fbpx

Carmen Firan – Singuratate

de

Despre singuratate se vorbeste in soapta. Un sarpe strecurat sub zidul casei. O liniste tiuitoare mai lunga decat veacul. Un gol imens in stomac. Imaginea dezolanta a stepei. Nu desertul,- desi se spune ca nu e bine sa tii cactusi in casa pentru ca ar aduce singuratate, – desertul are culori magice, o pustietate tonica si mistica deopotriva. Ca un schit in varf de munte locuit de un pustnic despre care nu-ti vine sa spui ca e singur, ci ca se afla mai aproape de Dumnezeu. Singuratatea sperie. Un monstru ascuns in creier.

Pe vremuri singuratatea avea blandetea melancoliilor, cu fosnet discret de frunze uscate, cu nostalgii ca papadiile stranse in pumn, cu ploi tacute de toamna. In singuratate stiai ce sa faci. Unii citeau o carte, ascultau un disc, aveau ocazia sa se reculeaga, ori sa inteleaga rosturi ale lumii. Singuratatea nu avea nimic toxic sau opresiv, era mai degraba un timp de meditatie si purificare. Asta si pentru ca intre oameni se comunica altfel, existau relatii de prietenie si de familie parca mai solide. Timpul curgea mai tihnit. Succesul financiar sau competitia nu ajunsesera masuri draconice de evaluare a statutului social. Stresul nu-si aratase coltii.
Chiar daca in Romania copilariei si tineretii mele viata era austera, alterata de o realitate politica absurda, singuratatea era singulara si nu fenomen de masa, nici nu provoca tulburari de personalitate si depresii ca in lumea de azi. Cuvantul alienare nu exista in vocabularul obisnuit. Se vorbea de alienare mentala, dar in niciun caz de una sociala. Sunai un amic si ieseai la o bere, (taifasul era terapeutic), sau dadeai buzna peste un vecin, o ruda, cine se nimerea, si in fum de tigara si aburi de cafea, vorbeai si te racoreai. Comunicam prin cuvinte si gesturi, prin caldura atingerii, care pe vremea aceea aveau forta. Si tineau de cald.
Singuratatea de azi are stridente metalice, tiuitul camerelor pustiite, agresivitatea unei sperietori inchise in spatii ostile care sufoca. Pe vremuri, din singuratate se putea construi ceva, in singuratate se putea ajunge undeva. Acum, aici, singuratatea goleste, este principala cauza a anxietatii, insomniilor, depresiilor, abuzului de droguri si substante chimice. In scaunele psihiatrilor, psihologilor si terapeutilor se asaza tot mai multi oameni de diverse varste care incep prin a-si descrie angoasele invocand pe primul loc singuratatea. Iar de la singuratate la tristete e un pas mic. Si unul la fel de mic de la tristete la depresie.
Tristetea ar fi o stare normala in ecuatia unei vieti. Doar ca a ajuns sa fie diagnosticata intr-o lume care pune etichete si da retete pentru orice. Tristetea accidentala e considerata o conditie patologica, tratata radical cu pilule in urma carora nu mai plangi, dar nici nu mai stii sa razi. Sensibilitatea e blocata in ambele sensuri. Scopul e sa te scoli din pat, sa te duci la servici, si sa functionezi automat intr-o lume care iti da totul de-a gata. Si comoditati, si formule. Si ganduri, si pastile. Nu e bine ca singur fiind, sa incepi sa gandesti pe cont propriu. Specialistii isi fac, pe bani buni, datoria. Iar corporatiile farmaceutice prospera. Apar noi sindromuri ale stressului si tristetii clinice, noi diagnostice si, fireste, noi pastile, pentru „sindromul inimii rupte” sau al „picioarelor nelinistite”…De curand, manualul bolilor mentale s-a imbogatit: liber cugetatorii si nonconformistii vor fi tratati ca bolnavi mental. A gandi pe cont propriu poate fi periculos intr-o lume a standardizarii. Nonconformistii sunt prea critici si se cred diferiti, au rezistenta la uniformizare, manipulare si indoctrinare, sunt predispusi la fronda, atitudini negative si cinism, cu tendinta de izolare. Ies din rand. Nebun trebuie sa fie cine merge impotriva valului!
 
