Avortul, crima sau emancipare?

Pe primul loc la avorturi

Eu nu am facut niciodata avort si-am crezut ca asta-i un lucru bun. Cind colo, ca o concluzie logica in mintea multor femei, am fost suspectata rapid de insucces la barbati, iar pina acum n-am intilnit ginecolog care sa nu se cruceasca cind afla trecutul meu medical. Doar traiesc si eu in tara care sta bine-mersi cocotata pe primul loc la avorturi, in toata Europa, si unde s-a ajuns acum citiva ani la o medie de doua-trei chiuretaje de femeie.

Eu nu am facut avort, dar am prietene care au trecut prin asa ceva. Fie din cauza relatiei lor care s-a rupt cam in acelasi timp cu prezervativul, fapt care a dus la singura solutie, avortul. Fie pentru ca le-a placut teribil joaca de-a sarcina, aruncind pilulele ba una pe git, ba alta in WC, numai sa-i vina odata mintile-n cap si verigheta pe deget barbatului, cind s-o vedea cu mostenitori, dar, din pacate, ajungind si ele, spasite, in cabinetul ginecologic ca sa ia in calcul aceeasi varianta, avortul. Indiferent de motiv, toate au experimentat o trauma pe masa ginecologica si mai ales zile sau chiar ani dupa ce s-au dat jos de pe ea.

Mi-au marturisit asta din suflet si le cred fara rezerve. Am lacrimat odata cu ele de fiecare data cind le dadea tircoale gindul legat de sexul copilului, de infatisarea lui. Ce chestie, brusc nu mai vorbeau de o „problema“, ci de un „copil“! Le-am surprins de multe ori calculind virsta pe care ar avea-o acum mititelul, numai daca i-ar fi dat o sansa. Cu toate astea, curios, multe dintre ele si-au revenit si au revenit la vechile giumbuslucuri amoroase, care au dus, iar, din pacate, la singura solutie, avortul.

1.500.000 de lei [vechi]. Cam atit costa o viata de om. Si chiar mai putin daca faci avort intr-un spital de stat sau daca esti eleva ori studenta, caz in care te alegi, in anumite cabinete particulare, cu o reducere babana, de pina la 20%. „Avind in vedere cit costa un avort la stat si cit ar costa contraceptia echivalenta, iese mult mai ieftin avortul“, si-a plantat o bucuresteanca parerea pe unul din multele site-uri despre intreruperi de sarcina, accesate in draci de adolescenti. Si apropo de anticonceptionale, in primii ani dupa revolutie, cind s-a dat verde la chiuretaje, româncele au folosit ca metoda contraceptiva chiar avortul, acesta devenind astfel una dintre cele mai banale interventii chirurgicale. De vreo doi ani incoace parca ne-am mai astimparat, dar din pacate a apucat deja sa ni se duca vestea prin Europa si din cauza numarului mare de decese cauzate de intreruperea de sarcina.  

 
Cristina Stamate: „Din prostie n-am facut copii“
 
Si Cristina Stamate a facut avort cu ani in urma si acum ii tine companie doar regretul. A dat fara sa zaboveasca grijile si bucuriile maternale pe stradania si succesul profesional, a schimbat intr-o clipita surisul de copil cu admiratia publicului. „Eu n-am ascultat de nimeni!“, spune franc actrita. „Mi-au spus ca nu e bine sa ajung singura, mi-au spus ca un copil e o minune, dar am facut tot cum am stiut eu. Stiu ce draci aveam cind ascultam toate gainariile pe care mi le serveau toti cei din jur. Credeam ca stiu eu mult mai bine decit ei ce sa fac cu viata mea. Mie mi-a fost teama ca daca o sa nasc, o sa ma fac cit malul, ca n-o sa mai pot sa joc. Aveam de ales intre mine si copilul meu si am spus: «Mai bine eu!».

