Aud adesea la teleshopping la toate ofertele facute: Telefoneaza acum si comanda… Sa nu credeti o clipa ca urmaresc aceste momente publicitare, dar ele vin, vrei – nu vrei. Deci, „grabeste-te“ pare sa fie mesajul principal. Nu numai obiectul expus, ci si timpul conteaza.
Un cont gol in banca relatiei
Sa fie oare acest lucru important si atunci cand ceva nou apare in relatia intre cei doi, ceva nou care poate avea chiar si o istorie, din care o parte a relatiei este exclusa? Unul dintre cei doi traieste, stie ceva ce nu stie celalalt. Deci unul este insider intr-o alta relatie, la care celalalt este outsider. Sau mai putem spune ca unul este in acelasi timp de doua ori insider, iar celalalt doar odata. Dar aceste situatii pot fi incadrate si in ideea de secret, de a nu comunica celuilalt ceva ce sigur l-ar deranja sau l-ar face sa reactioneze intr-un fel pe care cel „secretos“ nu si-l doreste.
Nu cred ca exista relatii atat de deschise, incat Ea sau El sa vina calm, onest, deloc spasit, si sa spuna celuilalt ceva despre o infidelitate fizica sau emotionala. Este rar si, adesea, graba este chiar neindicata. Pentru ca se spune ca, la un moment dat, tot se va afla.
Si ce-l deranjeaza pe celalalt? Teama ca partenerul va evada din relatie, senzatia ca este un prost sau o proasta care livreaza celuilalt iubire, grija, statornicie, implicatie si cand acolo cel care pacaleste nu merita nimic din toate acestea. Merita doar un cont gol in banca relatiei sau lichidarea unui cont curent.
Mai exista un motiv care se refera la orgoliu, mandrie, imagine, la cum arat in ochii lumii. Aici se pune problema daca, atunci cand stii, cand afli, te macina ideea ca-l pierzi pe celalalt sau te deranjeaza „ce zice lumea“ despre tine sau gandul ca lumea te crede prost sau proasta.
Traditia ne spune ca frica de a sti lumea – satul, prietenii, vecinii, gasca, deci cei care te cunosc – apartine in primul rand barbatilor. Ei au orgoliu, femeile nu au. Ei nu accepta, ele accepta. Ei pot sa fie infideli, ele nu. Cate filme italienesti nu au personaje „cornuto“, personaje masculine, evident, carora femeile le pun coarne, adica ii insala fizic? Cei care stiu isi bat joc de „cornuto“, de barbatul inselat. Si cel mai tare isi bat joc de inselati tot barbatii. Virilitatea lor fizica este pusa la indoiala si oricum negata de femeia care-l insala. Altfel de ce l-ar insela, daca nu ar fi vorba de un deficit al barbatiei lui?
Inselarea si suferinta sociala
Inselarea barbatului de catre femeie este grava. Ea se face si cu sufletul, se zice, pe cand barbatul o face mai mult sau doar cu corpul. Dar orgoliul barbatesc are traditie mare in lumea razbunarii. Se stie ca, atunci cand un barbat afla ca este inselat, femeia era aspru pedepsita. Era dezbracata complet, unsa cu miere, tavalita prin fulgi si plimbata pe strazi pentru ca lumea sa o vada. Se platea cu mare umilinta inselarea. Am aflat ca acest tratament i-a fost aplicat de intreaga comunitate sateasca unui barbat la Jurilovca. Dar acum nu se mai intampla asa ceva.
Ramane, insa, faptul ca inselarea este o traire negativa, dar distinctia intre suferinta personala – aceea provenita din faptul ca cel iubit sau cea iubita te insala – si suferinta sociala, umilirea fata de semeni ne lucreaza mintal. Care dintre acestea doua este mai mare? Daca cel sau cea care insala este foarte discret si este atent pentru a nu da motive de banuiala, inseamna ca aceasta suferinta sociala este evitata cu buna stiinta.
Emisiunea „Tradati in dragoste“ ne-a aratat ca exista ceva in comportamentul celui care insala care scapa controlului si care naste banuieli. Se zice ca o femeie sau un barbat simte ca ceva nu este in regula. Exista „senzori“ ai infidelitatii. A apela la detectivi sau la emisiuni precum cea mentionata se sfarseste mereu cu un adevar care iese la iveala. Se pare, insa, ca atunci cand ne dam seama sau cand aflam de la cineva, deja lucrurile s-au petrecut si se mai petrec inca.
Este bine ca afland despre o inselatorie si stiind ca lumea vorbeste despre asta, ca e deja o situatie notorie, sa te duci si sa-i spui celui sau celei inselate care e adevarul, sa-i atragi atentia ca pluteste in nestiinta, ca trebuie sa-si spele onoarea, ca trebuie sa faca ceva? Aceasta este o intrebare la care oamenii raspund fie cu „da“, fie cu „nu“. Cu „da“ raspund cei care ar dori si ei sa afle daca ar fi intr-o situatie similara. Cu „nu“ sunt cei care doresc liniste si fug de spaima unei schimbari, a unei situatii fata de care esti obligat sa iei o atitudine, sa pui eventual conditii, sa castigi dreptul sau obligatia de a te razbuna, de a pedepsi sau de a ierta. Oricum, cel inselat trebuie sa faca ceva.
Oamenii aflati in prezenta unui inselat sau a unei inselate, plin sau plina de naivitate – „Tot satul stie, numai barbatul nu“ este o zicala cunoscuta – se simt jenati pentru tacerea pe care o pastreaza. Ei evita sa priveasca figura increzatoare a celui sau a celei pacalite. Cel pacalit este privit cu sentimente diferite: mila, amuzament, dispret, poate chiar si cu uimire. Pot gandi diferit despre el: „Ah, cata prostie!“ , „Saracul sau saraca“, „ Ce tupeu are cel care il insala“…
Oamenii se insala, se mint, se pacalesc, se impaca, se iarta poate, insa, atitudinea multora este cea de a considera ca o relatie are viata ei, iar ce se intampla intre doua persoane este treaba lor. Pana la urma, poti insela, dar „gura satului“ exista. Iar cand afli ca esti inselat sau inselata, ai tendinta impulsiva de a face ceva. De a declansa o reactie. Asa cum spera si vor sa se intample si cei care iti spun „Telefoneaza acum si comanda…“.
