O ediție specială de septembrie a revistei Tango – Marea Dragoste adună, sub cele două coperte, povești emoționante de viață, interviuri cu mari artiști talentați, fotografii superbe, istorii de dragoste, texte literare splendide, întâlniri cu oameni remarcabili.
Gigi Căciuleanu, marele maestru al dansului și al cuvintelor bune, artist al generozității și talentului nemăsurat, s-a oprit câteva clipe din repetițiile pentru spectacolul Tragicomedy pe care îl pregătește pe scena Operei Naționale București și ne-a dezvăluit câteva dintre tainele și visurile dansului său fără seamăn pe lume. A vorbit despre credință și despre dragoste, dar și despre energia firului de iarbă preschimbată în instrument de lucru. “Dansul este aerul meu” a spus Gigi Căciuleanu dansând, respirând.
“Toţi avem în noi şi răutate şi ne-răutate, ne luptăm cu ea, pentru că răutatea este o tâmpenie, în sine. Adică să fii şi rău şi tâmpit e mai rău ca orice (râde). Acestea sunt nişte impulsuri care trebuie dominate, dar există, bineînţeles, le avem toți… O lumină crudă creează un contrast cu restul. Dacă te-ai uita doar la un cer senin, poate te-ai plictisi. Însă dacă trec nişte nori, totul devine de o frumuseţe enormă”.– Gigi Căciuleanu, “Dansul e aerul meu”.
Impresii și fotografii de Paul Buciuta de la marea premieră Don Giovanni în regia lui Andrei Șerban, un captivant interviu cu soprana Rodica Vică, realizat de Alice Năstase Buciuta în cadrul elegant și splendid al Muzeului Național al Literaturii Române, povestea fascinantă a vinurilor VARDO de la Domeniul Coroanei Segarcea scrisă de talentatul scriitor Radu Rizea, însemnări de turistă nonconformistă în Seoul, capitala dimineților liniștite, ale Marinei Almășan sau imagini și relatări de la marile festivaluri Summer Well din București, NEVERSEA de la Constanța sau UNTOLD din Cluj, făcute de Ilona Năstase – sunt tot atâtea motive să căutați ediția de septembrie revistatango.ro- Marea Dragoste.
Let’s talk about press!!!
Despre povestea de mărire și cădere, de patimă și dor a presei scrise pentru femei am vorbit chiar cu câteva dintre întemeietoarele acesteia în țara noastră: jurnalistele Daniela Palade Teodorescu, Cristina Stănciulescu, Carmen Mușat Coman, Nora Ioniță, Diana Mețiu, Iuliana Alexa, iar colegele noastre Raluca Kișescu, Manu Pencea, Alice Năstase Buciuta au depănat amintiri despre reviste și doruri ale scrisului.
“Citeam undeva că un părinte obişnuit îi lasă copilului averi şi proprietăţi, iar un părinte înţelept îi lasă educaţie, atât. Educaţia nu ţi-o ia nimeni, rămâne mereu cu tine, nu o poţi bea sau juca la cazino aşa cum se poate întâmpla cu proprietăţile. Fiind educat, oricând poţi face ceva, doar cu capul şi cu mâinile tale. Şi cu conştiinţa ta. Cred foarte tare că ne putem salva doar cu ajutorul conştiinţei personale.” – Daniela Palade Teodorescu, “O lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru toți”
“O revistă avea timp. Un subiect era documentat şi întors pe toate părţile. O revistă avea specialişti, cine era specialist în ruj ăla scria despre ruj. Acum e un mix de linkuri şi resurse neverificate… Acum nici nu ştiu cât din presa pentru femei chiar mai e pentru femei, cred că presa doar încearcă să supravieţuiască şi nici măcar femeile nu o ajută, pentru că sunt răsfăţate, publicul din România, în general, este răsfăţat, iar dacă găsește gratis informaţii, oriunde, orice, de ce ar mai cumpăra o revistă? Ce-ţi mai dă o revistă?!”- Cristina Stănciulescu – “Din păcate, nu poţi lupta cu timpul. Viitorul presei este internetul”
Vă mai amintiți cu cât umor și talent scria Simona Catrina paginile dedicate Revistei Presei Glossy? Din scrierile fermecătoare ale minunatei noastre Simona Catrina, de această într-o selecție de citate legate de reviste și articolele uimitoare apărute în reviste care au dispărut, între timp, de pe piață, am selectat câteva fragmente. Veți râde mult citind, vă promitem! (apoi veți lăcrima de dor…)
“Era să arunc revista, fiindcă mă scotea din sărite, însă am prins-o la timp cu mâna cealaltă, fiindcă în zborul ei spre parchet i s-au desfăcut jupoanele paginilor și-am dat de-o bucățică magistrală. Se numește “Biciuiește-mă Eco”. Am crezut că Eco e un tip cu biciușcă și autorul e o iapă; și (nimic nou) că au uitat, de fapt, să bage virgula înainte de vocativ. Dar citii și mă luminai (vorba vine): “Să fii rea cu iubitul tău e un must, să protejezi mediul înconjurător e obligatoriu. Pe site-ul eartherotics.com găsești un bici eco la prețul de 50 de dolari. Cum adică eco ? Păi simplu. Materialul din care este făcut biciul este reciclat din cauciucuri uzate de automobile.”
