
GABRIEL BEBESELEA: Orchestra fost fondata de mai multi colegi de clasa. A fost o nebunie ca, la numai 18 ani, patru-cinci tineri sa infiinteze o orchestra de 50 de persoane, o orchestra care inca exista, se numeste Sibiu Youth Orchestra si are concerte constant. De exemplu, in fiecare an de Revelion sunt pe 31 decembrie si pe 1 ianuarie la Sibiu si am concerte cu ei. Se intampla destul de rar sa mai cantam impreuna, caci nu imi mai permite timpul, dar cu ei am inceput si lor le datorez faptul ca am decis in final sa ma axez pe dirijat.
Marea Dragoste – Tango: In anii facultatii ce te-a facut sa te diferentiezi de ceilalti tineri de varsta ta? Ce te-a ajutat sa ai atatea realizari?
GABRIEL BEBESELEA: In profesia pe care o practic, pe langa talent, har si pasiune trebuie sa ai si o doza de noroc, trebuie sa recunosc. Cred ca sansa iti apare si trebuie sa fii pregatit atunci sa o imbratisezi, sa o concretizezi… Eu am fost mereu pregatit, pentru ca am fost mereu extrem de pasionat de ceea ce fac. Si acum, nu concep sa nu dau 100% in fiecare repetitie, in fiecare concert, nu exista exceptii, indiferent daca e sala goala sau sunt 1000 de oameni care ne asculta. Muzica primeaza, iar ideile compozitorului trebuie sa iasa in evidenta.
Marea Dragoste – Tango: Cat inseamna contributia ta in calitate de dirijor si cat conteaza ceilalti factori?
GABRIEL BEBESELEA: E dificil de spus, dar ideile compozitorului sunt trecute prin prisma mea, a persoanei care intepreteaza. Fiecare interpreteaza ideile altfel. De exemplu, toti putem sa luam o propozitie si sa o spunem diferit. La fel si cu muzica. Simfonia numarul 5 a lui Beethoven ramane aceeasi si la Celibidache si la Karajan, dar fiecare trece partitura prin sensibilitatea proprie.
Marea Dragoste – Tango: Cum a mers viata ta personala in paralel? Cum reuseste un tanar artist sa aiba o viata normala, cu atata daruire pentru profesie?
GABRIEL BEBESELEA: Am calatorit mult, am locuit in multe orase, am facut liceul la Sibiu, facultatea in Cluj-Napoca timp de 4 ani, pe urma masterul la Bucuresti cu o pauza de un an in Amsterdam, apoi am revenit in Romania, iar acum locuiesc la Viena. Norocul meu este ca am langa mine o persoana extraordinara, care ma intelege perfect, fiind din aceeasi breasla. Nu greutatile fizice sunt greu de inteles, ci apasarea psihica pe care o anumita muzica o poate produce, iar acest lucru e greu de inteles pentru cineva care nu este din bransa. Atunci cand te incarci cu o anumita muzica si nu reusesti sa iesi din ea, te bantuie nopti intregi si poate nu mai reusesti nici sa dormi sau sa functionezi din cauza asta.
Marea Dragoste – Tango: Ce fel de muzica bantuie un dirijor?
GABRIEL BEBESELEA: Ce face dirijorul e oarecum tridimensional. Ai partitura, un fel de limbaj in semne, care trebuie convertite, in cap, in sunete. Trebuie sa auzi intai tu si ce auzi sa transferi mai departe orchestrei, iar lucrul acesta ma urmareste de multe ori. Pana la urma, ceea ce se vede pe scena e doar varful icebergului. Majoritatea lucrului dirijorului se intampla acasa, fara bagheta in mana, ci cu partitura, creionul si guma in mana. La nivel analitic, este nevoie sa inveti partitura, sa transformi sunetele in cap si, daca esti foarte bine pregatit si convins de ceea ce faci, lucrurile nu pot decat sa functioneze.
Marea Dragoste – Tango: Ai alaturi un om care te intelege, pe soprana Rodica Vica… Cum ai cunoscut-o pe Rodica si ce minune s-a intamplat de ati ramas impreuna si formati, azi, un cuplu asa de frumos?
GABRIEL BEBESELEA: Eu eram proaspat mutat la Bucuresti, veneam la master si ea era acolo de mult timp. Ne-am intalnit dupa recitalul unui bariton, prieten al amandurora, si am descoperit ca avem extrem de multe lucruri in comun. Pe de alta parte, ce ne antagonizeaza e fix ceea ce ne lipseste fiecaruia, iar atunci, ce ne diferentiaza ne si completeaza. Am noroc ca ma intelege. Am avut o experienta in a dirija Mahler, care pentru mine e compozitorul suprem in momentul asta. E o muzica atat de incarcata, incat nu poti functiona in viata de zi cu zi… Unei alte persoane i-ar fi greu sa inteleaga ca nu poti lega cateva sunete in cap si ca nu poti dormi noaptea din cauza asta, ca te obsedeaza. De fapt, insiruirea aceea de sunete trebuie sa capete o logica si, fara ea, nu reusesti sa gasesti cheia de bolta a lucrarii. E uneori o meserie obsesiva.
Marea Dragoste – Tango: Pe ea nu o auzisesi cantand inainte sa o cunosti personal?
GABRIEL BEBESELEA: Nu.
Marea Dragoste – Tango: Conteaza pentru tine faptul ca ea este si ea foarte buna in ceea ce face?
GABRIEL BEBESELEA: Da, pentru ca pune la fel de mult suflet, nu exista repetitie sau spectacol in care sa nu se dedice 100% si in privinta asta, suntem acelasi gen de persoana.
Marea Dragoste – Tango: Cum de ati ajuns impreuna la Viena si ce planuri aveti pentru viitor?
