Zibo.ro si Salvati Copiii Romania organizeaza pe 31 mai 2013 un flash-mob fara precedent in liceele, scolile si gradinitele din Romania prin care ii invita pe profesori si pe parinti sa se alieze pentru a scoate violenta din viata copiilor.
Zibo.ro si Salvati Copiii Romania organizeaza pe 31 mai 2013 un flash-mob fara precedent in liceele, scolile si gradinitele din Romania prin care ii invita pe profesori si pe parinti sa se alieze pentru a scoate violenta din viata copiilor.
Evenimentul face parte din Campania “Copiii fara etichete” pentru combaterea violentei impotriva copiilor, lansata de Salvati Copiii Romania la finalul lunii martie.
Ce aduc bun cuvintele grele si bataia?
Sunt doar niste etichete, care ranesc si nu-i lasa pe copii sa se dezvolte, sa se simta bine, sa prinda aripi, sa se implineasca. “Copiii crescuti fara etichete se fac Oameni Mari!” este mesajul pe care aceasta actiune il transmite, chiar in apropierea Zilei Copilului. Este o invitatie pentru a dezlipi, efectiv, etichete.
Profesorii ii vor ghida pe copiii in realizarea actiunii, in timp ce copiii vor identifica etichetele negative si le vor inlocui cu mesaje si cuvinte pozitive.
Intre orele 10.45 si 11.15 sau in Pauza Mare, copiii vor iesi in curtea scolii sau a gardinitei, sub coordonarea unui profesor. Startul va fi dat cu un fluier. La acest semnal, copiii se vor intoarce cu spatele. Pe spate vor purta etichete, prinse cu agrafe. Acestea vor fi scrise chiar de copii, putand urma un model personalizat, cum ar fi: “Pe mine ma cheama Aurel, nu tantalau!”, “Eu sunt Andrei, nu grasul ala!”. Profesorii si copiii isi vor indeparta aceste etichete si vor scrie cuvinte frumoase, de apreciere: ”Eu sunt Aurel, stiu sa cant!”, ”Eu sunt Andrei, invat mereu cate ceva nou”.
Flash-mob-ul organizat de Zibo.ro si Salvati Copiii are la baza rolul fundamental al scolii – educarea – si isi propune sa ii faca atat pe copiii, cat si pe adulti sa constientizeze etichetele si sa gaseasca solutii pentru a inlocui acest mod de relationare. “Copiii simt! Copiii inteleg! Copiii cresc, invata si, mai ales, pot!”
Scolile care doresc sa participe la flash-mob se pot inscrie pe pagina de prezentare de pe Zibo.ro, pana pe 29 mai, precizand: scoala, localitatea, judetul, profesor coordonator care trebuie sa isi lase datele de contact, precum si sa comunice numarul copiilor participanti.
Participantii vor fi premiati cu diplome de merit din cadrul campaniei Salvati Copiii, “Copiii fara etichete”, cu manuale de parenting, cu exemplare ale celui mai recent studiu privind abuzul impotriva copiilor si cu brosuri pentru psihologii care lucreaza in cadrul scolilor (consilierii scolari).
Campania „Copiii fara etichete” se va desfasura pana in luna octombrie si implica insitutii publice precum Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Sanatatii, dar si personalitati de marca din societatea romaneasca. Cunoscutul scriitor Mircea Cartarescu s-a alaturat, de curand, campaniei.
Pe 19 martie, Salvati Copiii Romania a dat publicitatii rezultatele primului studiu din Romania ultimilor zece ani despre violenta la adresa copiilor. 38% dintre parinti recunosc abuzul fizic asupra copiilor in familie; 63% dintre copii afirma ca sunt batuti acasa de catre parintii lor, iar corectiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea parintilor, si intr-o anumita masura, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre parinti apreciaza pozitiv bataia ca mijloc de educatie a copilului; 18% dintre copii afirma ca au fost batuti acasa cu batul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.
In scoli, 86% dintre copii sunt certati de catre cadrele didactice atunci cand gresesc; 33% dintre copiii sunt jigniti si etichetati la scoala; 7% dintre copii afirma ca sunt batuti de catre profesorii lor. Majoritatea copiilor raporteaza ca traiesc stari emotionale care variaza de la indiferenta (29% dintre copii), anxietate, retragere, nesiguranta si incordare (57% dintre copii) si ingrijorare (6% dintre copii).
Tag-uri:
Copiii fara eticheteCategorii:
Reportaj