fbpx

Cea mai frumoasa carte: Patul lui Procust

de

Doua povesti de iubire plasmuite din marturisiri adunate din jurnale si scrisori. Aceea dintre Doamna T. si Fred Vasilescu. Aceea dintre Emilia si George Ladima. Doua povesti de iubire sfirsite amar in patul talharului, torturate de prejudecati, amagiri, desertaciuni, necredinta.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

CLICK AICI pentru a te abona gratuit la newsletter-ul bisaptamanal al revistei Tango!


In patul Emiliei, actrita vulgara si fara talent, Fred Vasilescu descopera intr-o dupa-amiaza de vara, scrisorile indragostite ale poetului sarac, cu straluciri de geniu, George Demetru Ladima.

„Sunt cel mai nenorocit dintre oameni, Emy, cind sunt departe de tine. Prezenta ta alaturi de mine pe strada, de cealalta parte a mesei, in sufragerie, in aceeasi incapere, mi-e mai necesara ca unui morfinoman doza lui zilnica.“ Ochii lui orbi de indragostit imagineaza, acolo unde nu-i decit suflet desfrinat si gind meschin, esenta de femeie pura: „Toamna tirzie e de aur, parul tau balai e de aur, ochii tai au licariri de aur… Saptamina asta e aurul vietii mele.“

Sfirsitul fiecarei scrisori, cuvint scris cu durerea de a nu putea fi pentru totdeauna cu femeia iubita, aduce cu sine comentariile cinice, perverse ale Emiliei: pentru ea, iubirea poetului nu insemna mai mult decit un joc de carti intre doua intilniri de amor. Treptat, minciunile pe care n-a vrut sa le auda si tradarile pe care n-a vrut sa le vada ii dezvaluie lui George Ladima chipul intreg, urit, murdar, al celei pe care o iubise: „… ca sa sufar ar trebui sa mai am orgoliu… sa mai fiu in stare de iluzii… sa te mai iubesc (…) Emy, ceea ce simt pentru tine nu e nici dragoste, nici ura. E ceea ce simte somnambulul pentru luna…“

Infrint, sufletul lui nu mai are loc pentru iluzii: „Cind am rupt cu femeia aceea, am suferit atit de mult, ca din prima seara mi-am spus ca trebuie sa mor. Dar nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame, nu trebuie sa fie cadavrul meu fara un ban linga el, ca sa creada cineva ca m-am sinucis din cauza foamei. Si atunci, am inceput sa adun bani. Am adunat cinci sute de lei, cum se aduna o zestre.“ Se sinucide, iar, linga cadavrul lui sunt gasiti 1000 de lei si o falsa scrisoare de dragoste catre prietena sa, Doamna T.

In patul Emiliei, Fred Vasilescu, tinar diplomat, aviator, isi aminteste momentul crucial din existenta lui, al carui martor i-a fost George Ladima: o seara de durere inecata in bautura, petrecuta in fata ferestrei celei pe care o iubea: „Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina,(…), faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de o femeie iubita.“

Cu ceva timp in urma, Fred o rugase pe Doamna T., proprietara unui magazin de mobila, sa-i decoreze apartamentul. In patul cel nou din casa lui au facut dragoste. „Ardea toata, cum nu mi se intimplase sa intilnesc un trup arzind (…) Torturat de imaginea acelei unduiri launtrice, de coapsa, i-am rastignit in pumni umerii si, scos din minti, m-am incapatinat sa-i privesc silnic ochii si fringerea buzelor…“

S-au iubit in orase indepartate, in hoteluri, in intilniri tirzii de week-end asteptat cu pasiune. „…ne inchideam ca niste dementi in vreo camera de hotel ardelean, de simbata seara pina luni dimineata.(…) Punea atita iscusunta, stia sa abuzeze de toate posibilitatile posesiunii, sa ceara simturilor prelungiri iscusite, totul pina in pragul nebuniei, cind dezlantuirile bruste, dupa atitea retineri, nu mai stiam de ne vor lasa in toate mintile.“

Dar iubirea se transforma in lant greu peste sufletul condamnat pe viata sa nu fie fericit nicicum: nici alaturi de ea, nici departe de ea. Se desparte de ea, iar durerea se transforma in ura: patul in care trupurile lor s-au inlantuit devine patul metreselor lui, cuvintele de alint se prefac in reprosuri  azvirlite cu furie. Si tot cu furie se arunca in zboruri nebunesti peste mari si oceane. Moare intr-un accident de avion. Toata averea ii ramine ei: pamint, case, ferma de cai si jurnalul dragostei si suferintei lui. „Te rog, fii bun… lasa-ma cu caietele acestea“, ii spune Doamna T. celui care i le-a adus. „De trei ani n-am vorbit cu el.“

Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, Bucuresti, 1997
Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.