Clint Eastwood: Million Dollar Lover

de

Regizor, actor si producator instalat de multa vreme printre legendele Hollywood-ului, Clint Eastwood a împlinit în luna mai 80 de ani. Succesul cu care a trecut din fata camerei în scaunul regizoral nu a mai fost egalat de nimeni pana în ziua de azi. Renumit atat pentru eficienta incredibila cu care filmeaza, cat si pentru istoria personala agitata, acest veteran al celei de-a saptea arte nu da deloc semne ca ar avea intentia sa slabeasca ritmul unei vieti traite din plin.

De la joc la regie
Drumul de la poncho-ul iconic al Omului fara nume (The Man With No Name), eroul interpretat în trilogia western regizata de Sergio Leone la mijlocul anilor ‘60, pana la costumul impecabil cu care si-a ridicat, la începutul lui 1993, Oscar-urile pentru Unforgiven, au trecut aproape treizeci de ani. Academia Americana de Film nu s-a grabit prea tare sa recunoasca oficial valoarea acestui artist de cursa lunga, desi publicul îl iubea pana la punctul în care, desi era perfect posibil sa nu îti placa un anumit film marca Eastwood, era totusi de neimaginat sa nu admiri omul si energia creativa care îl duceau înainte, dincolo de succese si caderi. Pentru un regizor, avantajul de a debuta ca actor înseamna o legatura mult mai directa cu spectatorii, pentru ca, se stie, putina lume îsi bate capul sa ofere respectul cuvenit regizorilor, în vreme ce numele actorilor principali se afla pe toate buzele. Reversul medaliei este ca trecerea de la interpretare la regie are un succes notabil în destul de putine cazuri. Un exemplu pozitiv ar fi Orson Welles, dar cariera lui nu a atins productivitatea si longevitatea lui Eastwood.
Prima imagine care ne vine în minte la auzul numelui Clint Eastwood este aceea a unui personaj masculin destul de dur, nu prea vorbaret, dar care nu se da nicio secunda înapoi de la a face ce crede el ca se cuvine într-o anumita situatie. A debutat în rol de cowboy bun, a trecut apoi la un cowboy cu o anumita istorie întunecata, care încearca sa revina pe drumul drept, a fost detectiv care opereaza cu metode neconventionale si s-a îndreptat apoi, tot mai mult, spre roluri centrate pe o combinatie interesanta de tehnica si temperament. Daca succesul ca actor a venit abia în jurul varstei de 35 de ani, primul film care l-a avut ca regizor, Play Misty For Me (1971), a fost produs cand împlinise 41 de ani. Atitu­di­nea fata de munca, deprinsa în copilaria californiana in vremea crahului fi­nanciar din 1933, împreuna cu experienta acumulata în lunga ucenicie pe platourile de filmare, au dus la o explozie creativa care dureaza de 40 de ani. Arta sa a fost onorata cu cinci premii Oscar, cinci Globuri de Aur, trei premii César si nenumarate distinctii pentru întreaga cariera. Industria europeana de film a fost mult mai deschisa si dispusa sa îi recunoasca meritele compa­rativ cu cei care dau verdictele pe teritoriul american. De altfel, in februarie 2009, a primit la Festivalul Filmului de la Cannes un Palm d’Or pentru întreaga cariera, iar la finalul aceluiasi an, Franta i-a acordat Legiunea de Onoare.