A fost o dovada de egoism si de prostie! Mira-m-as sa pot gasi eu acum cuvintele sa pot convinge pe cineva de o minune, desi tare mi-as dori!“ Cristina Stamate a venit la intilnirea cu mine, in ciuda ploii napraznice si a racelii afurisite care nu-i dadea pace, chitita sa convinga tinerele sa nu-i calce pe urme. Nu vede alt scop pentru acest material, desi nici eu nu mi l-am propus. Am fost curioasa sa-i stiu argumentele pe care le-ar gasi ea acum convingatoare sa determine o tinara sa nu avorteze. „Ar trebui sa fie desteapta si sa le faca pe toate. Si cariera, si copil. Proastele ca mine aleg. Eu m-am maritat la 19 ani, eram in ultimul an de facultate, eram inaintea examenului de diploma si atunci am avut de ales. Astea sunt scuze.

Nu cred ca are importanta felul cum imi motivez eu erorile mele. Regretul meu de-o viata intreaga este ca nu am un copil. Ma bucur de copiii altora, dar asta e tot ce pot sa mai fac acum. Mi-au placut copiii dintotdeauna, dar am cazut in capcana lui «mai e timp, mai e timp». Pe la 30 de ani iti spui ca e timp, pe la 36-37, cind chiar ai vrea, incepi sa descoperi ceva care nu merge bine si nu mai poti sa ramii usor insarcinata. Apoi faci un tratament, doua, te duci la biserica, te rogi la Doamne-Doamne, si ajungi la 42-44, cind doar Claudia Cardinale sau mai stiu eu ce alte zine mai fac copilasi cu nu stiu ce ajutor. Eu am cazut si in tot felul de alte capcane, de prejudecati. Am divortat intre timp si am spus: «Eu nu fac un copil fara tata». Incurajez femeile sa faca copii, dar nu pe principiul «sa ai pe cineva care sa-ti dea un pahar cu apa la batrinete», nu pentru asta, ci pentru miracolul in sine.

Nu exista drog mai puternic, nu exista afrodisiac mai bun, nu exista sentiment de triumf mai mare decit atunci cind ai un copil. O colega de-a mea are o bucatica de fetita de 5 ani, care spune «i» in loc de «r». Tocmai cind maica-sa se gindea sa o duca la logoped, mi-am adus aminte de exercitiul de dictie din facultate si in vreo trei zile am invatat-o sa spuna «r». Acum spune «Rrroberrrrrta». Am avut asa o bucurie! Eu am facut ceva irepetabil, am schimbat viata copilului acela. Sunt niste momente senzationale! Sa existi in viata unui copil! Sa creezi!“

Se emotioneaza subit si scotoceste in poseta dupa tigari. „Incerc sa ma las, dar…“, spune incurcata, cu ochii uzi. Incepe sa pufaie repetat si-mi cere scurt urmatoarea
intrebare. Vreau sa stiu de ce n-a considerat adoptia o varianta valabila si brusc isi clatina capul a negare: „M-am gindit sa infiez un copil, dar am fost lasa. Am prietene care au facut asa ceva, dar eu n-as face asta.“ Si isi aduce iar aminte: „Eu din prostie n-am facut copii. N-au fost complicatii la mine, n-a durut mult, de fapt n-aveam si n-am nici acum termen de comparatie, nu stiu cum a fost la altele. N-am suferit depresii dupa aceea, dimpotriva, eu, fiind atit de tinara atunci, am avut un sentiment de mare usurare, de mare izbinda ca-mi puteam da apoi examenele in liniste. Habar n-aveam eu de nimic, eram un viitor copil cu copil, ceea ce nici nu-mi trebuia.“

Brianna Caradja: „Nu voiam sa ma gindesc ca am curmat o viata“

Pe Brianna Caradja n-o rod atit de mult parerile de rau. S-a intimplat sa ramina odata insarcinata si sa ia decizia care se asorta cel mai bine cu viata ei de-atunci. Traia in Franta si numara doar 19 ani. „Accident de contraceptie“, gaseste motivul. „Nu mi-e rusine sa spun ca am facut un avort. Imi aduc atit de bine aminte si acum… Cind am aflat ca am ramas insarcinata, m-a cuprins panica.