GABRIEL BEBESELEA: Eu am o bursa la Universitatea de Muzica si studiez cu unul dintre cei mai cunoscuti profesori din domeniul dirijatului, iar Rodica are mai multe contracte in partea vestica a Europei. Era ilogic unul sa locuiasca la Bucuresti si altul la Viena, asa ca ne-am mutat impreuna acolo.
Marea Dragoste – Tango: Cum este viata in Viena?
GABRIEL BEBESELEA: In primul rand, oferta muzicala e foarte mare, in fiecare zi ai patru-cinci concerte la care te gandesti cum sa ajungi. Sunt trei teatre de opera mari, doua sali mari de concerte, de foarte multe ori cu reprezentatii mari in acelasi timp. La fel si in Berlin, cele doua orase se aseamana cand vine vorba de structura vietii muzicale. Viena este extrem de ofertanta si asta te schimba, trebuie doar sa asisti si se schimba sonoritatile si parametrii dupa care construiesti tu muzica. Mi se pare extraordinar sa ai un oras care iti ofera atatea posibilitati de alegere.
Marea Dragoste – Tango: Ce se va intampla cu tine, cu voi ca artisti?
GABRIEL BEBESELEA: Eu nu imi fac absolut deloc planuri, intotdeauna au fost pozitiv devansate si stiu ca voi sta cel putin un an in Viena, in care sa fac ce pot mai mult si dupa aceea, nu stiu, voi vedea ce imi rezerva viitorul. Am mai multe contracte in strainatate si, cand se vor concretiza, atunci o sa pot spune mai multe.
Marea Dragoste – Tango: Ai dirijat concertul de la Sala Radio, cu Ruxandra Donose si Cezar Ouatu… Cum s-a ajuns la formula aceasta?
GABRIEL BEBESELEA: Initial a fost o idee de a face un concert de arii si duete pentru contratenori si mezzosoprane. Aceasta apartine Radiodifuziunii Romane, care a implinit, in 2013, 85 de ani si, cu acest prilej, cei de acolo au vrut sa faca un proiect nemaintalnit in Romania. Stagiunea trecuta mai facusem un concert cu Orchestra Radio doar din arii si uverturi de Händel si care la fel, a fost ceva inedit, aproape fara precedent in Romania. Muzica baroca, fata de care marturisesc ca am un apetit special, este prea putin cantata in Romania, desi publicul incepe sa fie mai numeros. Am avut sansa sa lucrez alaturi de domnul Andrei Serban la Iasi in monumentala productie Indiile galante, care e o muzica absolut speciala. Barocul francez e o insula in toata lumea baroca, pozitiv vorbind. Exista reguli speciale doar in muzica franceza si interpretari speciale inca din perioada respectiva. Iar la Bucuresti am avut sansa si onoarea sa lucrez cu Ruxandra Donose, una din cele mai mari mezzosoprane ale lumii si Cezar Ouatu, alaturi de care am mai lucrat inainte si sunt recunoscator pentru atmosfera absolut speciala care a fost in concert. Au fost cateva arii in care recunosc ca nici n-am fost pe scena, am fost undeva deasupra, iar Ruxandra mi-a marturisit ca a simtit la fel. Incercam sa ma dedublez si sa si dirijez in acelasi timp. Acestea sunt momente pe care nu le uiti niciodata…
Marea Dragoste – Tango: Ce anume contribuie la nasterea unor momente atat de inaltatoare, de acest fel?
GABRIEL BEBESELEA: In primul rand, compozitia trebuie sa fie una magistrala, compozitorul interpretat trebuie sa fie un titan. Eu am o expresie care imi place, Trebuie sa se alinieze planetele. Trebuie sa fie combinatia perfecta, in momentul si locul perfect, totul trebuie sa se potriveasca…
Marea Dragoste – Tango: Ce proiecte ai in plan pentru perioada urmatoare?
GABRIEL BEBESELEA: In Romania, din pacate, o sa vin destul de rar. Continui ca dirijor al operei din Iasi, unde am noroc ca Beatrice Rancea face o treaba extraordinara si unde am sustinerea de a face cat mai multa muzica de calitate. Trebuie sa recunosc ca imi doresc sa ma intorc la opera de acolo cat mai des. Din pacate, nu imi permite timpul sa ma intorc pe cat mi-as dori, ci numai lunar pentru unul, doua spectacole. Incepand cu stagiunea aceasta, voi fi dirijor invitat al filarmonicii din Sibiu, un lucru care ma onoreaza, pentru ca practic continui ceea ce primul meu maestru a inceput si a facut timp de 40 de ani. O sa mai fiu la Orchestra Radio si cam acestea vor fi proiectele din Romania. In rest, ma axez pe cercetarea a cat mai multor partituri si manuscrise in biblioteca din Viena, opere care le-au apartinut lui Mozart, lui Mahler, lui Bruckner si multor altora.
Marea Dragoste – Tango: Sunt adnotari speciale?
GABRIEL BEBESELEA: Da, de exemplu, Mahler scria pe partituri si lucruri care nu aveau legatura cu muzica. Adauga, poate, cate o poezie. Eu caut ceva ce nu se gaseste in editia tiparita, poate un cuvant cheie omis, cate un sentiment. La Mozart sunt probleme de articulatie, de dinamica, nu toate s-au pastrat foarte bine in editiile vremii, multe au fost corectate de editori si abia in zilele noastre sunt oameni care descopera calea corecta si fireasca de a interpreta muzica aceasta. Ma intereseaza sa vad mai mult ce facea compozitorul cu partitura respectiva. Nu ma preocupa raspunsurile, care, daca vor veni, o vor face pe scena. Pentru mine, acum, este esential sa vad operele pentru a-mi crea intrebari. Iar asta fac acum la Viena…