Debut intarziat
Clint Eastwood nu apartine vreunei dinastii artistice, asa cum e, de exemplu, cazul Vanessei Redgrave. S-a nascut în 1930, la San Francisco, iar parintii au fost nevoiti sa se mute de nenumarate ori, în cautarea unor slujbe în fabricile din California.
„Nu-mi amintesc sa ne fi fost deosebit de greu în copilarie. Nu am suferit de foame, mancam si apoi ne jucam cu orice se gasea prin jur. Sunt sigur ca tatal nostru avea o multime de griji, dar sora mea si cu mine nu stiam despre ele atunci.“
Schimba mereu scolile si trebuia sa treaca prin eforturi de adaptare cu noii profesori si colegi. Desi avea talent atletic si muzical, nu a aratat niciun apetit pentru sporturile de echipa sau pentru a canta în orchestra scolii. Pana în ziua de azi, Eastwood prefera sporturile individuale, cum sunt golful, tenisul si înotul. Profesorii au încercat sa îl convinga sa joace în piesele de teatru montate pe scena scolii, însa baiatul tacut, înalt si frumos nu se simtea atras de asta. A marturisit ca începusera sa îl intereseze tot mai mult masinile rapide si femeile usor de cucerit. A absolvit un liceu tehnic si apoi s-a mutat cu familia la Seattle, unde a avut mai multe slujbe marunte. Intentia lui însa era sa îsi urmeze pasiunea pentru muzica si s-a înscris la un program al Universitatii din Seattle. Canta foarte bine la pian, în parte motivat si de observatia ca „daca esti la o petrecere si poti sta la pian sa canti cateva melodii, fetele sunt încantate de asta“. Din pacate, nu a apucat sa înceapa studiul muzicii la universitate, caci în 1950 a fost chemat în armata, pe fondul razboiului dintre SUA si Coreea. A fost cat pe ce sa îsi piarda viata, dar nu pe front, ci într-un incident aviatic: aparatul de zbor în care se afla a ramas fara combustibil si a ajuns în apa, aproape de San Francisco. A înotat împreuna cu pilotul 5 kilometri pana la tarm. Tot în armata a avut colegi o serie de actori care l-au încurajat ca, dupa serviciul militar, sa se mute la Los Angeles si sa înceapa si el o cariera în domeniu.
Ajuns în 1953 în Cetatea filmului, s-a înscris la un colegiu de Business Administration, pe care l-a abandonat însa repede. A avut diverse slujbe, printre care si cele de administrator de cladire, lucrator într-o benzinarie si sapator de piscine. Înalt si foarte atractiv, se bucura din plin de atentia tinerelor femei si nu se sfia sa profite de asta. La numai 23 de ani, s-a casatorit pentru prima data, dar i-a pus în vedere sotiei ca el face regulile jocului si ea trebuie sa fie de acord cu asta. La o proba pentru un rol, l-a impresionat pe regizorul Arthur Lubin si acesta i-a mijlocit un contract de fi­gurant platit cu 75 de dolari pe saptamana. A aparut în diverse roluri marunte, în timp ce seara lua lectii de actorie. I s-a reprosat ca vorbeste prea încet si ca are marul lui Adam prea pronuntat si, dupa o vreme, contractul lui a fost anulat. Atunci, în cursul anului 1958, a existat un moment în care s-a gandit serios sa renunte la actorie. Cursul evenimentelor a fost schimbat de obtinerea rolului Rowdy Yates, în serialul de televiziune Rawhide (1959 – 1965). Desi productia se bucura de mare succes, o data cu depasirea varstei de 30 de ani, Clint Eastwood a devenit tot mai nemultumit de personajul prea simplist din punct de vedere psihologic, pe care ajunsese sa îl numeasca „un idiot al campurilor“. Sansa de a face altceva a venit din partea regizorului italian Sergio Leone, care i-a oferit rolul principal în „A Fistful Of Dollars“, un film apartinand curentului spaghetti western. Erau productii care depasi­sera tipologia cowboy-ului fara pata, gen John Wayne, si prezentau personaje
în diferite nuante de gri, împletiri mai realiste între bine si rau. Productia ita­liana a avut foarte mare succes si a fost urmata de alte doua filme în aceeasi nota. Aceasta trilogie a facut din Eastwood un star international, aducandu-l într-o pozitie în care putea avea un control mult mai bun asupra carierei.