Mă scuzați, am fost să iau un Rudotel, am venit. Recitesc, fiindcă am senzația că mi-a scăpat ceva, că am sărit un rând esențial, dar nu, toate prostiile sunt la locul lor, neîntinate. Să fii rea cu iubitul tău e un must care va să zică, asta probabil până se face mustul vin și se mai asprește situația. Cât despre biciul făcut din cauciuc recliclat, e la fel de ecologic ca un prezervativ făcut din bice reciclate. Dacă te gândești bine, și hârtia revistelor glossy poate că e ecologică, reciclată din paiele și lemnul unei exprimări bogate în fibre.” – Simona Catrina, “Eterna și fascinanta gogomănie”.
Radar de august, rubrica semnată de Dara Codescu, comentează cele mai absurde, mai caraghioase, mai uimitoare știri ale lunii din urmă, în timp ce editorialul din Dara’s Dreams ne dăruiește o nouă temă de reflecție: Singurătatea în multiplu de doi.
Marele scriitor Alex. Ștefănescu, guest-star editor al revistei noastre, aduce, în rubrica sa, Timp Retrăit, o splendidă și sfâșietoare poveste de dragoste, “Înmormântarea unei iubiri”, iar un alt minunat scriitor, Viorel Ilișoi ne face o confesiune surprinzătoare, al cărei înțeles nu-l veți putea desluși decât citind materialul din ediția de septembrie 2017 a revistei noastre Tango-Marea Dragoste: Literatura omoară! Ca să aflați cum și de ce, va trebui să luați de la chioșcuri noua noastră ediție, știind că presa de bună calitate nu omoară decât plictiseala, și, pe deasupra, reînvie în noi bucuria de a trăi, de a iubi, de a citi.
SCRISOARE
- Mai ales acum, când vine toamna
de Alice Năstase Buciuta
DOMENIUL COROANEI
- VARDO – mai multe lumi, o călătorie
de Radu Rizea
EVENT
- Don Giovanni – Dorul dorurilor dragostei
INTERVIU
Gigi Căciuleanu: Dansul e aerul meu
fotografii de Paul Buciuta
RADAR DE AUGUST
- La mare, la soare, și mințile sunt goale
de Dara Codescu
TIMP RETRĂIT
- Înmormântarea unei iubiri
de Alex. Ștefănescu
LA ȘUETĂ
- Viorel Ilișoi: Literatura omoară!
INTERVIU
- Roxana Păun – Mai mult decâ profesie. Pasiune!
BODY & SOUL
- Călătoria vindecătoare – Journey Intensive în Români
TRAVEL
- Seoul, capitala dimineților liniștite
de Marina Almășan
SCRISOARE
- Nu am să mai scriu, zisese biata-mi inimă naivă
de Alice Năstase Buciuta
DARA’S DREAMS
- Singurătatea în multiplu de doi
de Dara Codescu
EVENTS
- Despre farmecul autenticității și alte minuni
- What did we see at NEVERSEA
- What can be told about UNTOLD
de Ilona Năstase
INTERVIU
LET’S TALK ABOUT PRESS
- Eterna și fascinanta gogomănie de Simona Catrina
- Cristina Stănciulescu: Viitorul presei este internetul
- Daniela Palade Teodorescu: O lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru toți
- Carmen Mușat Coman: Să nu urâm ce am iubit!
- Iuliana Alexa: Oamenii nu învață nimic, chiar dacă le expui totul cum trebuie
- Viața nu e un editorial de sfaturi
de Manu Pencea
- Diana Mețiu: Să învățăm cuvântul „împreună”!
44 Presa care m-a educat într-o mare dragoste
de Raluca Kișescu
- Nora Ioniță: Cum e șeful, așa e publicația
de Alice Năstase Buciuta