Treizeci la suta din populatia Americii sufera de singuratate, conform unui studiu facut de UCLA. Creierul e afectat, la fel sistemul imunitar, viata se scurteaza. Singuratatea si tristetea nu mai sunt azi vazute ca reactii emotionale la anumite situatii trecatoare, ci conditii mentale. Exista in studiile de azi conceptul de singuratate cronica sau genetica, pe langa cea reactiva, aparuta in urma pierderii cuiva drag sau a pierderii increderii de sine, produsa de un anumit eveniment.
A te simti singur nu e totuna cu a fi singur. Poti sa nu fii singur, dar sa te simti singur, cu tine insuti, in cuplu, in familie, in societate, in mijlocul multimii. Poti sa te simti singur pe lume, cu o suta de rude si prieteni, neinteles, golit si rejectat. Teama de singuratate poate face ca partenerii unui cuplu, mai ales la o anumita varsta, sa ramana in relatii nepotrivite sau daunatoare. „Rau cu rau dar e si mai rau fara rau”, se spune. Singuratatea poate fi insa o alternativa sanatoasa, o salvare dintr-o relatie vicioasa. Poti aprecia singuratatea ca pe o adiere de vant proaspat cand iesi dintr-o legatura sufocanta care poate salva aparente, poate oferi un statut social sau o siguranta, dar sugruma libertatea sau iti inghite aerul vital. Pentru cel care nu are o pereche sau o familie, singuratatea e opresanta, si devine si mai insuportabila de sarbatori, in weekend, sau in vacante. Probabil ca Edvard Munch a ilustrat cel mai bine singuratatea in Strigatul. Da,Singuratatea aceea e urata. Se si spune atunci cand iti petreci timpul cu cineva care e singur, ca „ii tii de urat”.
Sunt multe forme si feluri de singuratate. Aleasa sau impusa. Liniste sau zgomot infernal. Libertate sau cusca. Dar multe din aceste sensuri se pierd sau sunt distorsionate in lumea noastra rapida si devoratoare. Pe vremuri un singuratec era considerat misterios, interesant, si era respectat, azi e suspect, e compatimit, si trimis sa se trateze. Un studiu facut in America pe parcursul a zece ani arata ca singuratatea poate fi contagioasa. Daca stai in preajma unui om cu simptomele singuratatii, ai peste 60% sanse sa ajungi ca el!  Adica un om singur e un om singur. Doi oameni singuri sunt doi oameni singuri. Nu le-ar trece prin cap sa se apropie, sa comunice, sa se imprieteneasca, sa-si salveze singuratatea intr-un parteneriat. Si daca singuratatea e contagioasa, poate sa apara curand si un vaccin impotriva singuratatii. Un milion de oameni singuri sunt o afacere foarte rentabila pentru corporatiile farmaceutice.
 Peste 19 milioane de adulti americani sunt in fiecare an diagnosticati cu depresie. Principalele simptome: singuratate, tristete si nefericire. La acestia se mai adauga milioane de copii si adolescenti diagnosticati cu tulburari de personalitate ori psihice. Motivele ar fi stresul, competitia, tensiunile din familie si societate, adictii de tot felul, si, din nou, sentimentul de singuratate, care mai inseamna si insingurare, si instrainare, si alienare, un crescendo toxic in care individul ramane suspendat ca un acrobat pe sarma la mare inaltime. Pamantul e prea departe iar cerul inaccesibil. Nu ii ramane decat sa galopeze derutat si inspaimantat in gol pe sarma subtire, de unde oricand se poate prabusi. Din cand in cand apare la stiri cate un actor, cate un star gasit mort din supradoze, si pentru doua zile societatea pare tulburata de gropa in care a cazut, dupa care lururile intra in normal si alte retete si alti traficanti sunt lasati liberi sa tratateze singuratatea celor stiuti si nestiuti care vor colapsa cu un ac in vena sau reteta pe noptiera.
Copiii se simt singuri. Si in marile orase, si in cele mici. Parintii pleaca dimineata la lucru si vin seara, carandu-si fiecare in spate propriul sau rucsac cu singuratate. Bunica a fost inlocuita cu o doica de ocazie din Caraibe. Natura fuge tot mai departe pe masura ce gadgeturile electronice apar in viata lor de foarte devreme. Rezultate slabe la scoala? Incapacitatea de a se concentra? Deficit de atentie!, diagnostic tot mai raspandit, si o doza de amfetamine e prescrisa zilnic. Notiunea de a se juca afara nu mai exista. Afara inseamna azi un ecran de computer sau de telefon. Maidanul a fost inlocuit cu jocurile electronice.