Rigoare si romantism
Anul 1968 a însemnat începutul colaborarii cu regizorul Don Siegel, cel care, alaturi de Sergio Leone, si-a pus puternic amprenta asupra stilului regizoral al lui Eastwood. Vor lucra împreuna mai mult de zece ani, de la Coogan’s Bluff (1968) pana la Escape From Alcatraz (1979). Apare alaturi de Richard Burton în Where Eagles Dare (1968) si de Shirley MacLaine în Two Mules For Sister Sara (1970), iar in anul 1971 îsi face debutul regizoral cu thriller-ul Play Misty For Me. La 41 de ani, considera ca a stat suficient pe platouri, astfel încat sa nu repete greselile altor regizori, si ca a învatat destul, astfel încat sa poata scoate ceea ce doreste de la actorii cu care lucreaza. De-a lungul timpului, nu a încetat sa surprinda, abordand genuri foarte diferite: western, thriller, comedie, drama. Este renumit pentru faptul ca filmarile lui decurg foarte repede si nu depaseste niciodata bugetul filmului. „Multora le place sa considere ca treaba trebuie sa ia mult timp si sa fie dificila… dar mie îmi place sa înaintez, îmi place sa îi fac pe actori sa simta ca se îndreapta spre ceva, îmi place ca atunci cand ajung seara acasa sa am sentimentul ca am facut ceva si am progresat într-un anume fel. Sa mergi si sa filmezi o secventa dupa masa de pranz si poate înca una în jur de ora sase seara si apoi sa pleci acasa nu este ideea mea despre cum trebuie facute lucrurile.“
Inspectorul Harry Callahan din fimul Dirty Harry (1971), un politist cu metode neortodoxe, animat de o ura deschisa împotriva birocratiei, i-a atras, din nou, simpatia enorma a publicului, dar si acuzatii de fascism. Au existat voci care au interpretat ocolirea legii ca pe o forma de nesupunere în fata ordinii bine stabilite, însa Eastwood a explicat ca nu încurajeaza acest tip de comportament, ci doar exprima nemultumirea generala în legatura cu lipsa de eficienta si coruptia puternica a politiei în acele vremuri. Un lucru important de subliniat este ca, de cele mai multe ori, ceea ce conteaza cu adevarat în filmele lui Clint Eastwood nu este povestea propriu-zisa, ci modul în care interactioneaza personajele. Sunt cu adevarat filme de vazut si revazut, pentru ca fiecare vizionare suplimentara poate însemna perceperea unor noi dimensiuni în modul de construire a caracterelor. Dupa succesul înregistrat, Dirty Harry a fost urmat de înca patru filme cu acelasi erou principal, din pacate nu toate la fel de reusite.
Dupa cateva productii mai putin importante, s-a remarcat din nou cu The Outlaw Josey Wales (1976), un western din categoria celor în care accentul cade pe duritatea vietii în noile te­ritorii si mai putin pe cowboy-ul justitiar care separa clar binele de rau. Multe voci au afirmat ca acest film ar fi meritat Oscarul, dar Eastwood mai avea destul de asteptat. Între timp, înfiintase propria companie de productie, Malpaso Productions, care colabora cu marile studiouri si îi asigura un control incomparabil mai bun asupra aspectelor financiare si de organizare ale demersului artistic. În 1982, a produs Firefox si Honkytonk Man, iar în 1988 Bird, bazat pe biografia interpretului de jazz Charlie Parker. De altfel, jazz-ul a ramas marea lui dragoste pana în ziua de azi, si se stie ca are o colectie imensa de LP-uri, pe care le asculta la clasicul pick-up. Desi a obtinut din partea criticii o recunoastere consistenta pentru Pale Rider (1985), anii ’80 au fost destul de dificili, atat în plan profesional, cat si personal. A revenit însa în forta în 1992, cand a produs, a regizat si a jucat în Unforgiven, fiind recompensat cu mult ravnitul Oscar. A explorat ideea acestui film înca din 1976, însa a asteptat sa ajunga la varsta potrivita pentru a putea interpreta personajul principal. Desi în declaratiile sale afiseaza o atitudine destul de relaxata în legatura cu premiile, se stie ca a fost foarte afectat de lentoarea cu care Cetatea Filmului i-a rasplatit valoarea carierei. În 1995, a surprins total cu The Bridges Of Madison County, reali­zand un film memorabil, dupa o carte cu destul de putine merite. Atunci s-a mai dovedit înca o data ca nu conteaza atat continutul filmului, cat modul în care acel continut este manuit, în asa fel, încat sa aiba un impact emotional real.

Razboaie de Oscar
Desi cu Mystic River (2003) a fost ocolit de Oscaruri, ele fiind acordate pentru interpretare actorilor Sean Penn si Tim Robbins, Clint Eastwood si-a luat pe deplin revansa în anul urmator, cu Million Dollar Baby (2004), o poveste despre o relatie de tip tata-fiica, film care i-a adus pentru a doua oara Oscarurile pentru cel mai bun film al anului si cel mai bun regizor.
În anul 2006, a produs si regizat doua filme despre Al Doilea Razboi Mondial, fiecare prezentand un alt punct de vedere: mai întai cel american si apoi cel japonez. Dar, observa regizorul, „mi-am dat seama ca tinerii de 19 ani, aflati de ambele parti ale baricadei, aveau aceleasi frici. Toti scriau scrisori impresionante celor de acasa, spunand: nu vreau sa mor. Toti treceau prin exact acelasi lucru, în ciuda diferentelor culturale.(…) Fiecare film pe care îl fac ma învata cate ceva, si de asta continuu. Sunt la un moment în viata cand as pu­tea probabil sa ma opresc si sa lovesc numai mingile de golf. Dar filmand aceste doua productii despre Iwo Jima, am învatat multe despre razboi si des­pre caracter. Si, de asemenea, am înva­tat multe lucruri despre mine însumi“.
La 78 de ani, Clint Eastwood a jucat în Gran Torino (2008), o drama care condamna violenta si prejudecatile rasiale, si a declarat ca acesta e ultimul film în care apare ca actor. A mai produs si regizat de atunci înca doua pelicule, facand dovada unei energii iesite din comun si sfidand complet visul pensiei linistite, cand tot ce faci e sa te relaxezi. „Nu mai fac filme pentru bani. Dar îmi place sa întorc foaia si sa vad cat de de­parte se poate merge în partea neco­mer­ciala. Despre Million Dollar Baby le-am spus celor de la studiourile Warner: nu stiu daca filmul asta va face bani. Dar pot sa va spun ca voi face un film de care sa fiti mandri ca îl aveti in arhiva.“
Spune ca singurul lucru rau care i s-a întamplat în viata a fost faptul ca tatal a murit brusc si nu a apucat sa îl vada ca artist complet si împlinit. Tatal sau fu­sese absolut împotriva carierei cinema­tografice, nepermitandu-si luxul de a crede ca dintr-o ocupatie bazata pe imaginatie se poate trai decent, ba chiar prospera. Mama lui însa a trait pana în 2006 si vorbea cu ea, macar la telefon, în fiecare zi.