In Franta era legal avortul, nu aveam surplusul de probleme pe care-l aveau femeile care traiau in România, in comunism, dar tot a fost destul de greu. Nu stiam ce sa fac, m-am blocat. M-am ferit de mama, ea a aflat mai tirziu. Atitudinea mamei, cind i-am spus, a fost absolut oribila. M-a facut depravata. M-a certat ingrozitor, ca sa aflu dupa aceea ca si ea a trecut prin asa ceva.“ O reactie de care nu s-a temut a fost aceea a prietenului ei. „I-am spus si apoi am glumit: «gata, acum ne casatorim!». El m-a luat in serios, dar de fapt eu am fost cea care a spus un «Nu» clar casniciei.“

Sfatuita de o prietena, si-a luat geaca din cuier si inima-n dinti si s-a dus la ginecolog. „Doctorul m-a luat cu replici de genul: «daca faci prostii, platesti». Mi s-a parut inadmisibil! Am plecat plingind din cabinet, din cauza atitudinii doctorului. La spital, am stat citeva ore. Mi-au facut anestezie totala, dar m-a durut rau dupa aceea. A venit prietenul meu sa ma ia. Citeva zile m-am tot gindit la asta. Nu voiam sa ma gindesc ca am curmat o viata. Dupa ani si ani, ma trezeam facind calcule, uitindu-ma la copii… Te urmareste chestia asta. Dar ce puteam sa fac?! Nu eram pregatita nici financiar, nici mental sa am un copil. Nu regret ce am facut. Avortul e un drept al femeii. Dar foarte putine femei il fac cu inima lejera. Te marcheaza, te apasa. Pedeapsa morala pe care o simti e mai mare decit oricare ti-o poata da oricine, chiar si biserica.“

Zina Dumitrescu: „Am facut 21 de avorturi!“

M-am intilnit cu Zina Dumitrescu in ziua in care a batut palma cu un hotel fitos din capitala ca sa gazduiasca, o luna mai tirziu, nunta fiului ei.  Am iertat intirzierea cu care a aparut cind am vazut-o atit de inviorata. „Catalin se insoara si eu vreau o fetita! O nepotica, nu o fiica!“, imi spune dintr-o suflare. Se gindeste o secunda si revine: „Nu, de fapt vreau doi nepoti. Vreau sa aiba Catalin macar doi copii.“ Tiptil, incerc sa mut discutia catre copiii pe care ea a ales sa nu-i aiba.

Imi prepar prima intrebare in minte si n-apuc s-o pronunt, ca Zina imi si spune pe sleau: „Eu am facut 21 de avorturi! Cu toate metodele de precautie pe care le aveam de la bunica, ca anticonceptionale in adevaratul sens al cuvintului nu existau atunci, nimic n-a functionat! «Oriunde te apuca», imi zicea ea, «chiar si-n virf de munte, totdeauna sa ai in poseta o sticluta cu solutia facuta din doua linguri de otet si doua de apa. Dupa contactul sexual, te dai cu aceasta solutie si gata!» Da de unde! La mine n-a functionat! Profesorul Panait Sirbu m-a ingrijit intotdeauna. M-am dus la el pentru aproape toate chiuretajele pe care le-am facut. Le-am facut prin laminare. Este un lemn din nu stiu ce tara africana, care, in contact cu secretiile vaginale, se umfla si produce o dilatatie lenta de col uterin. Fara durere, fara nimic. Seara ma interna, imi facea o anestezie, imi punea laminarea, ma trezeam apoi si nu aveam nimic.“

Dupa cum vorbeste despre chiuretaje, parca si un detartraj imi pare mai periculos. Pe linga ea, dezinvolta si emancipata cum se arata, ma descopar inapta sa pricep de unde atita degajare cind vine vorba de intreruperi de sarcina. „Am facut avorturile pentru ca nu aveam timp de copii“, imi spune onest. Era manechin-creator la fabrica de confectii si intotdeauna aparea cite ceva in programul ei deja burdusit cu activitati, ba un tirg, ba un turneu, care-i impingea mereu visul maternitatii intr-un viitor indeparat. „Nu ca n-as fi vrut, eu intotdeauna mi-am dorit copii, dar pur si simplu nu am avut timp.“

„Am prins fetusul pe hirtie igienica“

Trecuta prin 21 de avorturi, nu pot sa nu ma intreb cum de a mai ramas intreaga. Chiar si in urma unei singure interventii de acest fel, poti sa te alegi cu hemoragii, infectii, anexite, depresii, chiar si sterilitate. Ea, in schimb, a fost pedepsita sa piarda exact sarcina pe care era chitita s-o pastreze. „Din cauza chiuretajelor poate, nu stiu. Eram insarcinata in patru luni si jumatate si de data asta voiam sa pastrez copilul. Tin minte ca eram la mare, era vara lui ’68, si m-a taiat o durere abdominala. M-am dus repede la toaleta, credeam ca mi-am deranjat stomacul. Cind colo a inceput sa-mi curga singe, imi siruia pe picioare, si atunci mi-am dat seama ca pierd sarcina. Tipam la barbatul meu: «Adu vata, pierd copilul!» Saracul, i se facuse rau. Am prins fetusul pe hirtie igienica.

M-am uitat la fetus, avea vreo 12 cm. In el, ca firele de ata, se vedea scheletul osos. Nu mi-am dat seama daca era baiat sau fata. Toaleta nu era foarte curata, puteam sa fac vreo infectie, lumea din jur se speriase. Sotul meu l-a sunat pe Panait Sirbu, a venit un elicopter sanitar si m-a adus la Bucuresti. M-au chiuretat, ca nu cumva sa fac infectie. Aiurea, n-am avut nici pe naiba!“

In ’69, la 28 de ani, a ramas iar insarcinata si noua luni mai tirziu a venit pe lume Catalin . „Am nascut greu, natural, dar greu pentru ca dupa 20 de avorturi, colul s-a dilatat foarte greu. Copilul a avut 4.800gr si 62cm. Sarcina a fost toxica. Groaznica, groaznica! Nu suportam sa merg cu metroul, nici sa trec pe linga vreun restaurant cu fructe de mare! Nu stiu daca m-a pedepsit Dumnezeu…“

„Am suportat un chiuretaj pe viu“

Cea de-a 21-a intrerupere de sarcina a facut-o prin 1980. Clasicul avort din comunism, pe masa din bucatarie, fara cricneli, anestezie generala si citeodata chiar fara ajutor specializat, dar neaparat cu dureri si teama. „Aveam o prietena foarte buna, medic ginecolog, care mi-a spus: «iti fac chiuretajul acasa si fac asta ca te stiu un om curajos, dar nu pot sa-ti fac anestezie totala, pentru ca nu pot sa risc». Nu era absolut nimeni acasa, n-am vrut sa vina cu mine barbatul meu, m-am urcat pe masa din bucatarie, mi-a dat inainte un calmant, mi-a facut o injectie in fesa, dupa care am ametit putin. Am suportat scrisnind din dinti, m-am muscat, pentru ca nu puteam tipa, sa nu cumva sa ne auda cineva. Am suportat chiuretajul pe viu. Facea pauze, ii spuneam «mai stai, mai stai», ca nu mai puteam de durere. Prietena mea mi-a facut chiuretajul negindindu-se vreo secunda ca putea urma o complicatie, ca daca ar fi fost, era periculos pentru amindoua, fiind necesara spitalizarea. M-a ajutat Dumnezeu si a fost bine. A durat mai mult de jumatate de ora, pentru ca am facut pauze. Era o sarcina de vreo doua luni si jumatate. Dar am scapat!“

Zina Dumitrescu n-a fost niciodata femeia care sa se incotosmaneze cu treburi casnice, nu s-a dat niciodata in vint dupa sarcinile gospodaresti, a preferat viata traita pe podiumurile de moda si prin preajma lor, sa simta caldura reflectoarelor si a publicului si mai putin pe cea a cuptorului din bucatarie. A facut alegerile ei si traieste impacat cu ele. „Este un pacat, recunosc, pentru ca totusi iei viata cuiva. Dar nu intotdeauna poti face un copil, nu poti sa-ti dai viata peste cap doar pentru ca s-a intimplat sa ramii insarcinata. Sunt convinsa ca Dumnezeu te iarta pentru acest pacat.“ Deci fara priviri inapoi, fara remuscari, conchid.

„Ba am regretat doua dintre ele“, imi raspunde cu jumatate de glas. „M-am maritat la 19 ani, iar primul chiuretaj l-am facut la 20 de ani, eram studenta, eram prea mica, n-aveam cum sa fac copii atunci. Al doilea pe care-l regret este cel facut pe la 24-25 de ani. Eram in strainatate cind am afltat ca eram insarcinata, dar daca ma hotaram sa pastrez copilul, trebuia sa renunt la mult, la prea mult, si n-am facut-o. Mi-am zis: «Lasa, ca mai am timp.» Ma mai gindeam din cind in cind cum ar fi aratat copilul meu la un moment dat, daca l-as fi facut… De ce regret aceste doua avorturi? Am avut un frate care a murit inecat la 12 ani si jumatate. In noaptea aia, tatal meu a pornit sa-l caute pe fratele meu si, dupa ce l-a gasit mort, s-a intors acasa cu parul alb. Din cauza socului, albise. Tatal meu a murit in ’65 si regret ca nu l-a apucat pe Catalin, care s-a nascut in ’69. I-ar fi placut atit de mult un nepotel, mai ales ca era baiat. Daca l-ar fi apucat, nu ca s-ar fi bucurat foarte mult, cred ca n-ar mai fi murit niciodata. Imi mai fac reprosuri si pentru ca baiatul meu e singur, nu are frati sau surori. Eu stiu ce inseamna sa ai un frate, la fel de bine cum stiu si cum e sa nu ai nici un frate…“

Roxana Guttman: „Avortul este o crima!“

Romanita Iovan spunea acum ceva timp ca a facut citeva avorturi. „Nu mi-am dorit copii pina acum, poate asta-i explicatia. Am facut sapte avorturi si de aceea vreau sa botez sapte copii.“ Am luat-o la intrebari recent, dar, trecuta nu demult prin pierderea unei sarcini, nu a negat, ci a refuzat elegant sa priveasca inapoi: „Nu e un moment bun pentru mine sa vorbesc despre asa ceva acum. Sunt amanunte din viata mea pe care mi-e greu sa le discut si cu prietenele mele.“

O alta creatoare de moda care a fost pusa la un moment dat sa aleaga intre business-ul pentru care trudea si maternitatea pe care inca nu si-o dorea este Eli Laslean: „Am trecut prin calvarul unui avort si stiu cite mustrari de constiinta am avut. Cu toate ca m-am protejat, s-a intimplat sa ramin insarcinata. A fost o sarcina nedorita, o sarcina care a venit intr-un moment cu totul nepotrivit. Nu-mi puteam permite sa stau acasa cu un copil, cind ma concentram atit de mult pe afacere atunci.“

Si Roxana Guttman se perpeleste la gindul ca a fost in stare o data sa ia viata pruncului ei nenascut: „Imi pare cu adevarat rau ca am facut avort. Avortul este o mutilare a fiintei tale. Nasterea este o desprindere din fiinta ta, iar avortul o rupere brutala, o sfisiere. De aici apare trauma, este o crima!“

Nici Naty Badea nu s-a sfiit sa spuna durerosul adevar. A facut o data un avort, care a fost o experienta foarte traumatizanta. „A fost infiorator! Nu mai vreau sa trec prin asta. In viata mea, daca s-ar putea…“

Povestea femeilor care au macar cite un chiuretaj la activ este vibranta si intotdeauna imbirligata. Pot sa bag mina-n foc ca oricare dintre ele si-a privit macar o data postoperator burtica in oglinda, cu gindul la puiul care i-a locuit pintecul putin timp si i-ar fi putut umple viata pentru totdeauna, daca i-ar fi dat o sansa. Sunt sigura ca gindul unei vieti care ar fi putut sa fie le bintuie zilele si ca regretul de a fi omorit s-a cuibarit etern in sufletul lor, indiferent cit se zbat ele sa nege, sa uite, sa ierte.
Eu nu am facut niciodata avort, dar era cit pe ce sa nu exist din cauza unuia. Am aflat nu demult ca mama, insarcinata cu mine, se ducea sa faca al optulea ei chiuretaj, cind cutremurul din ’77 s-a incumetat la singura fapta buna si a intors-o din drum, nimicindu-i ulterior intentia de-a binelea. Ce s-a intimplat de fapt inainte si dupa ce s-a decis mama sa faca avort n-am tinut sa stiu. Mi-e de-ajuns sa ma stiu azi, aici.