Adolescentii se simt singuri, unii refuza chiar sa mai comunice, se inchid intr-o capsula surda si muta de unde contempleaza absenta. Refugiul in droguri si alcool pare o salvare de moment care anesteziaza simturile in deruta. Nimeni nu mai vorbeste de dragoste, ci de sex. Pornografia ia incet locul sarutului furat pe sub teii infloriti. Dar cine mai poate distinge diferenta in asaltul vizual venit prin site-uri tot mai perverse?!
Profesionistul din marile orase este un alergator de cursa lunga, de multe ori condamnat sa fie singur din lipsa de timp, victima a lumii rapide si rapace, unde pentru a face fata competitiei isi sacrifica viata personala. Imi amintesc cum intr-o sambata seara am trecut prin fata unei sali de fitness in Manhattan. Prin geamurile mari luminate femei si barbati tineri alergau pe aparate, fiecare cu singuratatea lui. O tristete coplesitoare iesea din trupurile lor transpirate, din ochii lor fixati pe ecranele televizoarelor care le tineau de urat in timp ce ei pedalau in gol. Noroc cu reteau de socializare pe Internet. Prieteni? Nu 2, 5, sau poate 7, ci 700! Gratie Facebook- ului poti avea in cel mai scurt timp mii de „prieteni”. Persoane pe care le-ai intalnit undeva, candva, sau niciodata., si de care cel mai frecvent singurul lucru care te leaga este un like dat postarilor. Cu cat mai multi prieteni, cu atat mai multe postari si mai multe like-uri. Poti sa-ti petreci ziua intreaga pe Facebook pretinzand ca ai comunica. Poti chiar pretinde ca ai norma intrega pe Facebook, slujba costisitoare, pentru ca iti mananca timpul vanzandu-ti iluzii, pana si ele virtuale.
Sondajele si studiile vin cu alte paradoxuri. Cu cat cineva e mai singur, cu atat are mai multi prieteni pe Facebook. Cu cat socializeaza mai mult virtual, cu atat se insingureaza mai mult. Iar sentimentele de frustrare si nefericire se accentueaza. Daca membrul retelei de socializare are o viata goala sau austera, daca se confrunta cu dificultati materiale sau psihologice, atunci postarile prietenilor care se bucura de o viata bogata in evenimente, activa profesional si sentimental, sau fotografiile din vacante glamuroase, trezesc invidii, amplificandu-i tristetea si singuratatea. Daca Internetul si Facebook-ul isi numara performantele in rapiditatea de a raspandi stiri si a trezi constiinte, (ca in cazul Primaverilor arabe ori crizelor din diverse parti ale lumii), nu se poate mandri cu salvarea individului de singuratate.
Un tanar si-a invitat cu surle si trambite toti prietenii de pe Facebook la ziua lui de nastere. Peste 600, raspanditi in mai multe orase. La petrecerea organizata intr-un apartament de doua camere, au aparut doar doi. Dar ceea ce conteaza sunt aparentele, imaginea, bravada etalata in cyberspatiu. Relevant sa fie ce traiesti cu adevarat, sau ce pretinzi si proiectezi in afara? Se pare ca Facebook-ul serveste bine o lume de narcisisti axata pe invelisul stralucitor al formelor goale in interiorul carora sta ghemuita singuratatea. Dar se comunica mai mult ca niciodata. Oamenii vorbesc continuu. Pe strada, in masina, in trenuri, in pauza la spectacole, la restaurant, pe plaja. Unii par chiar ca vorbesc singuri. Cu voce tare.
Recent am citit insa confesiunile nostalgice ale unui tanar, sub titlul „Tehnologia mi-a ruinat viata”. Deplangea timpurile cand comunicarea insemna atinegere reala, intalniri reale, in care partenerii se priveau in ochi, isi puteau simti parfumul, relationau, studiindu-si expresii, gesturi, emotii. Rapiditatea si eficienta comunicarii de azi prin emailuri si text messages e lipsita de afect, de participare, invaluita intr-o raceala impersonala. Fiecare aluneca singur pe mici aisberguri intr-un ocean de gheata trimitandu-si unii altora mesaje digitale.
Nefericirea bantuie o lume croita grandios care isi are pretul si victimele ei. O lume care are garantat prin Constitutie dreptul de a-si urmari fericirea. Iar fericirea este o atitudine, si nu un sentiment. O stare a mintii, ca si singuratatea. Salvarea poate veni doar din interior.
 
 
 
 
 
 
 
     
 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.