fbpx

Angela Merkel: Statul de drept a fost incalcat in mod inacceptabil in Romania

de

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni ca statul de drept a fost incalcat “in mod inacceptabil” in Romania in timpul luptei pentru putere dintre liderii tarii.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Merkel a discutat, luni, la telefon cu presedintele roman Traian Basescu, iar acesta i-a confirmat motivele ingrijorarii, a anuntat biroul de presa al Guvernului german, relateaza Bloomberg.
Valorile comune ale Uniunii Europene se aplica si Romaniei, a subliniat acesta.
“Cancelarul considera inacceptabil ca principiile de baza ale statului de drept sa fie incalcate intr-o tara membra a Uniunii Europene”, potrivit comunicatului, care nu face alte precizari.
Saptamana trecuta, in doar patru zile, in Romania au fost schimbate atributiile Curtii Constitutionale, a fost revocat Avocatul Poporului, au fost schimbati rapid si controversat presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, a fost depusa si citita cererea de suspendare a sefului statului si a fost modificata Legea referendumului, astfel incat presedintele poate fi demis de 50% plus unu din numarul celor care vin la vot.
Traian Basescu a fost suspendat din functia de presedinte, vineri seara, de Parlament, cu 256 de voturi “pentru”. El a atacat decizia la CC, mentionand ca face acest lucru pentru a epuiza si ultima cale de atac.

De altfel, presa internationala considera ca democratia din Romania est ein pericol.
Criza politica de la Bucuresti genereaza temeri ca democratia din Romania ar fi expusa amenintarilor, scrie Agentia France-Presse, relatand ca presedintele Traian Basescu a fost suspendat de Parlament.
“Parlamentul Romaniei a votat vineri in favoarea suspendarii presedintelui de centru-dreapta Traian Basescu, in cadrul unei crize politice care genereaza temeri ca democratia din Romania ar fi expusa amenintarilor”, comenteaza France-Presse.
“Un numar de 258 de senatori si deputati din totalul de 432 au votat pentru destituirea lui Basescu, a anuntat senatorul Uniunii social liberale (USL, majoritatea) Dan-Radu Rusanu”, transmite AFP.
France Presse mai scrie ca presedintele Basescu a respins acuzatiile aduse de USL si a avertizat cu privire la “riscurile pentru «stabilitatea si reputatia tarii»” aduse de aceasta decizie.
“Parlamentul Romaniei a votat suspendarea presedintelui Basescu”, titreaza BBC News online.
Agentia Associated Press titreaza: “Parlamentul Romaniei s-a pronuntat cu o majoritate covarsitoare pentru suspendarea presedintelui Basescu”.
“Parlamentul Romaniei a votat suspendarea presedintelui Traian Basescu, vineri, stabilind cadrul pentru un referendum de suspendare si sporind controlul guvernului de stanga asupra puterii”, titreaza agentia de presa Reuters.
Publicatia Deutsche Welle scrie in pagina electronica: “Parlamentul Romaniei voteaza suspendarea presedintelui. O lupta interna pentru putere in guvernarea divizata a Romaniei a escaladat cu votarea de catre Parlament a suspendarii presedintelui statului. Decizia trebuie sa fie aprobata prin referendum in 30 de zile”.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.