5 iubiri, 7 copii
Clint Eastwood nu se declara prea mandru de modul în care si-a organizat de-a lungul timpului viata personala. Cei sapte copii nascuti din relatiile cu cinci femei stau marturie ca a gasit monogamia destul de dificila. A ramas prieten cu trei dintre cele cinci mame ale copiilor sai, una îi este sotie din 1996 si una i-a devenit inamic de prima clasa, dandu-l în judecata dupa separarea lor si publicand o carte care descrie, deloc magulitor, viata traita împreuna.
S-a casatorit prima data la 23 de ani, la numai sase luni dupa ce o cunoscuse pe Maggie Johnson, pe atunci studenta si top-model pentru costume de baie. A declarat însa ca nu se va lasa tinut în lant de o femeie si s-a bucurat din plin de avantajele aspectului sau fizic foarte placut. În timp ce era casatorit cu Maggie, a avut un copil cu o dansatoare exotica si a decis sa divorteze, însa sotia s-a îmbolnavit de hepatita, iar el s-a razgandit. A fost sprijinul financiar al mamei si copilului si, desi situatia a fost un secret bine pazit, se spune ca îi vizita pe amandoi în mod constant, la fiecare trei sau patru luni. Dupa 15 ani de casnicie, a avut un baiat cu propria sotie, iar dupa înca patru ani li s-a nascut si o fata. Casnicia a rezistat 25 de ani, dar s-a terminat cand el a început o relatie de durata cu actrita Sondra Locke, o frumusete fragila, de tip sudic. S-au mutat împreuna si au colaborat la cateva filme, timp în care ea a avut doua întreruperi de sarcina. Relatia a durat 14 ani si s-a terminat furtunos, Locke fiind cea care l-a dat apoi în judecata. În timpul coabitarii cu ea a cunoscut, la o premiera, o stewardesa cu care, în aceeasi seara, a conceput un baiat. Vazand ca noua lui iubita nu are pretentia de a-l lega de ea, a repetat experienta si au mai avut împreuna o fata. Dupa despartirea de Locke, a avut o scurta relatie cu actrita de origine engleza Frances Fisher, care a aparut si în Unforgiven, relatie din care i s-a mai nascut o fiica. Nimeni nu ar putea fi învinuit daca si-ar lua un creion si o foaie de hartie, în încercarea de a tine socoteala atator iubiri. Cireasa de pe tortul amorurilor este Dina Ruiz, o prezentatoare californiana de televiziune, mai tanara cu 35 de ani, pe care a cunoscut-o în 1993, cu ocazia unui interviu, si cu care s-a casatorit în martie 1996, la Las Vegas. La finalul aceluiasi an li s-a nascut fetita, Morgan.
Aceasta casnicie dureaza de 14 ani si familia traieste în Carmel, într-o localitate cocheta din California, renumita pentru comunitatea artistica pe care a atras-o. Dina Ruiz pastreaza relatii de prietenie cu toti copiii si cu toate mamele lor. Clint Eastwood afirma ca acum este un tata mult mai bun decat în anii în care era mai tanar si lucra într-un ritm si mai sustinut. „Dina este tot ceea ce mi-am dorit vreodata si n-am gasit nicaieri altundeva. A trebuit sa ajung la 65 de ani ca sa o întalnesc. Dupa cum se spunea despre mine si la scoala, sunt un pic cam încet, îmi ia mai mult timp sa fac anumite lucruri.“
La fel ca majoritatea personajelor sale, Clint Eastwood si-a inventat propriile legi dupa care s-a ghidat, atat în arta, cat si în viata. Rolurile din 68 de filme, dintre care 32 regizate de el, împreuna cu cei sapte copii si nenumaratele iubiri îi justifica, fara urme de îndoiala, titlul de icoana culturala a masculini­tatii.

  • Credit: The Kobal Collection
  • Title: BRIDGES OF MADISON COUNTY, THE

 

Categorii:
Superstar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *