fbpx

Bucură-te de Crăciunul acesta! Milka îndeamnă la tandrețe în fiecare zi

de

Milka, cea mai îndrăgită ciocolată din România, își dorește ca în fiecare an să dea sărbătorilor de iarnă o notă specială. Anul acesta, Milka lansează campania “Împachetează fiecare zi în tandreţe, Crăciunul acesta”, prin care invită consumatorii să transforme fiecare zi de decembrie  într-o zi magică, în aşteptarea Crăciunului.

„Ne dorim ca fiecare zi din această lună, iubitorii de ciocolată să o dedice celor dragi, oferindu-le cel mai tandru cadou pe care îl pot dărui, şi anume timpul și atenția lor. În luna decembrie există numeroase ocazii care pot fi petrecute alături de cei dragi pentru a le dărui tandreţe, prietenie, zâmbete şi voie bună: bucuria de a vedea împreună luminiţele decorative din oraș, pregătirea ghetuţelor şi aşteptarea lui Moş Nicolae, prepararea bunătăţilor culinare, ascultarea colindelor, alegerea cadourilor, împodobirea bradului. Prin campania din acest an, Milka ne reamintește fiecăruia dintre noi că putem găsi alături de familie, de prieteni și de cei dragi magia Crăciunului pe parcursul întregii luni decembrie”, a declarat Adina Ghiţuică, Jr. Brand Manager Milka SCE, Mondelez România.

Pentru iubitorii de ciocolată, în aşteptarea sărbătorilor de iarnă, Milka a creat pachete promoţionale – o combinaţie de produse la care se adaugă şi un cadou: o cutie metalică Milka, în care se pot depozita dulciuri, biscuiți, bomboane sau de ce nu, mesaje cu gânduri tandre pentru cei dragi.

Mesajul campaniei este transmis prin intermediul spotului TV care prezintă povestea unei familii ce decide să dăruiască unuia dintre copii magia sărbătorii Crăciunului, chiar și într-o zi obişnuită de decembrie. Versiunea completă a spotului poate fi urmărită pe canalul de Youtube Milka România, iar în Bucureşti, va rula pe toată perioada lunii, în Piaţa Unirii, în cadrul unui amplasament special.

În digital, iubitorii de ciocolată sunt invitați să acceseze website-ul www.cadouritandre.ro, prin care pot dărui, în fiecare zi, tandrețe şi voie bună celor dragi, prin intermediul gesturilor tandre puse la dispoziţie de către Milka.

Consumatorii pot dărui tandreţe în fiecare zi celor dragi fie prin intermediul unor versuri pline de tandreţe, fie prin amintiri tandre, ambele decorate cu hârtie de împachetat cadouri. Mai mult, utilizatorul îşi poate crea propriul model de hârtie în care să împacheteze cu tandreţe aceste gesturi tandre, care se trimit către cei dragi pe e-mail şi se pot distribui prin intermediul reţelelor de socializare.

În magazine, vor avea loc activări dedicate consumatorilor, prin intermediul căror vor putea câștiga, la atingerea unui anumit prag de cumpărare al produselor Milka, premii de sezon: hârtie de împachetat cadourile, globuri de Crăciun Milka, cutii metalice Milka.

De asemenea, în principalele mall – uri din ţară, din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara vor fi amenajate, în luna cadourilor, zone speciale unde Milka invită consumatorii să împacheteze cadourile celor dragi în hârtie de sărbătoare, adăugând şi un gând tandru. Prin aceste activităţi, Milka îşi propune să împacheteze întreaga lună decembrie în tandreţe.

Portofoliul Milka de sezon cuprinde o gamă largă de surprize: îndrăgita figurină Moș Crăciun Milka; tableta de ciocolată Milka Sweet Winter 100gr; bomboanele de pom asortate Milka; Milka Snow Bites; Milka Snow Balls; Milka Bomboane Asortate de Ciocolată 144g; Milka Mix figurine 119g; bomboanele Milka Oreo 86g.

Milka, una din mărcile simbol ale Mondelēz International, a cucerit generații întregi din întreaga lume, devenind marca de ciocolată cel mai ușor de recunoscut, încă de la lansarea sa în 1901 la Loerrach în Germania. În acest moment, ciocolata Milka este vândută în peste 15 țări. Succesul ciocolatei Milka s-a reflectat și în creșterea cu 1,6 pp a cotei de piață (în valoare)* în prima jumătate a anului 2016 vs aceeași perioadă a anului 2015.

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.